In 1971, psihologul Philip Zimbardo a selectat un grup de 24 de studenti la Stanford pentru un experiment al privarii de libertate, cunoscut ulterior sub numele de “Stanford Prison Experiment”.
Acest experiment si-a propus sa cerceteze modul in care un anumit context “malefic” poate determina oameni obisnuiti sa isi piarda umanitatea, proces cunoscut ulterior in psihologia sociala ca Efectul Lucifer.
In inchisoare…
Desi stiau ca sunt parte dintr-un experiment si primeau pentru aceasta participare 15 USD/zi, studentii au fost transportati rapid intr-o cladire foarte asemanatoare unei inchisori si au fost impartit in doua grupuri: “detinuti” si “gardieni”.
“Detinutilor” li s-au aplicat constant metode de depersonalizare, cunoscute in practica penitenciara. Nu mai aveau voie sa isi foloseasca numele, ci erau doar un numar. Singura metoda de adresare a celuilalt era cunoasterea numarului. Li s-a interzis sa poarte lenjerie de corp, au fost tunsi la zero si erau inlantuiti. Spatiul si stimularea senzoriala erau limitate: aveau voie sa se plimbe doar pe holurile „inchisorii” legati la ochi, nu existau ferestre si nici ceasuri care sa le permită sa masoare scurgerea timpului.
Un aspect interesant este faptul ca “gardienii” nu au avut reguli stricte. Li s-a cerut doar ca legile sa fie respectate si sa ceara un comportament adecvat din partea „detinutilor”. Au fost imbracati in uniforme kaki si li s-au dat fluiere, bastoane si ochelari de soare.
Rolurile se invata
In prima si in cea de-a doua zi, subiectii nu si-au luat in serios rolurile. Dar din a treia zi rolul a devenit mai important decat identitatea reala. Desi stiau ca se afla intr-un experiment, asumarea unui rol face ca valorile umane manifestate anterior sa dispara. Astfel, gardienii fac exces de zel si devin violenti. Studentii se revolta la inceput, dupa care devin depresivi si prezinta simptome de stres cronic.
“Gardienii” abuzeaza fizic si emotional “detinutii” mai ales in timpul noptii, cand credeau ca nu sunt supravegheati. Abunda comportamentele sadice, in care “detinutii” au parte de exercitii fizice extenuante, fortati sa curete toalete cu mainile goale sau sa doarma goi pe podeaua de beton.
Experiment cu final neasteptat
Datorita abuzurilor grupului de “gardieni”, Zimbardo a decis sa opreasca experimentul doar dupa 6 zile.
Iata o posibila concluzie a unui student cu rolul de “gardian”:
Dupa ce imbraci o uniforma si ti se da un rol, vreau sa spun o slujba, si ti se spune ca sarcina ta e sa-i tii sub control pe acesti oameni, nu mai esti, cu siguranta, aceeasi persoana care erai in haine civile. Chiar devii acea persoana dupa ce imbarci uniforma kaki, iti pui ochelarii, iei bastonul si joci rolul”.
Astept comentariile tale legate de acest experiment controversat si te invit sa parcurgi concluziile finale saptamana viitoare!
23 de răspunsuri
exista si alte studii / experiente / experimente care sa sustina concluziile trase in urma acestui experiment?
pot exista multi factori conjuncturali in desfasurarea unui singur experiment care sa duca la concluzii posibil gresite, de aceea as fi curios daca mai exista si alte materiale care sa ateste existenta si manifestarea `efectului lucifer`
multumesc :)
Majoritatea oamenilor vreau „sa iasa in evidenta”… chiar prin acte inumanitare…
cred ca atunci cind intri intr-un rol, indiferent daca ai sau nu si uniforma sau costumul adecvat,preiei si atitudinile/comportamentele specifice rolului sau ce crezi tu ca este legat de acel rol.Si ma gindesc aici la rolurile de parinte cu pachetul aferent de atitudini si comportamente sau pe cel de sef.Imbracam atuci ”haina” parintelui sau a sefului.Este vorba despre ce credem noi ca se asteapta de la noi si atunci livram pachetul in cauza.Oare am deveni mai buni daca ar trebui sa fim asistente medicale/ calugari/preoti/asistenti sociali pentru o saptamina cind am sti ca se asteapta de la noi compasiune, mila, bunatate, intelegere?sa livram pentru o saptamina si sa ne intram in rol?
@Stefan : cauta pe google „the Milgram experiment”. Este unul dintre clasice.
Cele mai multe persoane gandesc si functioneaza conform creierului „mijlociu” numit „sistemul limbic”. Aceasta parte a creierului este responsabila de emotiile noastre de „mamifere”, si anume : dorinta de a face parte din grup, de a avea grija de cineva, de a avea copii,de a avea un partener stabil,de a avea o viata social activa. Atunci cand suntem sub presiune, activitatea sistemului limbic este suspendata, lasand loc celei mai vechi parti ale creierului,popular numita „creierul reptilian”. Acest creier reptilian, este responsabil pentru toate atrocitatile comise vreodata de oameni.
Aceasta parte veche a creierului este total reactiva,paranoica si interesata de un singur lucru: „supravietuirea”. Pentru acest creier „scopul scuza mijloacele”. Ceea ce este extrem de interesant la aceasta parte a creierului este faptul ca nu poate invata nimic nou, nu poate judeca logic si se bazeaza pe programe extrem de vechi si de baza : „supravietuire si reproducere”.
Creierul mijlociu nu are nici-o sansa in fata creierului vechi,iar neocortexul (cea mai noua parte din creierul uman), si mai ales lobii frontali, sunt singurele parti care pot supra-scrie programele antice de comportament (agresivitatea si supravietuirea).
Lobii frontali ne dau voie noua,oamenilor , sa facem alegeri noi, sa decidem alt raspuns. Se poate spune ca transforma reactivitatea in activitate.
Hmm..poate am sa scriu un articol detaliat pe blog, multumesc pentru insipratie!
Foarte interesant…
Ma intrebam si eu candva, cand „eram la corporatie”, daca eu sunt un rol… Eu stiu ca nu suntem roluri… suntem mult mai mult de-atat.
Cred ca putem sa ne-alegem „rolul” pe care vrem sa-l jucam…
multumesc,
i
s-au facut si 2 filme dupa cazul asta:
pe primul l-am vazut si mi s-a parut uluitor:
Das Experiment(2001) http://www.imdb.com/title/tt0250258/
si vad ca a mai aparut unul:
The Stanford Prison Experiment (2009) http://www.cinemagia.ro/filme/the-stanford-prison-experiment-33515/
Articolul este incomplet, trunchiat si chiar interpretat. Consider ca nu s-a surprins decat pe alocuri esenta, reactiile si concluziile experimentului.
Daca scriem un articol hai sa-l scriem cum trebuie!
aici gasiti discursul lui Philip Zimbardo in care descrie experimentul si abuzurile din inchisorile din Irak http://www.ted.com/talks/lang/rum/philip_zimbardo_on_the_psychology_of_evil.html
foarte multi dintre noi suntem foarte „alunecosi”, fara personalitate, fara verticalitate, fara vise, nu ne cunoastem scopul in viata,suntem simpli actori intr-o mare turma si ne urmam rolul dictat de Alexandru,Napoleon sau Hitler…iar pentru o bricheta si o punga de orez i-l alegem pe oprescu, basescu,antonescu….functioneaza, este mai mult decat adevarat iar aceste experimente sunt doar o dovada in plus cat de „inteligenti” si „usor” dresabili suntem in arena vietii!
@Mushi Poti sa fii mai explicit? Sa ma ajuti sa inteleg si eu mai mult? Ce i-ai da tu Mushi, din locul din care vezi tu, articolului, ca sa fie perfect, sa-ti placa tie? ;-)
Alex – foarte buna explicatia cu creierul – asteptam cu interes articolul. Creierul ‘reptilian’…hmmm…
Intr-adevar, ca un alt exemplu, la servici oamenii devin monstri (indeosebi in corporatiile mari, si mai ales daca au functii de conducere). De aceea e aproape imposibil ca in acel mediu sa perceapa niste lucruri simple referitoare la viata pe care, in afara lui, le-ar intelege si agrea imediat. Eu observ asta de ani de zile pe unde sunt…aproape nici o sansa cu oamenii de aici….
@ Stefan: Si eu recomand tot Milgram experiment (multumesc Alexandru!).
Sunt intr-adevar si critici la acest experiment. Acestea se refera la dificultatea de a generaliza rezultatele, deoarece mediul penitenciar in sine altereaza comportamentul uman. Ca orice experiment cu „jocuri de ro” in desfasurare, nu a putut urmari conditii strict „stiintifice”, Zimbardo neavand un rol strict neutru, ci influentand indirect experienta.
Pe de alta parte, experiment perfect nu exista si din pacate tragediile din istorie arata ca Zimbardo a avut dreptate.
@ Radu – De acord.
@ Gia – O abordare luminoasa, ca de obicei :-), multumesc! Nu m-am gandit la acest aspect, dar poate fi o abordare terapeutica.
@ Alexandru – Multumesc, astept post-ul tau de pe blog!
@ Ioan – Studiind acest experiment, si eu m-am gandit mult la experienta mea corporatista.
Cred ca in corporatii cadem usor in capcana supra-adaptarii (sa ne intram foarte mult in rolul pe care ceilalti il asteapta sau pe care noi ne imaginam ca acestia il asteapta). Am cunoscut multi manageri, de exemplu, a caror umanitate disparuse sub umbrela rolului managerial…
@ Adrian & Val: Multumesc mult pentru resurse!
@ Mushi Mushi: De acord doar cu faptul ca articolul este incomplet, de aceea va continua si saptamana viitoare…
@ Ionel: Da, cred ca acest experiment demonstreaza cat de vulnerabili suntem…
Presedintii, demnitarii, patronii, managerii sau sefii care si-au schimbat comportamentul manati de setea de putere si superioritate, sunt exemple vii la o veche ipoteza cum ca intre oameni nu va exista niciodata egalitate. Chiar daca s-ar dori voluntar o rearanjare egala a ierarhiilor intr-un mediu organizational, la un moment dat, unul sau mai multi oameni se vor bate pentru putere, pentru a-i supune pe ceilalti oameni. Imi doresc din toata inima ca aceasta ipoteza sa nu fie adevarata si ca trezirea constiintei individuale sa o trezeasca si pe cea colectiva. Exista sorti de izbanda la treaba asta? Din moment ce creierul logic (neocortexul) n-are nici o putere asupra celui limbic (emotional) iar cel reptilian (responsabil si cu grija pentru teritoriu) le pune in stand-bay pe acestea doua in caz de pericol, si desi cu ajutorul informatiei se pot reusi in timp reprogramari pozitive cum spunea si Alexandru, din pacate acestea pot regresa la scurt timp din cauza influentei sociale si a apartenentei la un grup nociv,…..atunci…… cine e la centrul de comanda, cine trage de manete acolo in noi? Sa fie oare vorba de o inteligenta mai mare? Sa fie oare vorba de acea constiinta suprema de care vorbesc culturile antice si maestrii spirituali contemporani? Poate asta e singura solutie impotriva autodistrugerii, pentru ca mai nou, nu mai omori 100 oameni cu bata, ci divizi atomul, apesi pe un buton si omori un milion intr-o secunda (cum spunea E. Tolle)
Foarte adevarat, Adrian ! Excelent comentariu ! Asa e, in functie de conducere oamenii devin ‘monstri’, luptandu-se pentru putere – iar manetele sunt trase din interior de diferite tipuri de resorturi…depinde sub influenta cui te afli…
@ Adrian & Marius – Multumesc pentru comentarii. Cred ca pentru a nu te lasa orbit de un rol social (si de putere) este nevoie, asa cum mentionati si voi, de conectarea la ceva mai inalt. Si aici intervine acel „servant leadership”, in viziunea orientala – putere fara ego ci pentru contributie.
Scuze scrisesem in alta parte si totusi am vrut sa apara si aici ca o alta opinie…..: Privarea de libertate atat fizica cat si spirituala…dupa mine…iti chinuie intr-atat de mult mintea, incat focul iadului poate fi o desfatare, o traire sadica, o scapare care parea imposibila….am avut ocazia sa lucrez(la o lucrare de instalatii electrice) in 2007 in Penitenciarul Colibasi si am venit in contact cu oamani privati de libertate, care erau cumva reabilitati, desfasurau diferite activitati de servicii conexe(remunerate conform legilor interne ale lor…nu stiu mai multe!) pt. penitenciar si asteptau astfel terminarea pedepsei.Era acolo o persoana de o calitate interioara speciala….sculpta icoane in lemn(icoanele din biserica penitenciarului erau facute de el!), care era in contrast cu faptul ca-si omorase nevasta care a prins-o cu altul in pat…Ce vroiam sa spun pana la urma,…. ca: omul ispasise 18 ani din 21, si inca nu era convins ca facuse rau, da ok…spunea ca meritase samd…dar nu era convins…..ce rezulta de aici……….
Satisfactia pe care o gasesti in libertatea alegerii, a exprimarii, a gandirii cred ca este departe si pentru un gardian care se confrunta cu diverse: compasiune, loialitatea fata de datorie, impunerea fortei, famile vrs. servici si altele…parerea mea!….E o situatie a vietii, in care „iadul” reprezinta o alternativa…!
Exact – insa la noi putere fara ego ar fi un miracol…dar miracolele exista din cand in cand…
Dar de experimentul Blue eyes-brown eyes care pana la urma tot sub efectul lucifer intra ce spui?
http://colectionaruldesuflete.wordpress.com/2013/02/03/serial-book-addict-efectul-lucifer/