Copilul: Ce cadou mi-ai cumparat? Spune-mi, te rog.
Parintele: Nu vrei sa fie o surpriza?
Copilul: Ba da, dar… ce culoare are? Cat de mare e? Cu ce litera incepe?
Parintele: Daca ma mai intrebi inca o data, iti voi spune, zise parintele plictisit de atatea intrebari.
Din acel moment copilul nu a mai pus nicio intrebare. De ce?
Curiozitatea
Nu te poti abtine. Trebuie sa intrebi. Nici nu stii daca vrei sa ti se raspunda sau nu, tu intrebi. Arunci intrebari la tinta, una dupa alta, sa vezi daca nimeresti vreun raspuns. Parca oricare raspuns te-ar multumi, din moment ce stii ca trebuie sa ajungi pe ocolite. Ba lungesti cuvintele, ba le scurtezi, te joci cu volumul, le pudrezi cu uimire sau curiozitate sau ironie.
E un joc. O lupta. Pana cand unul dintre voi spune sa jucati altfel.
Provocarea
Uneori nu punem intrebari doar ca sa aflam raspunsuri, uneori noi intrebam ca sa vedem daca ni se raspunde sau nu. Pentru ca vrem sa aflam mult mai mult. Si stam la panda dupa ce aruncam intrebarea. Cat timp ii va lua sa imi raspunda? Ce gesturi va schita? Se va balbai? Va mormai ceva ambiguu? Imi va raspunde cu o intrebare?
Alteori punem intrebari ale caror raspunsuri nu vrem sa le aflam inca, dar ne impinge curiozitatea. Este tot un joc pentru ca prin asta cel care intreaba ii transmite celuilalt: de fapt, eu nu vreau sa aflu acum, dar iti arat curiozitatea mea. Tu rezista, dar prefa-te ca intrebarile mele te-ar putea slabi.
Asta pana cand si daca tu spui: intreaba-ma orice si iti voi raspunde. Intreaba-ma!
Ce faci de fapt atunci cand spui cuiva „intreaba-ma orice si iti voi raspunde”? Ce schimbi? Atunci cand rostesti aceste cuvinte arati ca esti deschis, ca esti acolo in fata lui gata sa raspunzi oricarei provocari. Pe langa asta, ii mai spui inca ceva: eu iti pot spune orice vrei tu acum, dar tu esti pregatit sa auzi?
Dezarmarea
Cand iti arunci scutul la pamant si celalalt te poate lovi oriunde, pe cine dezarmezi de fapt? Pe amandoi? Pe tine, ca te lasi descoperit, sau pe el, ca il lasi descumpanit, ca ii spui: eu ma astept acum sa fiu lovit oriunde, asa ca alege unde.
Si celalalt tocmai asta face. Alege, alege acum ce vrea sa i se raspunda, nu mai alege ce sa intrebe. Nu te mai pune pe tine sub lupa, scornind si aruncand intrebari, se pune pe sine sub lupa, se uita inauntru, conturandu-si unele raspunsuri.
Spunandu-i „intreaba-ma orice” ii imprimi fiecarei intrebari ce da sa incolteasca un efect de bumerang pentru ca mai inainte chiar sa o rosteasca, intrebarea i se va intoarce, el punand sub semnul intrebarii insasi intrebarea.
Stiind ca tu te astepti de la el sa intrebe orice, el, la randul lui, nu se mai asteapta de la tine sa ii rezisti. Stie ca ii vei raspunde. Doar daca va intreba. Ii transferi lui responsabilitatea de a alege ce raspunsuri isi cauta. Pentru ca ii vei da un raspuns pentru orice intrebare. Abia atunci, cu adevarat, intrebatorul se intreaba: de ce intreb? Ce vreau sa aflu?
Ceva ce tu ai putea face
1. Indreapta-ti atentia inspre raspunsurile pe care le cauti, nu spre fabricarea de intrebari.
2. Asteapta-te sa ti se raspunda, dar de fapt, sa nu ti se raspunda la intrebarea pe care ai adresat-o, pentru ca ceilalti uneori raspund la ceea ce se asteapta ei sa intrebi, nu la ceea ce intrebi tu de fapt.
Asa ca urmareste-te pe tine si pe ceilalti in razboiul „intrebare si raspuns”:
- cate raspunsuri vrei de fapt atunci cand pui o singura intrebare?
- cat de mult vorbeste despre tine intrebarea pe care o pui?
- cat de pregatit esti sa accepti raspunsurile pe care nu le cauti?
- cat de deschis esti fata de celalalt sa spui „intreaba-ma orice si iti voi raspunde”?
Poate ca spunandu-i asta tu vei afla mai multe despre el decat va afla el despre tine. Ce va alege sa te intrebe cand te poate intreba orice?
