S-a vorbit mult, in ultima vreme, despre violenta in randul tinerilor, despre agresivitatea copiilor, despre lipsa lor de atentie si incapacitatea de a se concentra la anumite responsabilitati date lor de profesori, educatori sau parinti. Unor copii li s-au administrat chiar medicamente fiind suspectati si diagnosticati cu diverse afectiuni psihice precum Sindromul Atentiei Deficitare, despre lipsa lor de respect fata de norme considerate normale…
Din fericire, incepem sa ne dam seama din ce in ce mai mult de adevaratele cauze ale acestui tip de comportament si de solutiile potrivite pentru a inlatura violenta si suferinta din viata copiilor si, implicit, a noastra, a tuturor.
Incepem sa observam ca multi dintre cei responsabili cu educatia copiilor inca nu iau in considerare latura emotionala, sufleteasca a acestora. Ei se concentreaza pe dezvoltarea cat mai multor activitati intelectuale dar nu si pe satisfacerea nevoilor sufletesti ale copiilor. Acest lucru s-a dovedit a fi nefunctional intrucat duce la dezechilibre emotionale, la ruptura intre copil si profesor, copil si parinte si chiar la violenta.
Creativitate versus violenta
In Romania, mult timp educatia a fost ghidata de schemele sociale si de limitarea creativitatii si a spontaneitatii la copii.
Este ingrijorator faptul ca odata cu formarea bazata pe obligativitatea de a invata cat mai multe limbi straine, de a rezolva cat mai multe probleme de matematica, de fizica etc. se urmareste crearea a ceea ce psihologul J. L. Moreno numea „conserva culturala” si nu dezvoltarea unei persoane originale, unica in trairile sale, creativa, orientata spre reusita sociala.
Este important sa nu privim copiii ca pe niste roboti care trebuie sa fie plini de cunostinte si sa nu le limitam contactul cu mediul natural. Daca dorim sa vedem copii care manifesta un comportament social sanatos si putere de adaptare la viata atunci este necesar sa le incurajam creativitatea si spontaneitatea si sa le lasam libertatea de a se exprima si de a se juca.
Jocul inseamna libertate si permite integrarea copilului in societate. Copilul care se joaca dobandeste experienta iar jocul in echipa stimuleaza spiritul de cooperare si si autocontrolul.
S-a constatat ca acei copii care au fost antrenati dupa scheme rigide se exprima cu dificultate cand sunt solicitati sa aduca idei noi, originale, creative, atat la scoala cat si in viata reala.
Sunt incapabili sa hotarasca singuri sau sa reactioneze daca nu le spune cineva ce si cum sa faca.
Aceasta reactie este provocata de teama ce cuprinde copilul care nu a avut acordul parintilor in exprimarea libera a energiei cu care s-a nascut. Multe dintre atacurile de panica sunt consecinta interdictiilor si a sabloanelor impuse de parinti in perioada copilariei.
Crestem pionieri sau prizonieri ai vietii?
Copiii care isi exprima creativitatea devin cea mai valoroasa resursa umana. Si dimpotriva, cei care nu gasesc un mediu in care sa-si manifeste potentialul creativ prezinta un indice de risc social ridicat (risca sa se comporte violent fata de cei din jurul lor sau fata de ei insisi).
S-a spus, de asemenea, ca multi copii sunt indisciplinati, lipsiti de interes pentru lectura si de respect fata de cerintele adultilor. Constatam insa, daca analizam cu atentie, ca acestor copii le place mai mult sa aplice, sa experimenteze practic, sa simta, sa vibreze de emotii pozitive puternice, sa transforme, sa creeze, sa se joace…
Copilul s-a nascut pentru a fi un centru creativ. El este un centru creativ. Cand este lasat sa gandesca liber si sa experimenteze, el creste si evolueaza. De aceea, nu trebuie in primul rand bani pentru cresterea copiilor.
Iata de ce sunt extrem de importante jocul si creativitatea in viata copiilor si de ce devine evident faptul ca cel mai de pret dar pe care il putem oferi copiilor nostri, si implicit noua insine, este LIBERTATEA.
7 răspunsuri
Foarte adevarat. Altfel ajungem la vorba unui elev de-al meu: „Mie ai mei imi dau voie sa gandesc liber” :D
Trebuie sa va povestesc ultima „aventura” la ora de Educatie civica, a fiicei mele in varsta de 10 ani. Tema de casa: sa scrie un articol despre revolta a doi copii care sunt pusi de catre parintii lor sa cersesca, copii refuza si cer gazduire la un orfelinat.
Timp de cateva zile am tot vazut manualul pe masa de lucru a micutei mele care nu mi-a spus nimic pana in ultima seara dinaintea zilei cand avea sa-si predea lucrarea. Pur si simplu nu putea sa scrie articolul decat punandu-se in papucii copilor si neplacandu-i ce gasea acolo refuza sa-si scrie tema.
Odata ce a decis ca nu-si face tema si si-a conturat clar motivele mi-a spus si mie.
Eu, la varsta ei nu as fi avut curajul asta. e adevarat, am trait alte ‘vremi’. dar ideea nu e asta!
Ci constientizarea ca acesti copii sunt altfel decat eram noi si perspectiva educationala a scolii si a parintilor trebuie sa fie diferita!
Sfatul meu pentru voi parinti, viitori parinti, dascali si viitori dascali: apropiati-va cu inima de copiii ce va sunt dati in grija ei stiu mai bine decat voi ce le e bine si ce le e rau!
Si daca puteti…respectati-le alegerile!
p.s. micuta s-a ales cu ‘I’ la ora de civica. dar si posibilitatea asta a fost luata in calcul!!!
Unii m-au facut paranoic, insa cele enuntate in acest articol nu sunt deloc „efecte adverse ale unei scheme de educatie rigide”, ci insasi obiectivul opresiv al scolii. Si anume acela de a scoate pe banda rulanta sclavi docili si fara nici un fel de initiativa, educati sa gandeasca unilateral si doar pentru a indeplini o anumita meserie (inginer, contabil, etc).
Ganditi-va ce s-ar intampla cu sistemul actual daca scoala ar educa in spiritul dezvoltarii personale.
Credeti oare ca aceste „scheme sociale” sunt in mod intamplator sub forma pe care o vedem astazi?
Eu am fost „copil cuminte” si „elev de nota 10” la propriu. Prima incercare de evadare din acest stil de viata am avut-o in clasa a 8-a, cand mi-am dat seama ca profii ma stiu de buna si ca pot profita de asta, asa ca am obtinut 10 pe linie depunand cel mai mic efort pe care l-am depus vreodata in scoala. Dar nu a trecut mult timp pana sa aflu ca aceste note mari imi pot aduce probleme – intr-o conversatie oarecare, o verisoara a comentat ca celor care sunt obisnuiti cu note mari le este greu sa se infrunte cu esecurile. La inceput am sperat ca nu are dreptate, dar iata-ma astazi facand eforturi sa ma eliberez de tot trecutul de copil cuminte, de toate limitarile, complexele si dificultatile pe care le presupune o dezvoltare ingradita de tipare. Asta inseamna pentru mine dezvoltare personala si, avand acest scop in minte de mai multi ani, am vazut ca fiecare eveniment din viata mea a insemnat un pas inainte. Oricum, mai am destul de mers.
Acum am o fetita si stiu sigur ca vreau sa o cresc altfel decat am fost crescuta eu, cu libertate, incurajare si incredere in ea. Stiu ca imi va fi greu din cauza tiparelor pe care modelul alor mei mi le-au intiparit in minte, stiu ca voi gresi de multe ori fata de ea (deja am facut-o), dar imi voi da seama de greseli si voi putea sa comunic cu ea pornind chiar de la acestea (deja am facut-o, Diana are 3 ani). Probabil ca la scoala va trebui sa ma confrunt cu unii din profesori si sa o sustin in decizii de genul celei luate de fetita lui Carmen… dar asta e. Sper intr-o lume mai libera, mai constienta, si pe cat imi voi aduce contributia la ea.
Multumesc pentru articol, continuati pe acelasi ton!
Va multumesc tuturor pentru comentarii si pentru incurajari!
Frumos articol şi în fapt, întreg site-ul. Sunt multe lucruri utile pe aici şi sunt convins că voi reveni.
Va multumesc.
Am si eu un baietel de 2 ani si 2 luni. Nu vreau sa ii ingradesc libertatea de a alege. Si chiar daca e asa de mic invat deja multe de la el. Ca orice mama imi doresc sa il cresc frumos si demn. Ca orice om gresesc si eu. Am tendinta sa fiu rigida atat cu mine cat si cu el si nu e bine. Eu fac alegirile pentru el in momentul asta si sper din tot sufletul sa fie alegeri care sa il ajute sa evolueze si sa creasca frumos.