Mircea Eliade si modelul tineretii

Exista in viata si in scrisul lui Mircea Eliade o mare incredere in varsta si in potentialul tinerilor, dar si un program clar articulat de munca si creatie pe care l-ar dori intregii generatii tinere. Un mit al tineretii fara batranete si al vietii fara moarte, in care el a crezut, pe care l-a cautat fara sa oboseasca, fara sa abdice.

Intelegerea operei savantului si scriitorului, aprofundarea exemplului sau de viata si gandire de catre tineri vor avea cu siguranta urmari pozitive.

Modelul Mircea Eliade este, fara doar si poate un model de succes, daca ne-am lua dupa definitia pe care John C. Maxwell o da succesului:

Sa iti cunosti scopul in viata.
Sa te dezvolti pentru a-ti atinge potentialul.
Sa plantezi pomi de ale caror roade se vor bucura altii.

Mircea Eliade si setea de cunoastere

Nu exista in literatura romana o mai zguduitoare marturisire a setei de lectura si de cunoastere decat aceea a lui Mircea Eliade. Savantul de mai tarziu s-a format in imprejurari denotand o vointa de a sti si o putere de munca iesite din comun.

Odata fixat un obiectiv, trebuie sa ne inarmam cu o vointa de fier si sa adoptam o atitudine pozitiva in fata esecului (stim ca esecul este o parte a progresului). Vom invata din fiecare greseala si vom fi dispusi sa ne asumam riscuri noi. Vom persevera, noi fiind singurii care au capacitatea de a decide daca drumul pe care il urmam este sau nu cel corect.

Dorim sa evoluam, asadar vom lasa in urma conceptiile depasite. Vom fi rabdatori si vom contribui zilnic la inaltarea constructiei noastre. Vom porni, cu sete, in cautarea de informatii utile pentru atingerea obiectivului propus. (Faptul ca esti aici, pe Empower.ro, si citesti aceste randuri arata ca vrei sa stii, deci esti pe drumul cel bun!)

Lupta cu somnul

Lupta cu somnul este o obsesie a vietii lui Eliade. A perioadei tineretii in primul rand, dar confruntarea se va petrece toata viata. A reduce timpul de somn inseamna a prelungi timpul de studiu si veghe, de lectura, de cunoastere, de asimilare. Somnul e stapanul intunericului si al nestiintei, dar totodata fratele mortii. Nu poti cuceri Cunoasterea decat biruind mai intai somnul.

Haideti sa luam „lupta cu somnul” drept o metafora. Nu va recomand sa pierdeti o noapte, la lumina lanternei, oricat de captivant ar fi, spre exemplu, volumul Inteligenta emotionala, al lui Daniel Goleman.

In viata, intalnim, la fiecare pas, oameni care ar dori sa ramanem cu ochii inchisi. Nu trebuie sa ne mutam privirea de la obiectivul propus. Sa nu uitam, de asemenea, ca suntem aici pentru a trai, nu doar pentru a exista. Haideti sa ne privim in ochi fricile si sa ne vedem de drum, cu zambetul pe buze!

Exaltarea eroicului

La moartea lui Blasco Ibanez e un articol scris in 1928, Eliade dorind sa arate faptul ca nu atat literatura acestui autor, cat viata ramane pilda uriasa de eroism.

Admiram […] masculul intaratat, neodihnit, aspru cu el insusi, sfidand surmenajul celor saisprezece ore de munca pe zi, sfidand timiditatea si snobismul, intr-o permanenta creatie si critica a slabanogilor, mobil, complex, proaspat, intunecand prin depasiri mediocra lumina a generatiei lui.

Mircea Eliade crede ca tineretii ii sunt date toate sansele. Totul ii sta in putere. Trairea vietii. Rezistenta vietii impotriva mortii. Fapta. Creatia. „Suntem datori sa crestem si sa ne aparam fiinta. Sa crestem, cum? Creand. Sa ne aparam, cum? Creand.” Cel mai important este rodul. „Pentru Romania, care, oricum, ramane o tara fara posibilitati de revendicari politice – cultura este singurul mijloc de afirmare, si in fata lumii de azi si in fata istoriei de maine.”

Desigur, cultura are un inteles larg, de creatie spirituala si, in ultima instanta, de creatie. Caci fiecare cetatean trebuie sa creeze sau trebuie ajutat s-o poata face. „Nu fiecare individ este dator sa creeze cultura; toti sunt datori, insa, sa-si creeze echilibrul lor interior prin fapta.” Fapta exprima sensul existentei noastre in lume.

Ce las in urma mea?

As vrea – scrie Eliade – ca fiecare tanar sa-si spuna: anul ce vine mi-a fost daruit de Dumnezeu pentru a-mi implini menirile! As vrea ca fiecare sa gandeasca, in fiecare dimineata: odata cu acest an, poate voi odihni si eu, pentru vecie.

Ce las in urma mea? Ce dovada a acelei constiinte create din initiativa proprie, cu atatea suferinte si atatea renuntari, a acelei constiinte spirituale, organizate, coerente – care singura e nemuritoare?

In „traducere”, si cu o idee care nu e neaparat noua, s-ar pune deci problema: daca acest an este ultimul pe care-l avem de trait, ce si cum vom face sa ne implinim personalitatea? Fapte, nu vorbe!

Pastram franchetea celor douazeci de ani oricat noroi ne-ar stropi. Oricata mediocritate ne-ar inabusi, oricate infrangeri ne-ar coplesi. Un singur gand: e ultimul an, anul crearilor, al revizuirilor, al scadentei. […] O singura arma: aspra si neintrerupta munca de saisprezece ceasuri pe zi. La sfarsitul toamnei, aproape de moarte, vom fi altii si alta va fi tara…
– extrasul apartine unui articol – Anno Domini – din 1928

Daca ne-am gandi, intr-adevar, ca e ultimul an, ce vom face? Ce vom crea? Ce vom lasa? Noua, familiei, comunitatii in care traim, tarii si lumii? Iata o tema rascolitoare pe care o propun, pentru mine, dar si pentru oricare generatie ce se mai considera tanara: ce facem in acest an, singurul si ultimul…