Efectul Pygmalion te influenteaza zilnic.
Cum a aparut el?
Efectul Pygmalion, de unde a aparut?
Pygmalion era un rege din Cipru.
Deznadajduit ca nu gasea o femeie asa cum isi dorea el, hotaraste ca nu se va casatori niciodata si se apuca sa sculpteze in fildes idealul sau feminin.
Statuia iesita din mainile lui e atat de frumoasa, asa de perfecta ca Pygmalion se indragosteste de ea.
O numeste Galatea.
Pygmalion incepe sa o roage cu cel mai mare foc pe Afrodita, zeita Iubirii, sa ii aduca pe cineva la fel de minunat.
Rugile si pasiunea cu care Pygmalion se indragostise de Galatea o impresioneaza pe zeita, care ii da viata statuii.
Asa cum se intampla mereu, cei doi traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Cum altfel?
Profetiile se autoimplinesc
Un faimos experiment a aratat puterea nebanuita a profetiilor.
Intr-o scoala elementara, cercetatorii au ales aleatoriu cativa copii si le-au comunicat profesorilor acestora ca respectivii copii au un IQ mult peste medie, deci sa se astepte numai la lucruri grozave de la ei.
Dupa numai un an performantele scolare ale copiilor prezentati drept mici genii s-au imbunatatit uimitor de mult, acestia fiind acum cei mai buni copii din scoala.
De ce s-a intamplat asta?
Profesorul Robert Rosenthal explica: atunci cand li s-a comunicat faptul ca unii copii sunt mai buni decat altii, prin comportamentul lor, profesorii au facilitat reusitele copiilor respectivi.
Probabil ca le-au acordat mai multa atentie, i-au incurajat mai mult si prin semnale constiente sau inconstiente le-au transmis mesajul ca au incredere in potentialul lor, ca sunt facuti pentru succes.
Ideea e ca acesti elevi s-au descurcat mai bine doar pentru ca asta se astepta de la ei.
Efectul Pygmalion e atat de puternic pentru ca nu presupune doar laude ocazionate de un eveniment de succes.
Secretul sau sta in atmosfera generala de incredere in potentialul unei persoane, in miile de moduri subtile prin care o transmitem.
Lipim etichete
Atunci cand invatam ceva nou, prima noastra reactie este de asociere – incercam sa vedem cu ce anume seamana informatia noua din ceea ce stim deja.
Practic, ii lipim o eticheta ca sa o recunoastem ulterior si sa o accesam mai usor.
E normal sa lipesti etichete, e o parte a procesului de socializare, de cunoastere a lumii care ne inconjoara.
La fel facem si cu omuletii din jurul nostru: ii etichetam in functie de ce impresie ne fac.
Cand ne plac, ei simt asta si fac numai lucruri bune.
Iar noi inchidem cercul si concluzionam ca sunt tare buni.
Atunci cand nu ne plac, suntem ostili si inchisi iar asta se simte.
Ei se vor comporta in consecinta si ne vor intari parerea initiala.
Efectul Pygmalion asta inseamna: lipirea unei etichete pe care celalalt o internalizeaza.
Indeplineste profetia si devine pe atat de bun pe cat se asteapta de la el.
Elevii de la care se asteapta o performanta exceptionala o vor avea iar intr-o echipa membrii vor avea exact rezultatele pe care liderul sau managerul le asteapta.
Cum aplici efectul pygmalion?
Efectul Pygmalion este folosit foarte mult ca metoda de management.
Ai o echipa sau doar un subordonat.
Crezi in ei, le arati asta si le-o spui.
Cand au un succes, le spui ca tu te asteptai la asa ceva.
Pe un ton natural, pentru ca ei sa nu perceapa cuvintele tale drept manipulare, presiune sau conditionare (probabil ai mai auzit genul de exprimare „si stim ca X o sa faca o treaba buna”, prin care se pune pe umerii bietului X o piatra mare-mare).
De fapt, poate ca esti doar pe o pozitie executiva.
Chiar si asa poti folosi Efectul Pygmalion, crezand in bunele intentii si in abilitatile deja demonstrate sau pe cale de a se dezvolta ale colegilor tai.
Pana si tu ajungi sa crezi ceva daca il auzi repetat de suficiente ori. Si mai ales cand il simti.
De ce altii nu ar functiona pe acelasi principiu?
Unele echipe sunt mai mici si mai dragi: fratele sau sora ta, iubitul sau iubita ta, familia, grupul de prieteni.
Datorita apropierii mai mari, intimitatii, timpului mai indelungat petrecut impreuna, Efectul Pygmalion are mediul perfect pentru a se face simtit.
Pentru ca si parerile tale conteaza mult mai mult aici.
Asa ca incurajeaza, lauda gesturile frumoase si crede in ei din tot sufletul.
Asta se va vedea.
Articolul urmator este despre Galatea, eu cred rau de tot ca o sa-ti placa.
34 de răspunsuri
Multi barbati care au sau au avut (trecuti in ne-fiinta) succes, au multumit pentru aceasta femeilor (sotii sau prietene sau mame) care le-au fost aproape si au avut incredere in reusita/potentialul lor. Incepand cu Mircea Eliade si terminand cu Adrian copilu minune (manele).
Unii mistici sunt de parere ca aceasta incredere in puterea de reusita a lui X, le transmite acestora niste energii subtile care… „le da aripi”.
E vorba de energia sexuala :) . E un fenomen natural :) .
Energia sexuala nu-i chiar asa subtila :)
Daca este sublimata devine subtila. Mai multe amanunte la Napoleon Hill.
Da, Radu. E ca si cand, prin increderea lor, ceilalti genereaza energie pe care noi o utilizam. Indiferent de cine sunt acesti ceilalti dar cu atat mai utilizabila cu cat ne sunt mai apropiati.
Ovidiu, poate ca in eforturile sotului de a atinge imaginea ideala pe care o are sotia despre el incape bine si elementul sexual. Insa in increderea dintre prieteni, dintre elev si profesor, dintre mentor si… invatacel ( :p, amuzant cuvant), crezi tu ca si acolo? Si-apoi, piramida nevoilor e destul de dezvoltata deasupra treptei de la baza…
Lia, I’m no Napoleon Hill, dar cred ca e loc pentru ambele manifestari ale energiei sexuale si inca destul. Multumim de recomandare :)
:)
super super, atat am incercat sa explic efectul asta unor oameni, in legatura cu mine… atat le-am spus ca ei ma creeaza, o sa mai insist :) frumos scris si foarte util :)
Da, Daniela scrie foarte, foarte bine. De fapt, toti cei 7 rezidenti sunt oameni foarte valorosi. Noroc pe capul meu ca am dat de voi.
Se aude Ovidiu acolo in spate? :)
:) :) O vorba de cand eram mai mic era ceva de genul, „lasa vrajeala” :) :) .
In privinta Danielei si a colegilor sunt de acord. De owneri nici nu mai zic. Ei sunt in fruntea listei :D :) :) .
Ovidiu, nu e vrajeala, vad din feedbackul primit de la cititori ;) Ownerii nu sunt rezidenti, Andrei nici macar nu a scris pana acum pe Empower, asa ca ramane de vazut cat de bun este :P
Stiu, Ionut :) . Multumesc :) .
Imi plac mult articolele, unii le-ar putea citii cu un mic zambet de neincredere pe fata. Eu zic sa incerce sa aplice cateva idei din toate aceste articole si de la toti cei care publica aici. Atunci o sa inteleaga! Sunt unele lucruri care trebuie sa le faci ca sa le intelegi si daca ai un pic de rabdare si incredere o sa vezi rezultatele. Eu ma uit in urma si tare mult mi-ar fi placut sa am acces la aceste lucruri mai din timp, dar niciodata nu este prea tarziu, ci doar un pic mai greu !
costi, ma bucur sa citesc cuvintele tale :)
prin unii oameni trec aceste lucruri fara sa le ramana nimic, sunt refractari, insa altii, care sunt deschisi, invata, inteleg si reflecta
se gandesc, apoi impartasesc mai departe :) e atat de frumos
Tineretea nu tine de varsta, Costi :) .
Cand pornesti cu o atitudine deschisa fata de orice, automat potentialul reusitei este mai mare! Daca nu, efectul e invers. Doar noi suntem in masura sa alegem cum vrem sa ne fie! E de munca, dar merita!
am simtit pe propria piele efectul pygmalion:de 3 ani imi dau silinta sa fiu buna,sa invat si sa evoluez la locul de munca.abia acum am primit un feed-back pozitiv de la sefa mea si parca mi-a dat aripi!am simtit ca toate eforturile mele nu au fost in van ,am simtit ca ele au fost observate si apreciate,iar acum,ca in poveastea lui pygmalion, imi doresc sa fiu la inaltimea laudelor pe care le-am primit!
P.S:super articol.iti multumesc pt momentul wow
Mi-a placut in mod deosebit articolul, dar ce faci cand absolut nimeni nu crede in tine si nu-ti da aripi? E foarte greu cand ai un vis sa continui sa crezi in tine si in realizarea lui cand cei dragi din jur iti ucid orice speranta. E cu atat mai greu sa treci peste emotiile negative pe care le resimti cand vezi ca cei dragi iti taie aripile si sa incerci in continuare sa ai incredere in tine si sa faci sa-ti creasca aripi la loc prin tine insuti. Cred ca autosugestia / autohipnoza poate ajuta, nu-i asa?
Gia si Ionut, multumesc de aplicarea efectului Pygmalion :)
Costi, adevar graiesti! :) Niciodata nu e prea tarziu iar cu greul ne descurcam.
Roxana, asa e. Se spune ca nu lucrurile sau intamplarile ne afecteaza ci interpretarea pe care le-o dam noi. :)
Mihaela, si mie mi s-a intamplat asta si e exact asa cum spui tu, e taaare bine. Mai ales atunci cand iti pastrezi aripile pe care le simti acum :)
Vero, multi oameni se tem sa spuna cu voce tare ca ei cred in tine. Se tradeaza insa prin limbajul nonverbal :) Sa te uiti cu atentie si sa mai intri pe Empower: saptamana viitoare o sa scriu exact despre cum sa-ti faci singur aripi :)
Daniela, super articolul!
Eu cunosteam o varianta putin diferita a exemplului cu clasa de copii. Anthony Robbins spune ca era vorba despre o clasa de liceeni care isi schimbase dirigintele. Desi ei erau „clasa problema” a liceului (fostul diriginte tocmai din acest motiv parasise liceul), noul diriginte – un profesor nou venit in liceu care primise din greseala niste indicatori de performanta de la alta clasa (intamplator una buna!) – i-a tratat ca si cand ei erau cei mai buni. Asteptand de la ei sa fie cei mai buni, ei au avut dupa un an cele mai bune rezultate din liceul respectiv.
As dori sa completez articolul cu niste aspecte care ar putea fi foarte folositoare celor ce ne citesc. Pe acest principiu al efectului Pygmalion, combinat cu un concept din psihologia sociala, si anume consensul impartasit , am realizat un model pe care il numesc Spirala „Din ce in ce mai”. Acest model poate fi foarte folositor in relatii si, in general, in orice interactiune.
Iata in doua cuvinte despre ce este vorba:
daca doua persoane care interactioneaza se plac (aici nu este vorba numai de atractie sexuala ci si de simpatie!) ele se afla in etapa consensului de gradul I. (conceptul ii apartine Dlui Prof. Pantelimon Golu). Atunci cand cele doua persoane care se plac devin constiente de acest lucru si il si comunica una celeilalte, trec de la consensul de gradul I la cel de gradul II, care se mai numeste si consens impartasit.
In acest stadiu relatia dintre cei doi este mult mai profunda, mai trainica.
Spirala are insa doua sensuri sau, mai bine zis, in orice moment, situatia apare ca doua spirale care pleaca din acelasi punct in sensuri opuse. O spirala ascendenta pentru „din ce in ce mai bine” si o spirala descendenta pentru „din ce in ce mai rau”.
Daca buna pregatire a interactiunii, sau pur si simplu intamplarea, fac sa apara un element de acord, relatia dintre cele doua persoane urca pe spirala corespunzatoare unei intelegeri bune si din ce in ce mai bune pe masura ce interlocutorii constientizeaza si isi impartasesc faptul ca se inteleg bine. Daca apare un element de dezacord care mai este si impartasit de cei doi, relatia dintre ei coboara pe spirala „din ce in ce mai rau” .
Un lucru deosebit de important este faptul ca un proces de constientizare aparut in sensul contrar spiralei care se derula poate deveni un punct de plecare pentru o noua spirala, indiferent de sensul de dinainte.
Acest model poate fi folosit in functie de interesul pe care il avem intr-o interactiune. Daca urmaresc sa ma apropii de o persoana, atunci voi identifica punctele comune si acordurile si i le voi impartasi pentru a „catapulta” relatia pe spirala catre „bine si din ce in ce mai bine”. Daca nu suport prezenta unei anumite persoane, atunci ii voi expune punctele de dezacord si faptul ca nu ne impacam bine pentru a realiza un consens impartasit in zona „rau si din ce in ce mai rau” care, in final, va duce la destramarea relatiei.
Either way, is all about WYSIWYG!
Adica din nou acel „WHAT YOU SEE IS WHAT YOU GET!”, lege dupa care functioneaza Universul!
Cine doreste mai multe detalii despre Spirala „Din ce in ce mai” si strategiile pe care le poate folosi ma poate contacta. Modelul va aparea in scurt timp intr-o carte care este deja gata si pe care in circa 2-3 saptamani o voi da la editura.
@ Vero
Vero, situatia de care spui este destul de grea. Nu stiu ce urmeaza sa spuna Daniela dar pot sa-ti spun ca NOI SI NUMAI NOI SUNTEM RASPUNZATORI DE CEEA CE REUSIM IN VIATA! in final, daca nu am reusit sa fim impliniti, nu este decat vina noastra. Nu a celor dragi din jur care, din diverse motive, ne pun piedici!
Asa ca suntem datori fata de noi sa alegem ce imagine pastram in mintea noastra: cea in care reusim ce ne-am propus, sau cea in care ne simtim victimizati ca am esuat „din pricina celor din jur”.
Problema nu este „acolo, afara”, ci in mintea noastra! Daca le dam de bunavoie celor din jur puterea de a ne ghida viata dupa perceptiile, intuitiile, intentiile lor, pierdem controlul asupra vietii noastre, pierdem din mana haturile destinului nostru! Tu, Vero, ai lasa cumva pe altcineva sa-ti conduca cu viteza calul in directii pe care nu le stii si nu le vrei???
Octav, pai asteptam cartea! :) (si eu care credeam ca eu am inventat spirala…… I se mai spune si infatuare :) )
Ei, Daniela, dar nici eu nu am inventat spirala! Contributia mea, insa, a fost ca am folosit 2 spirale (cate 2 spirale) opuse, cuplate cu principiile consensului si consensului impartasit (care actioneaza ca amplificatori) si, bineinteles, cu profetiile auto-implinite. In plus, mai este prinsa acolo si dimensiunea „timp”. Cu atatea elemente combinate, este evident ca ajungi la ceva original, chiar daca ele in parte erau concepte deja cunoscute.
Stiu ca si tu vorbeai despre spirala. Am citit. In sine era OK, numai ca era simpla. Eu am vrut neaparat sa vin cu ceva nou. Fiecare dintre noi isi poate pune amprenta asupra unor concepte, teorii, modele, etc. daca le studiaza in profunzime si aduce niste imbunatatiri…
Buna la toti! Cele de mai sus mi-au adus aminte ca obisnuiesc sa spun ca exista un efect ‘default’, adica mai pe romaneste ‘implica’ – daca te confrunti cu copii – sau orice fel de maturi – ‘problema’ inseamna ca acolo este un potential de energie nevalorificata, necanalizata sau incorect canalizata. Sunt neastamparati, obraznici, mai sunt si orgoliosi pentru ei cam simt ca sunt BUNI dar nu au descoperit inca UNDE sunt buni. Scolile Waldorf, Montessori, Step by Step stiu bine asta si canalizeaza fortele micilor OAMENI acolo unde se intrevede inclinatia nativa a omului ca spirit cu fortze pe care societatea noastra le cam desconsidera. Nu ca nu le-ar sti… dar asta e alta poveste… Prefer sa lucrez cu oameni ‘neastamparati’, chiar daca sunt foarte obositori, caci energiile lor debordante duc la implicari profunde nebanuite. E greu, dar frumos. Odata ce ei au inteles ca fortele lor pot fi folosite la cautarea echilibrului – interior si exterior deopotriva – si in continuare sa realizeze ORICE sunt ei capabili, totul este o SPIRALA care se autosustine constient, toata forta omului se revarsa in mod uimitor, mai ales pentru el insusi. Aripile exista, chiar daca frante, dar depinde daca omul are inclinatii concurentiale sau considera ca toate caile obisnuite sunt frane in calea unui constructor fara elogii si atunci cauta o cale personala de a realiza ceva in viata. Atunci nimeni nu va avea ceva de comentat. Apare invidia, e drept, dar ea poate fi un impuls pozitiv de a merge mai departe, o recunoastere IMPLICITA a celor realizate. Subiectul se poate extinde la societatea umana intreaga, lumea se considera rea, PACATOASA caci asa i s-a spus, tocmai pentru a fi tinuta IN LESA. Dar daca ea ar sti ca, dimpotriva, omul primordial a facut un sacrificiu urias pentru urmatorul lui pas, pe care il traim acum? Mmmmm… mare curaj de a porni la drumuri nebanuite…
Octav sunt perfect de acord cu tine – noi suntem responsabili de felul in care arata viata noastra. Daca cineva nu ne aproba, este strict parerea acelei persoane, parerea altora nu ar trebui sa aiba prea mare importanta. De ce am incerca sa traim dupa standardele altcuiva cand logic este sa traim dupa standardele noastre personale si unice?
Octav, wow, chiar ca ai combinat multi factori! Eu tot astept cartea, ba chiar si o dedicatie :) Mai povesteste-ne si noua in ce stadiu mai esti, ca poate cineva stie pe cineva…. ghici ciuperca :P
Cristiana, multumesc mult pentru comentariu si pentru ideile valoroase. Intr-adevar, copiii care inca nu au descoperit la ce sunt buni sunt mai agitati si au comportamente de atragere a atentiei, tocmai pentru ca fara atentie si timp nu-i poti descoperi. Parintele (sau educatorul) trebuie sa fie mai intai si mai intai un Pygmalion atent si darnic cu timpul lui. Apoi, urmeaza spirala :)
Va salut pe toti cei prezenti aici.
Felicitari Daniela! Articolul este super !
De asemenea, felicitari Octav, pe cand cartea?
Este un subiect interesant,si incitant iar aplicarea efectului Pygmalion face minuni cu cei din jur. Am experimentat. La randul meu, am avut parte de acelasi tratament din partea altora si am simtit ca pot muta muntii din loc …..si chiar ar reusit….este o continua provocare. Spirala functioneaza ascendent!
@Vero
Citisem raspunsul tau si mi-am dat seama ca s-ar putea sa-ti fie foarte utila o carte. O carte care schimba destine. In bine. Este vorba despre Eficienta in 7 trepte. De Stephen Covey.
Daca nu ai citit-o (si dupa raspuns ma gandesc ca nu ai citit-o), o poti gasi si in librarii si in anticariate.
Daca ai citit-o, sper sa iti amintesti ce spunea Covey despre viata bazata pe principii.
@ Iolanda
Multumesc pentru felicitari. Din pacate cartea este putin cam tehnica. :(
Cand o sa reusesc, o sa va dau de veste.
@Daniela
:) Multumesc pentru sprijin si incurajari. Vorbim.
Si noi te salutam, Iolanda. Multumesc :) E grozav ca ai simtit deja pe pielea ta efectul Pygmalion. Tu l-ai aplicat altora?
Octav, fabuloasa recomandarea! Iar eu nu vad „pacatul” unei carti mai tehnice, daca a fost anume scrisa astfel…
Super articolul ! Eu lucrez cu copii, care intradevar sunt unici. Am lucrat si cu patru perechi de gemeni, care sunt diferiti din punct de vedere intelectual ( unuia ii place sa deseneze, celalalt este bun la literatura, sau unul are calitati muzicale deosebite, celalalt este afon, dar stie matematica) .
Este adevarat , copii care nu stiu exact la ce sunt cei mai buni, sunt agitati, si cer atentie deosebita, Este cazul si copiilor cu comportamentul ADHD, (hiperactivi) care iti pun nervi la incercare, din cinci din cinci minute- (fara exagerare.) dar au si calitati si abilitati exceptionale care trebuiesc descoperite si promovate. Acestora trebuie sa le acorzi -RABDARE, RABDARE, TOLERANTA, AFECTIUNE , INTELEGERE, IUBIRE – care sa-i ajute in dozarea eficienta a timpului petrecut acasa, la scoala, pe strada etc.
Educatorul trebuie intradevar sa fie mai intai si mai intai un Pygmalion atent si darnic cu timpul lui, dar ar fi bine ca el sa fie ajutat de un consilier, sau de un pshiolog la care sa apeleze parintii copilului, fara nici o constrangere.
Sunt foarte atenta la efectul Pygmalion-l-am aplicat in activitatea mea cu cei mici-mereu ii incurajez, ii laud , ii apreciez, le acord sprijin si ajutor, dar intr-o grupa, clasa de 30-35 este cam dificil……sa faci calitate si performanta.
Astept urmatoarele articole ,care se anunta foarte utile.
Da, trebuie ca e greu sa te imparti la 30 de copilasi cand vrei sa faci performanta din sprijinirea lor. Pe de alta parte, daca tot ce poti pune la constructia lor este o pietricica mica-mica, atunci sa pui una pretioasa :) Esti educatoare, Maria? Mi se pare grozav, cred ca esti plina de energie si entuziasm (atunci cand nu alergi in sapte directii in acelasi timp, evident :P )
Si mie mi se pare ca Efectul Pygmalion este teribil de important pentru copii, mai ales daca iei in considerare ca de multe ori parintii sunt coplesiti de viata si uita ca trebuie sa incurajeze mai mult si sa acuze si sa certe mai putin. Asa ca tu ca educatoare, care vezi lucrurile in ansamblu si cu detasare suficienta, ai un rol corector tare bine venit :)
@Maria
Sper ca nu ai copii cu ADHD intr-o clasa cu 30-35 de copii! Nu sunt in domeniu dar stiu ca, in cazul in care ai in grupa un copil care necesita o atentie speciala (exemplu, un copil hiperactiv), grupa respectiva nu trebuie sa aiba mai mult de 12 copii in total. Iar daca sunt mai multi copii cu ADHD, grupa trebuie sa fie si mai restransa.
@ Octav , am 3 copii hiperactivi, ai dreptate asa este, regulamentul prevede maximul 20 de copii intr-o grupa, dar din lipsa cladirilor pentru gradinite, sunt nevoite sa acceptam situatia lucrand cu mai multi. Asta pentru ca suntem intelegatoare, parintii nu au ce face cu copii, muncesc, iar noi *suntem prea mici* pentru a fi intelese de cei care ne conduc.
Duminica placuta !
cum pot prin Efectul Pygmalion sa aduc langa mine pe barbatul pe care il iubesc?