Gabriela Szabo a uimit o lume intreaga prin fenomenalul mod in care isi finaliza cursele. Desi parea invinsa, neajutorata si epuizata din punct de vedere fizic, Gabi isi distrugea adversarele la nivel mental. Era imposibil sa tii pasul cu ea in momentele decisive! Era aproape o fatalitate! Locul 1 apartinea in mod repetat unei singure sportive. Ani de zile in sir, Gabriela a condus echipajul devastat al sportului romanesc. Si in acelasi timp, mandria despicata a poporului roman.
Momentul in care se decide totul
Romanii s-au obisnuit sa repete in mod obsedant: “Am fost si eu foarte bun la vremea mea. Daca aveam putin mai mult noroc atunci, daca m-as fi concentrat mai mult, daca as fi fost mai pregatit si daca soarta nu ar fi fost atat de nedreapta cu mine, astazi eram si eu cunoscut.”
Ne blocam in momentele decisive.
In sport, politica ori educatie, tara noastra arata o labilitate psihica greu de incadrat intro-o categorie datatoare de sperante. Ne pierdem cu firea si tremuram tocmai atunci cand mai avem un pas de facut. Ne transformam in rudele sarace ale unor iepuri care stiu doar sa roada prin livezi sinistre si straine.
Cainii care ar trebui sa ne pazeasca de hoti sunt sugrumati de exemplul lasitatii pe care zi de zi il oferim cu fanatism. Avem roci pe covorul din casa. Niciodata nu se stie cui mai dorim sa-i spargem capul! Vedeti doar ca rata divorturilor se apropie de 50% si in Romania. Copiem de afara tot ce e mai rau. Poate ca ne vom copia si propria umbra. Sau vom deveni mai putin decat atat.
Incompetentii din politica sunt acompaniati de catre ignoranta generala in privinta mersului la vot. Si in acest sforait general, lunetistii care rup scaunele in Casa Poporului ne transforma existenta intr-un chiolhan si intr-o vanatoare de mistreti.
Cine sa ia atitudine? Tanara mama care ieri dimineata isi plesnea fiul la metrou? Parintii care stiu sa foloseasca doar cuvinte de genul “sa nu cumva sa mai”?! Ori profesorii care pretind ca te invata ce inseamna viata?
Ne pierdem in dispute si interese marunte
Iar cand vine ziua cea mare, ii dam cu piciorul precum unei mingi pline cu pietre. Ne fracturam picioarele si apoi spunem ca viata a fost cruda cu noi. Atat de cruda incat ne-am inghitit propria prostie si am devenit niste creaturi incapabile de a lua decizii. Atunci cand trebuie luate!
Romania a tradat in ambele razboaie mondiale. Reglajul fin la nivelul genei acestei tari pare imposibil de inlaturat. Doar daca nu cumva ne trezim si realizam ca nu ne putem baza doar pe inspiratie, vrajitoare si regrete. Increderea e un zambet ironic la adresa celor care te-au tinut pe loc.
16 răspunsuri
Foarte frumos spus totul.
„Ne blocam in momentele decisive.”
Pai la 2-0 cu Franta…ce sa mai zicem…gena de neputinta.
„Cine sa ia atitudine?”
Nimeni. Sau sunt unii ‘intelepti’ care ‘iau atitudine’ la TV sau in ziare – „preocupati de soarta tarii” – mare ipocrizie…Tre’ sa ai un anumit nivel de constiinta sa poti iesi in fata tarii si sa iei atitudine ‘pe bune’…nu exista momentan nimeni.
Eu nu mi-am pierdut speranta! Cred cu inversunare in renasterea romanilor din propria neputinta! Am incredere in noi ca neam asa cum am incredere in mine insami! Atitudine luam fiecare ,in felul nostru,chiar daca nu suntem filmati si nu ne stie nimeni! Chiar cu acest articol ,Ovidiu ne mai da un impuls! Singura care ne poate tine pe loc e inertia! Hai sa actionam fiecare,acolo unde traieste,cu mijloacele de care dispune,si o sa vedeti ca nu o sa mai fie nevoie de un miraculos „cap de frunte al tarii”,care sa ne salveze! Ne putem salva si singuri!
De acord – asta oricum facem. Sa speram ca vine cineva si ne ‘salveaza’ e o iluzie. Tot noi insine ne putem ridica, fiecare unde este, si influenta in bine mediul din jur.
Elena, ai mare dreptate.
Ma gandesc cum as putea face chiar mai mult decat sa scriu despre aceste lucruri. Adica e un prim pas, dar cum anume pot contribui la gasirea de solutii in acest sens. In afara de ceea ce fac eu pentru mine insumi.
Voi gasi in curand un raspuns.
Marius, meciul cu Franta e un deja-vu.
Ma tot gandesc de unde ni se trage. Asa am fost noi ca neam intotdeauna? Greu de spus.
(1) Gabi Szabo oricum are ceva sange de unguroaica, deci nu prea as folosi-o in a caracteriza poporul roman :)
(2) In sfarsit cineva spune ca „Romania a tradat”.
Mi-a placut articolul.
Cami, e romanca. S-a nascut in Romania, traieste in Romania si aici si-a intemeiat familia. E din Bistrita daca nu ma insel. Asa si numele meu, „Miron” cica ar fi nume basarabean. Asta inseamna ca nu sunt roman? :)
Multumesc pentru aprecieri.
Esti mortal! „Ne transformam in rudele sarace ale unor iepuri care stiu doar sa roada prin livezi sinistre si straine” … „nu ne putem baza doar pe inspiratie, vrajitoare si regrete. ” am ras foarte mult, insa ai foarte mare dreptate ! :)
Cred ca romanii sunt foarte optionali, concentrati pe inceput, habar n-au sa finalizeze, cei mai multi. Si pe deasupra mai sunt si lautari, fac lucrurile dupa ureche in loc sa devina specialisti, sa inceapa „sa stie”! :)
Fraze ca „merge si asa…”, „ne descurcam noi…”, „lasa ca…”, etc sunt cele mai bune dovezi.
Ar trebui sa devenim ceva mai procedurali :)
PS: Foarte misto „Increderea e un zambet ironic la adresa celor care te-au tinut pe loc.” – e de scris pe foaie si lipit pe dulap :)
1. Gia, cum adica cei mai multi dintre romani incep bine dar nu stiu sa finalizeze? :P :) :)
2. Multumesc mult pentru cuvintele frumoase.
Am fost procedural acum? :)
Eu nu ma grabesc sa spun ca exista tradare si mai ales ca exista ne-ducere la bun sfarsit. Poporul acesta si-a asumat sarcini grele si le-a dus, si le duce la capat BINE !!! Campul nostru mental – cam ceea ce unii numesc ‘egregor’ – este spart de greutati la care noi facem fatza, alte popoare primesc prin subconstient ajutorul nostru si REZISTA. ASA CUM AM REZISTAT NOI DE-A LUNGUL ULTIMELOR TIMPURI…
Multi sunt cei care stiu – destul de multi – dar nu spun de frica sa nu isi piarda painea. Altii – reputatia. Sunt si din cei care spun cu voce FOARTE TARE… Dar corul este mic, putini aud…
Vom ajunge insa pana la urma sa stim cu totii. Speranta mea – pe care am spus-o si in locuri cu destula greutate – este in voi, generatia care va descoperi si va duce mai departe exact ceea ce trebuie.
Fara tributuri religioase, fara chestii de genul ‘poporului ales’.
P.S. Dar recunosc si eu o singura tradare: aceea care l-a inlaturat pe Cuza. De atunci s-au ivit complicatii, dar totusi au fost si regi care au incercat sa mai indrepte ceva. Doar ca timpul a fost scurt. Dar putea sa fie mai bine. Restul a fost cascada.
Cuza a avut parte de o mare tradare. Asta ca rasplata din partea unui popor pentru care si-a pus gatul in joc.
In mare parte ai dreptate, Cristiana.
Dap, noi suntem generatia „minune” :P .
E ciudat ceea ce simt citind randurile voastre … adevarul, este negresit cuprins aici, dar si multa neputinta. Spui in raspunsul de mai jos:
„Ma gandesc cum as putea face chiar mai mult decat sa scriu despre aceste lucruri. Adica e un prim pas, dar cum anume pot contribui la gasirea de solutii in acest sens. In afara de ceea ce fac eu pentru mine insumi.
Voi gasi in curand un raspuns.”
Ma bucur sa citesc asta. Imi vin in minte cateva idei. Poate ca ar ajuta:
o actiune, (cu cat mai ampla si mai ‘simultana’ cu atat mai bine), in scoli – educatie , ma refer aici chiar de la inceputul inceputului – initierea unei scoli/cursuri pentru parinti, pentru bunici si pentru cei ce ingrijesc copiii. Aceste cursuri ar pute , poate sa fie chiar obligatorii, pentru cei implicati in aactivitati educative … ma gandesc cam la ce faceti voi, poate chiar cu un caracter si mai practic daca se poate, ceva cu evaluare inainte si dupa …
Apoi, poate ca ar trebui asa ceva nu numai in crese, gradinite, scoli, licee, facultati, ci si in biserici. Poate chiar preotii sa faca astfel de cursuri. Sunt sigura ca vor gasi calea sa imbine activitatile lor cu cele de educare psihologica pozitiva si spre autonomie a celor ce ii asculta.
Nu in ultimul rand, ceea ce voi, deja ati si inceput sa faceti – actiuni de informare in presa scrisa si/sau vorbita.
Poate ca ar fi utile astfel de actiuni si cu regizorii, scenaristii si actorii, poate vor gasi subiecte si modalitati constructive in a-si creea emisiunile, filmele … poate daca ar avea un scop – ajutarea noastra pentru a ne regasi; creerea si recreerea noastra ca oameni cu caracter puternic, autonom, hotatrati etc.
Ma intrebam adesea … Oare cine ar putea face asa ceva?
Pai tot voi mi-ati dat raspunsul:
Tinerii curajosi si care nu dau bir cu fugitii prin tarile in care aceste probleme PAR a se fi rezolvat.
Va felicit pentru tot ceea ce faceti!
Va doresc mult succes!
(Scuzati-ma, va rog, pentru ca nu am reusit sa-mi exprim gandurile mai concis. Sper totusi ca sunt exprimate destul de … organizat)
Vizavi de : “Am fost si eu foarte bun la vremea mea. Daca aveam putin mai mult noroc atunci, daca m-as fi concentrat mai mult, daca as fi fost mai pregatit si daca soarta nu ar fi fost atat de nedreapta cu mine, astazi eram si eu cunoscut.”
…iata cateva completari, exemple de lamentari romanesti:
„cand eram eu tanar….”, „cand eram in liceu, facultate…..”, cand eram director la….(stat)…, cand eram locotenent…..(in armata)…, cand eram membru de part….., etc.
continuarea … „as fi putut”….”faceam si dregeam”……, eram cel mai tare…., ce bine era….
Si eu am sange de unguroaica dar m-am nascut in Romania si iubesc tara asta de mor! Cami,sunt mandra de Gabi Szabo,e unul din romanii care au facut cunoscut numele Romaniei si Ovidiu a simtit ca e foarte potrivita pentru e caracteriza puterea si hotararea necesare indeplinirii oricarui tel ! Inca o data bravo,Ovidiu!
Multumesc, Elena! :)
Asa e, Gabi Szabo face cinste Romaniei.
Victoria, comentariul tau este foarte bun si pertinent.
Ai un nume predestinat succesului :) . Incurajarile ne ajuta sa mergem inainte!