De-a lungul drumului serpuit si plin de praf se vedea un drumet care se indrepta catre sat, sperand sa gaseasca ceva de mancare si un loc unde sa se odihneasca. Vazand cum arata casele isi dadu seama pe data ca nu avea cui sa ceara de mancare.
Chema satenii si le promisese ca o sa le faca de mancare o oala mare, mare de supa. Mare bucurie ii cuprinse pe acestia, caci sarmanii nu mai mancasera de ceva vreme. Calatorul nostru le spuse ca are tot ce-i trebuie si ca ii lipseste doar o oala mare cu apa, pe care o pot aduce ei iar de celelalte se ocupa el.
Scoase apoi din traista un pietroi si vazand mirarea pe fetele satenilor, le spuse:
– Aceasta nu este o piatra ca celelalte. Este piatra de supa!
Apoi puse piatra la fiert in supa. Toti cei adunati asteptau cu nerabdare, in timp ce apa fierbea.
– Fiertura aceasta ar trebui dreasa, a spus calatorul dupa ceva vreme.
Unul dintre sateni a spus ca are acasa putin ulei si l-a adus. Un altul a spus ca are niste sare. Un altul a venit cu foi de dafin. Un altul isi aminti ca are niste carne pusa la uscat, pe care a adus-o.
– Fiertura ar fi mai buna daca ar fi mai groasa, spuse calatorul nostru.
Atunci un satean si-a amintit ca are niste cartofi prin casa, altul niste ceapa… iar o femeie veni cu o mana de orez.
In scurt timp, strada se umplu de un miros imbietor de ciorba.
Dupa ce au mancat cu totii, calatorul se ridica sa plece si le spuse satenilor:
– Pentru ca ati fost niste gazde bune, va las voua piatra de supa. O puteti fierbe ori de cate ori vreti! Dupa ce a plecat calatorul, satenii erau in culmea fericirii: e o piatra cu puteri magice!
Calatorul, mergea pe cararea serpuitoare si cand ajunsese destul de departe de sat, s-a aplecat si a luat din drum o alta piatra pe care a pus-o in traista.
Un răspuns
„Ciorba de bolovan” – Vasile Voiculescu. O povestire emotionanta.