Acasa » Practica spirituala (I)

Practica spirituala (I)

Vorbeam in articolul trecut despre practica zilnica si rolul ei in asigurarea unui echilibru real, pe termen lung. Sa detaliem putin…

Cum vedem lumea

Sunt doua tipuri de „evolutie” prin care putem trece. Pe de o parte, este evolutia modului de a gandi. Cand intram in aceasta lume fizica, mediul din jur ne “programeaza” cu diferite tipuri de energii in multe moduri, specifice natiunii, religiei, familiei in care ne nastem. La aceasta se adauga programarea genetica din partea nenumaratilor stramosi, ale caror “voci” intervin in dialogul nostru interior. Crestem, se adauga influenta rudelor, a prietenilor, a profesorilor, a locului de munca, altele. Toate acestea ne fac pe noi sa vedem lumea, sa ne-o reprezentam, sa ne “gandim la ea” intr-un anumit mod.

Un roman ortodox de familie “medie” vede lumea intr-un alt mod decat un american catolic de familie buna sau decat un thailandez budist de familie saraca. Partea cea mai interesanta este ca nici unul din ei nu realizeaza (decat in cazuri deosebite) ca propria reprezentare asupra lumii este falsa.

E doar o conditionare a mintii – un instrument minunat, care insa a preluat controlul asupra intregului complex al fiintei noastre (corp-ganduri-emotii-constiinta). Si care ne face sa observam “ceea ce se intampla” in lume prin diferite tipuri de “ochelari”. Cati oameni, atatea perechi – fiecare unica, in felul ei.

“Evolutia in modul de a gandi” inseamna ca treptat inveti sa “gandesti”, sa-ti pui probleme si intrebari cat mai complexe despre viata, sa-ti dezvolti inteligenta (ceea ce nu e putin lucru avand in vedere ca imensa majoritate se lasa “ganditi”, folositi, “pacaliti” de minte).

Perceptia directa

E greu sa ne dam seama ca mintea ne pacaleste, intr-un fel, pe toti, indiferent cat de mult iti dezvolti inteligenta. Orice informatii ai acumula despre lume (oricat de avansate), ele sunt in cel mai bun caz incomplete daca nu chiar false. Dar sa presupunem ca o facem si ca dorim sa iesim din “inchisoare”. Sa percepem si ceea ce este dincolo de ziduri, in lumea reala. Cum facem? Cum evadam?

De-a lungul vremii, cei ce au “evadat” au lasat o “harta” a traseului, a locurilor pe care le intalnesti pe parcurs. E vorba de cai de a iesi in afara mintii si a actiona dincolo de ea. Nu toata lumea face asta intrucat e nevoie de efort, perseverenta, hotarare, putere interioara pentru a trece dincolo de programarea absolut uriasa si de cele mai multe ori, de neimaginat. Dincolo de ea insa este libertatea, perceptia directa a lumii asa cum este ea.

Acesta este rolul practicii spirituale – de a asigura al doilea tip de “evolutie” – cea energetica, una care ne permite indepartarea barierelor mintii si perceptia prin alte “simturi”.

Toate religiile si caile spirituale ale omenirii contin si indicatii, practici de conectare cu o parte mai inalta a fiintei noastre, care percepe lumea si altfel. Fie ca e vorba de diferite tipuri de rugaciuni, incantatii, meditatii, exercitii specifice – toate te duc in acelasi loc – intr-o zona profunda de tacere interioara, in care incepe sa se intample “ceva”.

Senzatii scurte sau de durata, imagini, sunete, viziuni, stari deosebite – care apoi sunt “traduse” in ganduri, cuvinte si exprimate verbal sau in scris. Bineinteles, fara a putea cuprinde intregul lor continut.

Calea si mediul

“Calea care poate fi numita nu este Calea Ultima” – se afirma in lucrarea esentiala a taoismului, Tao Te Ching. “A-L intelege pe Domnul este dincolo de puterea mintilor noastre”, afirma Ortodoxia. Diverse moduri de a spune ca a exprima ceva, orice, in cuvinte, ofera o imagine cel putin incompleta a sa. In special cand e vorba de a descrie niste stari, viziuni, perceptii dincolo de minte.

O cale reala se cunoaste dupa eficienta practicii spirituale pe care o contine. O practica ale carei rezultate se vad, in timp, prin imbunatatirea sanatatii si vitalitatii, echilibrarea trup-minte-suflet, conectarea cu intuitii despre propria viata, despre natura si univers, dezvoltarea unor capacitati latente.

Vestea cea buna acum urmeaza: practica spirituala nu depinde de mediul exterior! Indiferent in ce loc te afli, indiferent de ceea ce se intampla si se va intampla in lume (ca vine o Noua Ordine Mondiala a raului sau o Noua Era a Iluminarii a binelui), practica spirituala reprezinta calea de mijloc.

Esti tu cu tine insuti, cu propriul complex trup-minte-emotii-constiinta, lucrezi cu interiorul indiferent de contextul exterior. Iti creezi propriul mediu interior asa cum doresti, in mod constient – si conform lui vei incepe sa modifici mediul si ca mod de a gandi… si energetic.

Saptamana viitoare vom explora mai mult acest subiect.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

18 răspunsuri

  1. Marius,ceea ce scrii e perfect adevarat.Spun asta deoarece traiesc asta in fiecare zi.Da ,Manuel,orice cale este buna atata timp cat te ajuta sa intelegi ca tu nu esti mintea ,ca ea este doar un instrument de care te folosesti .Si atunci cand ai gasit ”butonul”prin care o poti opri atunci cand vrei tu,e semn ca vei afla cat de curand cine esti cu adevarat.Iar Marius te poate ajuta in mod sigur sa gasesti acest buton daca citesti cu atentie articolele lui.Si cand spun ”sa citesti’ te rog incearca sa citesti si printre randuri.

  2. O carte buna pe tema spiritualismului care nu ar trebui neglijata e
    Puterea Prezentului de Eckhart Tole. Am ramas profund impresionat de material
    Incercati si voi.
    Eu de felul meu cica is mai spirtual si asta e ceva unic cu care te nasti. De la prima meditatie simteam vibratii :) la care altii se chinuiau de cateva luni bune.

    Elena draga, nu numai ca trebuie sa citesti printre randuri cand citesti ceva in general sau mai ales ceva spiritual atunci tre sa simti ceea ce simti :) ;)
    Iar uneori chiar nu poti sa descrii starea in care te afli…

  3. Elena si Manuel – multumesc pt. comentarii.
    N-am incercat Sahaja Yoga. Eu sunt atras de practicile chinezesti (Chi Kung, Tai Chi) care imbina partea spirituala cu cea fizica. Plus NLP pentru mental-emotional – si am toate instrumentele pentru intreaga fiinta.

    „Puterea prezentului'” e o carte extraordinara – nu numai pentru spiritualitate, ci si pentru alte nivele ale dezvoltarii personale. In curand va apare tradusa si la noi continuarea sa, „A New Earth – awakening to your life’s purpose” care mi s-a parut la fel de buna, chiar mai ‘practica’, sa zic asa.

    Manuel, continua cu practica si vei simti si mai mult. De fapt, cred ca o faci deja. Si tu, Elena – sunt convins ca, intrucat traiesti ‘la nivel inalt’ in fiecare zi, te deschizi cu bucurie in fata vietii…si asta conteaza cel mai mult. Bucuria interioara.

    Suces tuturor !

  4. „of, citesc si vad cat de muuuuuult mai am de invatat”, zise mintea
    „drumul spiritualitatii este atat de minunat!” zise inima
    NO COMMENT
    doar … multumesc, Marius!

  5. Imi pare rau ca nu am gasit calea spirituala mai devreme in viata mea , cu vreo 6 ani in urma, acum am 31 . Va multumesc pentru toate articolele…imi place ca reusiti sa cuprindeti o informatie atat de vasta si profunda intr-un spatiu atat de mic.Asa de bine-mi prind aceste scurte rezumate care-mi fac sufletul sa tresara, inima sa pulseze si sa simt echilibrul interior (pe care atata l-am cautat ) M-a intrebat odata cineva ce problema am…si am stat …am cugetat…si raspunsul a fost…Nu-mi gasesc linistea sufleteasca ! Era aici…dar …..mintea ..este doar un instrument…

  6. Draga Aniela,niciodata nu-i tarziu pentru aceasta frumoasa cale!!! Si daca esti pe Empower ai ajuns exact unde trebuie.Aici o sa gasesti mereu un prieten,o vorba buna si articole super .Si sigur o sa-ti faca placere sa intri cat mai des ,sa citesti sa-ti spui parerea .Bine ai venit printre noi,Aniela!!!

  7. Aniela, sunt de acord cu Eleana, parerea mea este ca merita sa bati in fiecare zi la portile empower.ro si sa gasesti ceea ce cauti si nu numai. Nu inceta sa cauti in fiecare zi „cate ceva nou de gasit „. Sunt intr-o situatie asemanatoare tie. Personal cred ca este bine sa cautam mereu calea spre adevar, spre noi insine, spre realitatea fiecaruie, spre….. calea spre bine. Iti recomand cu increderesi Succesul personal.ro, Lumea reala. ro, precum si blogurile personale ale autorilor de pe empower.ro

  8. Hei, ce de comentarii – multumesc Aniela, Elena si Avram pentru aprecieri !
    Sper sa va fie de folos ceea ce scriu si sa gasiti astfel cateva idei pentru propria vostra ‘calatorie interioara’.

    Aniela, intr-un fel te inteleg…si eu mi-as fi dorit sa gasesc calea spirituala…sa zicem cu 16 ani in urma, cand eram foarte tanar (acum am putin mai mult decat tine si am ‘gasit’ calea de vreo 10 ani si ceva – ce bine ar fi fost ca acum 10 ani sa stiu ceea ce stiu acum…ca sa nu mai zic acum 16 ani…). Dar nu prea merge…decat daca ne-am intoarce in timp intr-un fel…caz in care am modifica viitorul…ar fi complicat…

    Cu totii cautam echilibrul sufletesc…si eu il caut , si faptul ca scriu si practic lucruri spirituale ma ajuta foarte mult. Asa ca te incurajez sa continui !

  9. Buna tuturor, ma minunez de fiecare data(citesc articolele empower din mai) cat de usor vorbesc unii despre anumite lucruri. Printre ei te numeri si tu Elena!!;-)
    Eu unul, sunt in situatia Anielei, nu m-am impacat inca cu mine, nu-mi gasesc linistea sufleteasca. Daca va amintiti Elena si Marius, v-am mai intrebat cu ceva timp in urma despre calea spre vocea interioara, drumul spre impacarea cu sine. Inca caut, citesc si incerc sa simt……e greu…

  10. Da, stiu ca e greu…si eu simt acelasi lucru. Practic nu exista nici o reteta universal valabila – de asta e dificil sa dai ‘sfaturi’. Insa simt ca de la an la an avansez (poate nu asa repede cum as dori). Probabil si tu vezi acelasi lucru in viata ta, chiar daca multe rani nu s-au vindecat inca. E nevoie de timp si perseverenta…

  11. Si eu sunt de parere ca celor care credem ca le este usor… nu le este prea usor… Dar merg totusi pe aceasta cale nu pentru ca le este usor, ci pentru ca accepta principii spirituale în virtutea carora merg mai departe, indurand toate ale vieti nu neaparat cu stoicism, nici cu indiferenta, ci cu incredere in viata lor si in puterea bunavointei cu care primesc lumea in sufletele lor. Se simt bine daca gandesc pozitiv, daca au sperante – chiar daca sunt foarte lucizi in lumea pe care o strabat. Sunt constienti de ceea ce fac si merg mai departe cu o constienta reala, intarind si pe altii aflati pe aceeasi cale. Ei sunt genul ‘fata mosului’, care fac cu tragere de inima ceea ce le iese in cale (spala cuptorul de paine, il repara) si chiar daca calatorul infometat (sau insetat – ex. cu fantana pe care o curata si o repara) nu stie cine a facut totul functionabil – are ajutorul indirect al celui care a trecut pe acolo, inaintea lui. Si invata sa faca si el acelasi lucru.

    Sau nu… Ex. ‘fata babei’ (discutam de ‘fata babei’ alta data).

    Azi avem exemplul mosului Nicolae… si al altor alti multi mosi ai pamanturilor de pretutindeni. Mosi care au incarcat acesta lume cu multe invataturi … care au dat roade (totusi !! :) ) in aceasta lume aparent ha(i)da, haotica, insensibila…

  12. Daniel, cred ca pentru a-ti gasi linistea sufleteasca trebuie sa vezi in primul rand unde ti-ai”pierdut”sufletul!Gaseste raspunsul la intrebare si apoi ramai centrat in inima iar de-acolo observa-ti starile,reactiile tale la ceea ce ti se intampla,gandurile care iti trec prin minte si incearca(oricat ti-ar fi de greu)sa faci altfel decat faceai inainte.Orice.Poate ca atunci cand cineva te-a jignit, prima ta reactie a fost sa-i raspunzi cu aceeasi moneda.Schimba-te si in loc sa-l jignesti spune-i o vorba buna si vei ramane uimit de reactia lui iar cum te vei simti tu,ee…. Ramane sa mai vorbim,Daniel,eu am sa fiu mereu pe-aici,pentru toti prietenii mei! Numai bine!

  13. OOO! Incep prin a va multumi tuturor.
    Am citit articolul.
    Am ramas fascinata si … cam debusolata. Am inceput sa citesc cometariile si … minune: am inceput sa gasesc raspunsuri la intrebarile mele:
    Marius imi raspunde chiar inainte ca eu sa fi rostit intrebarea: „Practic nu exista nici o reteta universal valabila […] Da „reteta” asta cautam eu in randurile voastre. Pe parcurs incep sa apara si alte indicii:
    – carti de citit: ”PUTEREA PREZENTULUI de ECKHART TOLE. (Manuel)
    “A NEW EARTH – AWAKENING TO YOUR LIFE’S PURPOSE” de ECKHART TOLE, carte care este „chiar mai practica decat prima. (Marius)
    – De cules informatii mai multe despre ce si cum cu practicile orientale de tip: Sahaja Yoga, Chi Kung, Tai Chi, plus NLP pentru mental-emotional … cine stie poate ca si un individ, (ca mine, din pacate), aflat chiar inainte de „nivelul” de incepator ar putea gasi ceva cu care sa inceapa.
    – Ideea enuntata de Elena :”ca tu nu esti mintea, ca ea este doar un instrument de care te folosesti. Si atunci cand ai gasit ”butonul” prin care o poti opri atunci cand vrei tu e semn ca vei afla cat de curand cine esti cu adevarat.” – mi se pare … uluitoare. La fel ca si remarca Cristinei, cea cu „cu incredere in viata lor si in puterea bunavointei cu care primesc lumea in sufletele lor”.
    Ma intreb si eu de ceva vreme … ce-mi lipseste. Ca si lui Daniel, si mie imi lipseste „linistea sufleteasca”. … Nici eu nu m-am „nu m-am impacat inca cu mine”. Ma intrebam si ei cum e posibil asa ceva, de ce, ce sa fac … Am gasit raspunsul chiar aici in randurlie voastre. Elena ii raspunde lui Daniel:
    1. vezi in primul rand unde ti-ai ”pierdut” sufletul!
    2. Gaseste raspunsul la intrebare si apoi ramai centrat in inima
    3. acolo observa-ti starile, reactiile tale la ceea ce ti se intampla, gandurile care iti trec prin minte
    4. incearca (oricat ti-ar fi de greu) sa faci altfel decat faceai inainte. Orice.

    Va multumesc inca o data, tuturor!

  14. Ma bucur ca ti-au fost de folos – sper sa te sprijine pe calea ta !

    Cele 2 carti de care spui sunt foarte bune si te vor ajuta. Iar sfatul Elenei…e nepretuit !

  15. voi ziceti ca va pare rau ca ati descoperit acum calea spirituala? Dar mie care am 58 si tot cautam o cale de a ma linisti si ierta de tot felul de greseli, cum imi este? Sincera sa fiu niciodata nu am considerat ca este de ajuns sa spun o rugaciune, doua imi doream si imi doresc mai multe cunostinte pentru ca eu cred ca pot fi la randul meu utila si altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!