Articolul acesta vorbeste despre momentele mai putin placute ale vietii noastre, in care suntem mai putin “veseli, optimisti si pozitivi”. Despre momentele noastre de disperare. Iar pentru a descrie aceste stari cred ca definitia etimologica este cea mai puternica: “suferinta fara sens”…
Uneori avem sentimentul ca am pierdut totul si nu ne mai regasim. Ca nimic din ceea ce ni se intampla nu are sens. Ne simtim victime ale unei existente pe care judecata noastra umana o percepe ca fiind “nedreapta”. Ca viata e cruda si arunca in noi cu suferinte ce par a nu avea sfarsit…
Si in acele momente apare intrebare: Cum putem merge mai departe?
Cred ca o cale de a merge mai departe este de a ne mentine credinta in sensul nostru personal (scopul vietii, menirea noastra, misiunea personala). A avea o misiune personala si o cunoastere profunda a valorilor noastre ne ofera o “busola interioara” cu care putem naviga chiar si in “ape mai involburate”.
Misiunea personala ne ofera puterea de a vedea dincolo de “lungul nasului” (de momentul prezent) intr-o situatie de criza. Si chiar daca avem senzatia ca ne afundam din ce in ce mai rau, ne ramane credinta si speranta ca putem depasi acele momente. Oricat de coplesitoare ar fi starea de disperare, stim ca suntem mult mai mult decat acea stare. Pentru ca, oricat de greu ne-ar fi la un moment dat, avem altceva mult mai important de facut pe Pamant.
Pentru a merge mai departe este necesar sa ne dezvoltam ceea ce psihologii numesc “capacitatea de continere” a starilor. Pastrand analogia cu calatoria, continerea poate fi privita ca puterea de a lua in rucsac toate starile dificile si a le “duce in spate” pentru un timp. De a ne putea accepta pe noi in momentele in care suntem tristi, dezamagiti, furiosi, frustrati, nelinistiti, ingrijorati.
Consider esential sa ne dam voie sa traim acele stari (sa le simtim greutatea si apasarea) pentru o vreme, pentru ca apoi sa le lasam incet-incet in urma. Oricat de greu ar fi, ne ajuta sa stim ca o stare vine si trece si depinde de noi sa nu ne “agatam” de ea.
Viktor Frankl, psihiatru supravietuitor al lagarelor naziste, sustine ca “piatra de incercare” a suferintei poate fi chiar modul in care trecem prin suferinta. Astfel, daca nu vedem niciun alt sens la suferinta, poate ca sensul este tocmai dat de modul in care trecem prin suferinta. Iar suferinta este deseori singura cale prin care alegem sa invatam cu adevarat…
Se spune ca “durerea este inevitabila, suferinta este optionala”. Si aici apare responsabilitatea fiecaruia de a ne cladi acel “spatiu interior” care sa ne ajute sa (ne) gestionam in momentele dificile.
Pentru a afla mai multe despre modul in care misiunea personala te poate ajuta sa mergi mai departe te invit la cursul deschis “Descopera misiunea ta personala!” pe 12-13 decembrie.
Inscrie-te ACUM trimitand e-mail la [email protected]. Locurile sunt limitate, iar inscrierile se fac pe principiul “Primul confirmat, primul inscris”.
Mentionand codul de inscriere EMPOWER112009, investitia ta este doar de 540 RON, beneficiind de un discount de 10% (60 RON). Mai multe detalii despre curs poti gasi aici.
12 răspunsuri
Faceti o treaba minunata aici la empower.ro. Va multumesc pentru articolele pe care ni le-ati adus zi de zi si care pe mine cel putin, m-au ajutat foarte mult. Am participat si la ultima editie Empower Live. :)
Mai vreau sa va spun ca pentru mine (in lipsa mijloacelor financiare care sa-mi permita vizite la psiholog)articolele de pe acest site si sedintele live reprezinta o adevarata gura de aer proaspat. Incet incet, am inceput sa ies din mizeria psihologica in care ma aflam si poate, sa-mi recastig increderea in mine.
Citind articolele de aici, am inceput sa-mi doresc sa gandesc pozitiv si optimist, ba mai mult, am inceput sa cred ca poate-poate imi pot contura visul profesional. Si am vrut sa cred in el, in mine, am vrut sa cred ca oamenii valororsi vor fi apreciati si in Romania. Ceea ce am omis eu in toata afacerea asta si in drumul meu de „a merge mai departe” e faptul ca Romania nu este tara in care sa-ti implinesti visele. Romania nu este tara in care gandirea pozitiva + efortul sustinut de autoeducare si de imbunatatire a cunostintelor acumulate sa te duca cat de cat mai aproape de visul conturat, de misiunea profesionala. Pentru ca traim intr-o tara in care oamenii cu potential sunt dati la o parte in mod sistematic, o tara in care ai foarte slabe sanse sa te realizezi daca nu esti amanta lui X sau Y sau Z, o tara in care conteaza enorm sa ai noroc. E simplu : ai sau nu ai noroc. Eu personal nu l-am avut. Pentru ca norocul, ca si boala ca si moartea nu se uita la cat esti de inteligent, la cat esti de muncitor, implicat si motivat si nici la ce potential ai pentru implinirea ta profesionala.
Cand vine vorba de noroc, toate astea nu mai conteaza, sunt trecute cu vederea si astfel, toate capacitatile, competentle si ambitiile tale ajung sa se iroseasca in job uri mediocre (uneori chiar ne-onorabile) care poate ca tin doar de supravietuire (daca exista si alea macar….) si in niciun caz de cariera sau implinire profesionala.
Branza buna in burduf de caine.
Cam asa as putea eu caracteriza statutul unui tanar de valoare in Romania noastra cea de toate zilele.
Si aici drumul se infunda. It’s a dead end.
Si asta pentru ca ajungi la nevoile primare de supravietuire, acolo unde nu mai conteaza nici vise, nici misiuni profesionale, nici gandire pozitiva.
Si tot ce am citit si continui sa citesc aici pe site raman doar vise frumoase si din pacate, doar basme pentru copii mari. E bine ca exista totusi. Avem nevoie adesea sa ne si mintim frumos, nu ? :)
vai, Eleonora, nu ma face sa ma razgandesc acum…Sunt unul dintre acei tineri scoliti pe la universitati in strainataturi, cu standarde si „pretenturi” inalte, care-si doreste cu ardoare sa se intoarca in Romania sa faca acelasi lucru acasa la el…
Vreau sa cred ca-mi pot gasi drumul meu in tara la mine fara astfel de compromisuri injositoare, desi stiu ca ele exista oriunde. Compromisuri oricum trebuie sa facem mai mereu cand ne consideram alegerile si asta e in regula, atata vreme cat sunt in limite morale.Vreau sa cred ca mai sunt oameni frumosi de la care ai ce invata si acasa la noi, chiar daca-i o tara corupta (inca)…astea nu m-astept sa se rezolve peste noapte, atata vreme cat sunt incurajate inca din mai toate directiile.
Puterea de a merge mai departe mi-o da mereu faptul ca stiu ce vreau, de la viata si de la mine in primul rand, faptul ca stiu unde vreau sa ajung. Rugaciunea si o viziune pozitiva asupra vietii ajuta de asemenea. Ceilalti oameni si „soarta” n-au cum sa te ajute sa gasesti ceea ce este deja in sufletul tau. Puterea este in interiorul tau.Depinde numai de tine…e alegerea ta!
O zi minunata va urez si la cat mai multe articole motivationale.Mi-a placut tare mult citatul cu durerea si suferinta optionala!
Roxana, multa bafta !! :D
Eu personal nu mai cred in nimic. Nici macar in puterea de a merge mai departe. Si daca puterea este in interiorul meu…..este degeaba, pentru ca ea nu poate influenta realitatea exterioara.
Off topic : daca mie, printr-un miracol, mi s-ar fi oferit sansa de a ma scoli prin strainataturi, as fi incercat din rasputeri sa raman acolo. Nu ai la ce sa te intorci in Ro. Daca ai putina demnitate profesionala in tine, daca ai incredere in visul tau si daca nu vrei sa-ti irosesti tineretile si energia luptandu-te cu amante de sefi si cu viciile economiei romanesti, eu zic sa re-consideri varianta realizarii profesionale in Ro……Ca sa te citez : depinde numai de tine…..este alegerea ta ! :) Dar…….invata din greselile si ghinioanele altora. Ca sa-ti dau un exemplu : am o prietena, o fata muncitoare si valoroasa, a obtinut un stagiu de practica de 5 luni la Dijon, ii este foarte bine acolo, nici nu se mai gandeste sa revina in tara.
Eu personal as vrea foarte mult sa-mi incerc norocul in Canada, insa pt a pleca acolo printr-o agentie de emigrari, imi trebuie sa adun cel putin 3000 de dolari. Si daca nu ai job,nici nu poti sa pui bani deoparte si nici nu-ti da nimeni credit de nevoi personale. Si uite asa am intrat intr-un cerc vicios, blocata in fundatura asta de Romania.
Cat despre rugaciune………In ultimii doi ani cel putin, toate rugaciunile mele au rams fara raspuns. Ma simt ridicola, chiar penibila, ori de cate ori incerc sa incep o rugaciune pentru ca stiu ca ea va fi urmata, cu o precizie de ceas elevtian, de eterna dezamagire.
Se mai spune ca Dumnezeu nu ne da ceea ce cerem prin rugaciuni tocmai pentru ca ceea ce cerem noi nu este potrivit pentru sufletul nostru. Dar ce te faci atunci cand nevoile sufletului sunt atat de clare si bine definite incat le dai glas in rugaciune, printre lacrimi, ca fiind singura portita de salvare in care mai speri, in care mai crezi ?? oare nu tocmai vocea inimii este vocea lui Dumnezeu ?
Incet incet, m-am indepartat de crestinism………Si nu stiu daca este bine sau rau, insa stiu ca imi este mult mai usor sa accept conceptia budista conform careia sufletul omului este supus la diverse incercari si suferinte in lumea asta tocmai pentru a se perfectiona, pentru a atinge desavarsirea spirituala si a scapa de samsara. (roata reincarnarilor), decat sa accept ideea ca exista un Dumnezeu crestin, justitiar si drept, care le vede pe toate, le stie pe toate dar nu face nimic ca sa le corecteze.
Acest Dumnezeu al crestinilor, justitiar si drept,……..perfect , omnipotent si atotstiutor, dar totusi indiferent si rece, care ezita sa faca dreptate si sa plateasca fiecaruia dupa faptele sale si care ma face pe mine sa platesc pentru pacate numai de el stiute……..
Acest Dumnezeu al crestinilor care distribuie norocul in mod inegal, fara sa tina cont de inteligenta omului, de ambitiile lui, de inima curata, de sufletul sau…..
Cum sa mai cred eu intr-un astfel de Dumnezeu care are si El favoritii lui ??? mi-e greu si ma doare sa-l parasesc…………Dar am nevoie sa-mi gasesc linistea si cerand ajutor la Dumnezeul crestinilor, n-am primit decat lacrimi si frustrari si depresie in dar.
Pentru ca eu am fost invatata inca de mic copil ca atunci cand te afli in necazuri numai si numai la El sa alergi si sa-i ceri ajutorul, pentru ca El ii pedepseste pe cei ce fac raul si ii ajuta pe cei cu inima curata……I guess I was wrong.
Basme de copii.
Pff…..iar am scris prea mult. Mii de scuze ca iar va incarc cu aberatiile mele.
asta numesc eu un articol bun: un articol care genereaza comentarii mai lungi decat articolul :)
in alta ordine de idei, dupa ce am sondat in profunzime virtutile disperarii , am ajuns la concluzia ca atunci cand e greu, e greu ca naiba :)
Multumesc, Eleonora de edificare! M-am mai linistit acum si stiu ca lucrurile pot fi in directia buna si la noi in tara, desi sincera sa fiu n-am prea inteles ce-as fi avut de invatat din greselile si ghinioanele prietenei tale din Dijon (care a ramas acolo; ma asteptam sa-mi spui de cineva de-a ales sa se intoarca in Ro si cine stie ce i s-o intamplat, dar nu e cazul).
Relevanta religiei nu prea mi-o imaginez, atata vreme cat practici rugaciunea si-i multumesti lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile din viata ta. Dumnezeu este acelasi pentru noi toti, indiferent ca alegem sa-l numim Allah or Buddha . Dumnezeu e dragoste si bunatate; e alegerea ta sa ti-L inchipui ca un justitiar, omnipotent etc, dar inainte de toate Dumnezeu e dragoste.
Vreau sa cred ca amantele de sefi au si ele viata lor si nu-i responsabilitatea mea sa-mi fac griji de asta; e alegerea lor ce vor si ce le place sa faca. Sunt convinsa ca sunt peste tot in lume daca stai sa te gandesti…
Am toate sperantele ca fiecare poate gasi in sufletul sau puterea de a merge mai departe acolo unde este si mai ales in directia in care doreste!
O zi minunata!
Scrii foarte frumos, Raluca, si tocmai de-asta am venit sa-ti spun :) Numai bine!
@Roxana, ma refeream la ghinioanele mele, la experientele mele, nu la cele ale prietenei mele de la Dijon. De asemenea, ma refeream la greselile cunoscutilor mei care au avut ocazia sa plece din tara si nu au facut-o sau au facut-o prea tarziu……..
Cat despre amantele de sefi, da, au si ele viata lor, cum zici tu, chiar nu ma priveste ce fac ele cu viata lor, problema intervine insa atunci cand astfel de specimene lingusitoare si ipocrite iti afecteaza viata ta, munca ta, cariera ta.
Sa vezi numai ce minunat este sa te lupti atunci pe doua fronturi : 1. cu responsabilitatile si provocarile muncii tale (ca deh….poate o sa si vrei sa faci o cariera in acel domeniu, nu?) si 2. cu masinatiunile prietenei sefului, cea care si-a pus in minte sa te dea afara din compania aia din motive superficiale si egoiste.
Imi place de tine, Roxana, felul tau de a gandi imi aduce aminte de mine insami cand eram la varsta de 20 de ani. :)Esti inca naiva Roxana (de-o naivitate frumoasa si copilareasca, nici intr-un caz nu vreau sa jicnesc, doamne fereste) si o sa-ti dai seama ca am avut dreptate numai dupa ce o sa te lovesti cu capul de pereti de cateva ori. Ca de asta zic, again : Omul de rand invata din greselile proprii, iar omul destept invata din greselile (a se citi : experienta, ghinioanele) altora. ;)
Dar cine stie ?! poate ca tu o sa ai mai mult noroc, poate ca tu o sa beneficiezi de conjucturi mai favorabile decat cele cu care m-am confruntat eu. Iti doresc SINCER si din tot sufletul sa faci ceea ce ti-ai propus. :)
Eu insa, in scepticismul meu nesfarsit, parca nu as mai sfatui pe nimeni sa-si iroseasca tineretile si energia pentru cauza pierduta, „care este” Romania.
In fata greutatilor, doua tipuri de personalitati: cei care accepta provocarea si cei care se plang de ea. Cred ca pana la urma, la sfarsitul zilei, cel mai mult conteaza cat de mult te-ai luptat, cat de mult te-ai bucurat, cat de mult ai zambit.. cat ai fost tu insuti. Cam asta e. Cu totii avem greutati, numai ca unii le iau mai ‘light’ :)
Numai bine :D
@ Eleonora – Iti multumesc pentru sinceritatea comentariilor!
Din ceea ce scrii, pare ca experimentezi senzatia „disperarii” descrisa de articol – treci prin multa suferinta careia nu ii vezi sensul. Cred ca este un moment dificil, de deznadejde, in care spui ca „nu mai crezi in nimic”.
Iti sugerez doua teme de reflectie. Primul este legat de faptul ca aceasta stare, oricat de puternica este, este doar o stare pe care tu o poti lasa sa treaca. Cred ca provocarea este ca intr-un moment greu sa nu te identifici cu aceasta stare. Ai avut probabil si momente mai optimiste, chiar daca acum treci printr-o perioada mai dificila…
A doua tema este legata de realism. Personal, cred intr-o abordare ponderata: cred ca forta noastra interioara influenteaza realitatea exterioara, dar cu masura. Desigur, sunt multe constrangeri, iar Romania ofera din pacate multe limitari. Dar e putin probabil ca un individ sa poata sa schimbe asta – singurul lucru pe care il poti face este sa „lucrezi cu tine” si sa accepti lucrurile pe care nu le poti schimba…
@ Roxana – Imi place optimismul tau, multumesc!
@ Stefan Murgeanu – Emotionant post-ul tau, e o lectie despre cum putem „merge mai departe”, multumesc!
@ Smilla – :-)
@ Ana – Da, depinde de noi cum intampinam greutatile vietii, de care niciunul nu este scutit. Si cred ca tocmai acest lucru face diferenta – cum trecem prin momentele grele?
Sal cu adevarat interesant;parerea mea este ca oricat d multa forta interioara ai avea si oricat d mult ti-ai dori sa schimbi lucrurile nu vei reusi d unul singur,societatea in care traiesti te va influenta in decizile tale tot ea te va forma k individ iar in romania nu se pune mare pret pe cat d destept esti in romania prostia e la mare cautare iar dk incerci sa te lupti k ea te vei lupta k morile d vant.E bine sa gandim optimist e bine sa privim inainte si mai e bine sa invatam din greselile altora;iar pt a fi fericit trebuie sa ti gasesti linistea sufleteasca sa te iubesti pe tine iar mai apoi ii vei putea iubi cu adevarat pe cei din jurul tau.capu sus si privirea dreapta
Sunteti cu totii deosebiti, indiferent de ghinionul pe care spuneti ca il aveti. Suntem destepti si asta conteaza mult si ganditi-va ca toti cei care ne subapreciaza sunt mult sub nivelul nostru. Eu de exemplu nu am sprijinul si aprecierea celor apropiati,a familiei, insa aprecierea colegilor, partenerilor, prietenilor este maxima, o simt si ma ajuta sa merg mai departe. Este dureros cand familia nu te sprijina si nu apreciaza ceea ce faci si advaratele valori insa imi spun mereu ca eu sunt cea care a reusit sa patrunda mai sus si nu trebuie sa cobor inapoi, in gandirea mizera a lor.
Nu le putem avea pe toate in viata, asta este concluzia la care am ajuns. Ai succes in cariera dar nu ai parte de iubire, ai prieteni, colaboratori care te apreciaza dar nu ai o familie la care sa te intorci cu drag. Recunosc ca sunt invidioasa cateodata pe cuplurile care se iubesc, pe giugiulelile si fluturii din stomac atunci cand esti indragostit, pe cei care au deja un copil…dar asta e, nu le poti avea pe toate. Deci, haideti sa ne pretuim mai mult, sa ne gandim si la noi caci am observat ca mereu m-am gandit la cei dragi dar ei la mine niciodata…