Relatiile si job-urile
Fiindca s-a vorbit despre asemanarile dintre prima intalnire si interviul de angajare, trasandu-se o paralela intre viata personala si viata profesionala, vreau sa duc mai departe aceasta idee sustinand-o.
Incep cu o scurta povestioara
Ai cautat o groaza de timp locul de munca perfect, unde sa te trezesti dimineata sa te duci, insa cu drag, fara sa simti vreo obligatie. Sa faci totul din placere, cu o creativitate si o productivitate care sa-i faca si pe cei mai buni din domeniu sa se teama pentru scaunul lor. Si culmea, ai gasit ceea ce iti doreai. Sau cel putin asa credeai tu.
Ai trecut cu brio de interviu si ai fost angajat. De atunci au trecut 2 ani in care tu nu ai progresat deloc. Ai ramas acelasi ilustru necunoscut, de la etajul 2 al unei cladiri aflate printre blocuri comuniste, undeva departe de centrul orasului, intr-un birou mic, luminat artificial si plin tot timpul de acte.
Agenda e plina mai tot timpul, seful nu mai e tipul ala simpatic cu care credeai la inceput ca o sa te intelegi de milioane, ci s-a transformat intr-un tiran care iti impune termene limita din ce in ce mai restrictive, facand din timpul tau liber un vis frumos. Totusi, la sfarsitul lunii, gasesti o suma mare pe extrasul de cont, care iti permite sa-ti iti duci o data pe luna iubita simandicoasa la cel mai luxos restaurant din oras.
Cam neplacut scenariul, nu-i asa? Ti-ai dorit mereu sa lucrezi pentru numele mari din industrie, sa creezi, sa progresezi, insa de doi ani de zile, faci aceleasi lucruri in fiecare zi, vezi aceiasi oameni si deja incepi sa iti pierzi interesul. Ti-ai pus intrebarea ce-o sa faci daca la un moment dat n-o sa mai ai slujba asta? Dupa o perioada prea lunga de plafonare, nu-i chiar asa usor sa te intorci la forma initiala. Mai ales daca pe biroul tau s-au perindat multe calendare, fiecare insemnat cu alt an.
Ai mai multe sanse: fie iti cauti de lucru in alta parte, fie iti incepi propria afacere. Dar intre timp, n-o sa mai ai siguranta pe care o aveai pana acum, iar la sfarsitul lunii n-o sa mai vezi suma aia pe extrasul de cont, care sa iti permita placerile de pana acum. N-o sa iti mai permiti sa te duci impreuna cu prietena ta la shopping de Craciun, in Viena, si nici n-o sa-i mai poti oferi credit pentru a-si cumpara rochia aia super frumoasa care i-ar pune in evidenta formele.
Realitatea din viata de cuplu
Dar tu esti convins ca te iubeste, si-o sa fie alaturi de tine, insa in ultimii doi ani de cate ori ti-ai luat o zi libera ca sa i-o dedici ei? Sa stati pur si simplu in pat toata ziua, de dimineata pana seara, sa leneviti si sa va bucurati unul de altul, ca doar va iubiti?
Nu, ai fost prea ocupat, telefonul a sunat de fiecare data in momente nepotrivite. Mai stii acum cateva luni, cand intr-un weekend pe care ti l-ai luat liber, te-a sunat seful si ti-a zis ca nu i-ai predat un raport, fiind nevoit s-o lasi in parc, cu prietenii tai? Iar tu ai plecat acasa, pentru a te achita de datorii. Si toate astea, ca sa primesti acelasi salariu, niciun bonus, nicio apreciere, nici macar o bataie pe umar din partea celor carora le-ai stat la dispozitie mereu, la doar un telefon distanta.
Asta inseamna plafonare. Te-ai multumit cu stabilitatea pe care ti-a oferit-o (pe termen scurt) acest job si aceasta relatie, iar acum te regastesi in pragul colapsului: nu mai ai pe cine saruta dimineata cand te trezesti, fiindca iubita ta s-a saturat sa doarma intr-o camera friguroasa, nu mai ai o masina de care sa te folosesti, fiindca benzina s-a scumpit, iar SUV-ul ala cu care te laudai tu, nu e chiar atat de economic. Nu-i prea placuta imaginea, nu?
Si, ce-i de facut?
Sunt de parere ca atunci cand ti se face o oferta „de nerefuzat”, trebuie sa-ti pui niste intrebari: o sa am acest salariu acum, dar oare pe viitor voi putea progresa? Eu stiu ca sunt o persoana serioasa, stiu ca pot sa ma achit de indatoriri si sa progresez, insa mi se va oferi aceasta sansa?
Ce voi reusi sa obtin alaturi de ea, care mi-a aratat in seara asta cat e de frumoasa? O sa-mi fie alaturi si atunci cand „va ploua” sau isi va cauta o alta „umbrela” ? Chiar se merita sa ramanem impreuna doar de dragul anilor sau al vreunui copil, daca noi nu ne mai intelegem? Ce lectie o sa-i dam pustiului/pustoaicei, cand ea ne va vedea mereu dormind in camere separate sau de mana cu altcineva pe strada?
Fie ca renunti la o slujba de doi ani de zile care ofera cateva avantaje (si iti ingusteaza orizonturile) sau ca renunt la o relatie de doi ani de zile care nu mai e ca la inceput, fa-o daca balanta se inclina in favoarea acestei decizii. Fii obiectiv, deoarece viata rareori iti ofera si a doua sansa. Lasa putin la o parte sentimentele si foloseste ratiunea pentru a decide. Minciunelele pe care le auzeai in copilarie cu „asculta-ti inima sunt povesti de adormit copii.
E viata de zi cu zi, nicidecum un Disney Land.
