Cred ca in ziua de AZI daca ar fi sa te uiti in jurul tau cea mai frecventa stare pe care o intalnesti e cea de disperare. Lumea e disperata ca e criza, ca si-a pierdut jobul, sau poate ii e frica ca il va pierde, ca nu are bani, ca nu are o relatie asa cum si-o doreste etc.
Cand suntem disperati incercam din rasputeri sa aratam CE suntem, CE putem face, incercam sa demonstram ca si noi meritam, ca si noi trebuie sa fim bagati in seama.
Nu trebuie decat sa fii tu insuti, dar in societatea noastra nu suntem invatati ca e necesar un proces de autocunoastere si ni se pare o tampenie acest lucru.
Gandeste-te in felul urmator: cei care nu te inteleg nu vor fi convinsi de dovezile pe care vrei sa le aduci cu disperare, iar cei care te aprecieaza nu vor avea nevoie de dovezi. Pentru ei este evident cine esti pentru ca te prezinti si tu asa cum esti, autentic.
Va dau cateva exemple: cu totii am trecut prin situatii in care am vrut cu disperare un job. Daca te prezinti la interviu si esti disperat sa obtii acel job, este evident ca nu o sa il iei.
Ceea ce transmiti tu este nesiguranta, iar toate dovezile pe care vrei sa le aduci legate de educatia si experienta ta nu vor mai conta. Frustrarea este pe masura pentru ca tu intotdeauna consideri ca ai facut tot ce trebuia: ai explicat de toate, ai spus CLAR ce experienta ai, doar le-ai spus si ca stii bine limba engleza etc. Si degeaba.
Si au fost momente in care te-ai dus la un interviu si ti-ai spus: daca e sa fie pentru mine o sa fie. Te-ai prezentat asa cum esti, ai fost PREZENT la interviu, nu ai divagat si ai putut creea aceea relatia cu persoana din fata ta incat nu a fost nevoie de dovezi.
Daca e sa vedem aceasta disperare si la nivelul relatiilor, daca esti disperat sa ai pe cineva, pentru ca trebuie si tu sa ai pe cineva, pentru ca e varsta, pentru ca in doi e mai usor etc., nu faci decat sa indepartezi persoanele care ar putea fi interesate de tine. Daca esti OK cu tine si iti doresti o relatie care sa te faca sa te simti implinit pentru ca pur si simplu vrei sa iubesti, atunci aceasta va veni in viata ta fara prea mult efort si mai ales va fi relatia potrivita pentru tine.
Emerson spunea: „Indiferent cine esti, vorbesti atat de tare, incat abia te aud ce spui”.
Explicarea, dovezile, apararea nu fac decat sa te mentina intr-un vartej din care simti ca nu mai poti iesi. Incearca tot timpul sa vezi de ce simti aceasta disperare, ce anume ti-o creaza si incearca sa faci lucrurile altfel, incearca sa fii autentic. Imi vei spune: cum naiba sa nu fii disperat cand stii ca nu ai ce pune maine pe masa? Si eu te intreb: si crezi ca daca disperi te va ajuta sa pui ceva pe masa?
Incearca sa te relaxezi si iti vei da seama ca disperarea doar te consuma pe interior impiedicandu-te sa gasesti solutia la problema ta. In momentul in care constientizezi aceste lucruri, ai realizat de fapt ce important e sa fii tu, iar atunci o sa gasesti toate raspunsurile la problemele tale.
Nu uita este ca este mult mai usor sa fii disperat decat sa iti muti atentia spre tine! Fa alegerea potrivita!
24 de răspunsuri
Foarte adevarat ! Excelent !
Din pacate cand esti disperat e greu sa iti revii..e mult de munca …insa e o provocare…
@Marius – da, e mult de munca. Dar important e sa intelegi ca disperarea nu face decat sa te indeparteze de gasirea solutiei. Iar asta ar trebui sa te motiveze… Momente de disperare vom tot avea insa daca incepem sa le recunoastem si ne raportam altfel la aceasta disperare castigul nostru va fi imens. Eu cand am astfel de momente, decid sa imbratisez aceasta disperare, sa o accept intai. Asta inseamna ca o recunosc, ca sunt impacata si atunci ca o revelatie apare solutia si imi dau seama ca nu aveam de fapt motive sa disper. Altfel ne invartim intr-un cerc vicios. Am trait asta. :)
De curand am experimentat o perioada de disperare si ma bucur ca am trecut cu brio de ea. In perioada asta pur si simplu ma ratacisem de mine.
Revenit, mi-am reconstientizat acele lucruri care ma feresc in general de a fi disperat:
http://www.musat.com.ro/2009/09/29/sunt-bucuros-sa-ma-regasesc/ (drepturile mele)
si
http://www.musat.com.ro/2009/10/01/viata-ca-un-loc-de-joaca/ (ce m-a invatat viata)
si
http://www.musat.com.ro/2009/10/02/yo-mama/ (zi de zi)
@Mihail – ceea ce nu intelegem cand suntem disperati e ca noi alimentam disperarea aceea pentru ca uitam cine suntem, si disperarea aia atunci cand apare e parte din noi, asta uitam si de asta trebuie sa fim constienti. Atunci cand esti disperat INTOTDEAUNA dai vina pe exterior: aia care m-au dat afara, din cauza crizei, din cauza EI/LUI etc. Asta e „solutia” cea mai usoara care nu face decat sa ne adanceascca in disperare. :(
Multumesc Mihail pentru completari.
Foarte de acord cu tot ce s-a spus! As avea o completare personala (este o constatare din experienta mea personala, deci s-ar putea sa nu fie valabila pentru alte persoane… suntem atat de diferiti unii de altii…)
Starea de disperare are niste motive! Esti disperat din cauza ca… (mai multe motive). Pentru „a scapa” de starea de disperare, trebuie sa-i elimini cauzele, motivatiile. Toate aceste motivatii/cauze, au la baza frica de moarte.
Nu dati cu pietre in mine :) , dupa „viata ce am trait-o” am ajuns la concluzia ca frica de moarte este „belea mare pe capul omului”. Trebuie sa scapati de frica de moarte.
Cine crede ca frica de moarte este „un dat ancestral” este un fraier :) care „pune botul” la vrajeli mistice!
Scuze pentru unele cuvinte ne-potrivite, dar ele releva starea adevarata a lucrurilor…
Felicitari pentru articol!
Viktor Frankl atragea atentia asupra etimologiei cuvantului „disperare” – suferinta fara sens. Si el spunea foarte frumos, ca poti depasi disperarea in a gasi un sens dincolo de momentul de suferinta in 3 posibile directii:
– munca (te sustine ideea unei creatii ulterioare)
– iubirea (te „tine” sentimentul si imaginea celor dragi
– sensul suferintei (sa intelegi ca de fapt proba este modul in care tu reactionezi la suferinta si cum poti sa transformi suferinta in invatare)
Ooo Radu deja mergi la un nivel super-avansat…
Asa e, frica de moarte este sursa tuturor fricilor si blocajelor – ea tine de identitatea pe care ne-o asumam in mod eronat (pentru ca asa suntem programati de mici) – cea de ‘oameni’ care ‘se nasc’ si ‘mor’. In cele din urma, ego-ului ii este frica de disparitie si se agata de orice…am trait asta de nenumarate ori…
Dar deja intram pe taramuri mai complexe…insa e adevarat ce spui…
@ Radu – o da… frica de moarte, asa cum a zis si Marius, sta la baza tuturor fricilor pe care le avem. Mergem un pic prea profund insa.. poate o sa scrie Marius un articol despre asta. Ce zici, Marius? :)
@ Raluca – multumesc mult pentru completari. Are dreptate Viktor Frankl!
Cu mare drag Delia :)
Delia, felicitarile mele pentru articol!Mi-a foarte placut mult ideea: „Gandeste-te in felul urmator: cei care nu te inteleg nu vor fi convinsi de dovezile pe care vrei sa le aduci cu disperare, iar cei care te aprecieaza nu vor avea nevoie de dovezi”, pentru ca, atunci cand suntem disperati ne imprastiem de cele mai multe ori in directii total inutile si care nu ne „apartin”, consumandu-ne energia si pofta de viata.
Interesant acest sentiment al sacrificiului pe care il avem cumva inoculat, ajungand sa asociem inconstient calitatea unui lucru cu efortul depus, fara a ne mai lasa timp sa ne intrebam daca se merita. De aici si disperarea, pe care Blaga o asociaza cu un „cost” prea mare :”Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât împlinindu-ţi-se nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.”
Cateodata, Delia, pui degetul exact pe rana mea, cu o precizie de chirurg. Si acum se aplica principiul asta. Mi-ai deschis ochii asupra unei capcane: dupa ce constientizez ca sunt disperata, ma adun, incerc sa traiesc cu mine in conditiile financiare sau de job reale, dar apoi ma trezesc facand eforturi sa explic altora de ce nu sunt disperata; ca n-am un job, de exemplu. Unii dintre cei cu care interactionez se asteapta (poate inconstient) ca disperarea sa fie starea mea de spirit dominanta pentru ca sunt jobless, iar asta imi impune o presiune exterioara in plus.
Mesajul articolului, tau, Delia, a venit la momentul potrivit: cei care ma cunosc nu au nevoie sa le demonstrez nimic, iar cei care doar cred ca ma cunosc oricum nu vor fi convinsi de argumentele mele, asa ca mai bine nu imi consum energia pentru a le demonstra ca fac bine ceea ce fac.
De foarte mare actualitate…
Esti tare soro…
Cu disperarea celorlalti cum te lupti?
Caz concret: incepind cu 12 oct ramin fara job, in timpul acesta caut nou job, dar ca un facut nu apare.Sunt stresata dar incerc sa nu fiu disperata.
Ceea ce e mai nasol e ca cei de linga mine sunt mai disperati de aceasta problema decit mine.Ma refer la parintii mei .Si imi transmit si mie aceasta stare.
In cazul asta ce se poate face?
Salut Lavinia, in ce fel te simti afectata de disperarea celor din jurul tau?
Imi transmit si mie aceasta stare de disperare, ca nu mai am loc de munca, ca nu mai avem bani.Mi se zice ca trebuie sa caut orice de munca , sa nu stau asa, sa nu mai fiu comoda.
Eu sunt destul de constienta de situatia actuala, mai ales ca e criza si ca sunt intr-un oras in care misca mai greu piata.Si caut job, nu stau.
Dar nu mai au rabdare, se asteapta sa gasesc job instant.Sa fac bani.
Ma demoralizeaza, ma face sa ma simt inutila, ma deprima.
Incerc sa-mi fiu optimista , sa-mi ridic singura moralul.
Salut din nou Lavinia,
Aud ca pe de o parte cauti un nou job, ca esti stresata…
Pe de alta parte, exista factori din exerior, care „nu mai au rabdare, se asteapta sa-ti gasesti job, sa-ti gasesti orice loc de munca” care te fac sa te simti inutila si deprimata.
Sunt convins ca sentimentele tale sunt autentice.
Sunt contrariat pe de alta parte de curajul tau de a cere ajutorul, deschis si pe fata, si de actionile exterioare care te transforma in victima. Si inca odata TU ESTI CURAJOASA.
Pentru curajosi, ca tine am cateva recomandari.
1. sa fi autentica (asa cum esti acum)
2. sa-ti pastrezi curajul
3. Sa actionezi in continuare, sa fi in miscare.
4. sa fi prezenta
Ce inseamna sa fi prezenta, aici si acum?
Cand simti ca te cuprinde orice sentiment pe care tu il percepi ca negativ, sa fi atenta la corpul tau (ce simti, unde simti, e cald, e rece, strict in corpul tau, sa fi atenta la senzatii, unde sunt localizate)
o alta modalitate de a fi prezenta este sa te rogi, concentrandu-te la rugaciune, strict la rugaciune si la ce simti ca senzatie in corpul tau.
o alta modalitate este sa faci metanii.
o alta optiune este sa meditezi.
ps. daca intrii pe site-ul meu, poate reusim sa organizam un pic de coaching pentru tine, ca sa vezi cum e si cum te-ar putea ajuta. ;-)
Poti sa-ti gasesti job, poti sa fi autentica, sa-ti pastrezi curajul, poti sa fi prezenta.
succes,
i
ps. Delia, multumesc pentru prilejul de a fi de folos. :)
@Alina – Cand suntem disperati simtim nevoia sa facem CEVA, ORICE, pt ca altfel ne simtim vinovati, simtim ca „daca nu te zbati, normal ca nu ai, normal ca nu meriti”. Frumos spune Blaga… de cate ori facand orice am ajuns sa dormim prin viata noastra, nerecunoscandu-ne, pierzandu-ne energia, timpul, sanatatea in joburi care ne chinuiau, in relatii bolnave, intr-o viata care nu parea viata noastra.
@ Daniela – Iti admir perseverenta si starea de spirit. Cand suntem in cautarea unui loc de munca (si am trecut prin asta) focusul nostru este NU am job, NU ma cheama nimeni la interviu, NU mai vreau situatia asta… etc. Ne plangem si ne doare ca nimeni nu vede ce avem de oferit. Insa Daniela focusul trebuie sa fie pe ce vrei de la jobul tau, cum arata acel job, cu ce oameni ai vrea sa lucrezi, ce atributii si responsabilitati ai vrea sa ai. Vizualizand deja situatia dorita sansele sa atragi jobul potrivit sunt mult mai mari.
@Lavinia – nu trebuie sa uiti nici o secunda ca tu ai o misiune profesionala, ca tu ai un dar si sa crezi cu tarie ca jobul potrivit pentru tine exista. Insa trebuie sa iti clarifici ce iti doresti, cat mai in detaliu posibil, in felul acesta vei reusi sa atragi acele oportunitati de care ai nevoie. Uneori se arata in pasi in mici, alteori in surprize de proportii care nu stii de unde au aparut.
Mediul ne influenteaza e normal. NU ai cum sa ii schimbi pe ceilalti, ei asa vad lucrurile, insa TU poti alege sa nu fii influentata de disperarea lor. TU devii constienta de cine esti, ce meriti si iti croiesti drumul. Eu la Cluj voi lansa grupuri de suport unde oameni in cautare de loc de munca se intalnesc si povestesc starile si problemele cu care se confrunta. De ce grup de suport? Pentru ca acasa se simt neintelesi si pentru ca cei din jur pun o mare presiune pe ei.
Eu de asemenea le recomand celor care sunt cautare de loc de munca sa socializeze cat mai mult si sa faca munca de voluntariat. Sunt multe organizatii unde te poti duce si macar nu stai acasa si nu stai in acel mediu. Te felicit pentru taria ta si sunt convinsa ca vei reusi.
@Ioan – Multumesc mult pentru comentarii si apreciez din suflet dorinta ta de a-i ajuta pe cei din jur. Esti un om tare special!
Disperarea merge mana in mana cu nemultumirea de ,,SINE”. Cand esti nemultumit pentru un lucru neansemnat incep ratacirile, cautarile,…motivatiile fara raspunsuri concrete.
Atunci cand constientizezi ca ai nevoie de tine in prezentul cotidian, ca ai nevoie de un punct de sprijin sau de dovezi trebuie doar sa-ti deschizi ochii si sa privesti interiorul tau. Daca tu crezi cu toata fiinta ta ca esti capabil sa mergi mai departe cei de langa tine au sa perceapa mesajul si vor interactiona cu dorinta ,,TA”. Fiecare om care ,,nu se cunoaste” are nevoie de ajutorul celui de langa el, iar aici vorbesc de un ajutor profesional de specialitate. Rezultatul cel mai mare este forta de a gasi in interiorul propriu ,,CHIEIA” pentru toate usile ferecate.
Vorbind despre acuze, acestea sunt inevitabile si noi trebuie sa ne agatam de cea mai mica farama din interiorul nostru.Sa o coacem frumos la soare, sa-i dam putina speranta,sa picuram margaritare de miere, suflet, multa incredere si… atunci ea creste in noi ,iar la un moment dat se revarsa transmitand mesajul plin de incredere si reusita.
Reusiti
Reusiti prin voi si prin cei de langa voi,
Sperati ca puteti schimba lumea in convoi,
Gustati din mici reusite si calatoriti pe vise;
Visati in mantia lunii, lasati porti deschise.
Priviti frumusetea florilor si gustati din mantia culorilor,
Crampeie din soare culegeti…purtati pe aripa norilor,
In puful lor asezati ganditi-va reusite luati…
Cu drag va bucurati si deveniti oameni adevarati.
Sfere de miere stralucitoare leganati in palme
Bucuria, frumusetea gustati-o peste ani;
Intrebati persoana din voi:,,Sunt eu in amanuntime?
Incercand sa gust viata batranilor asemeni…?”
@Delia – cred ca „proiectezi” :))))) Tu esti speciala!
Multumesc mult pentru incurajari la toata lumea!
Sunt optimista ca o sa-mi gasesc un loc de munca.
Inca odata multumesc mult
O zi buna!
Invata (intelege) ce e disperarea si vei avea putinta de a scapa de ea – sau cel putin de a avea abilitatea de a recunoaste starea si de a avea capacitatea de a te debarasa cat mai rapid de ea …
In acest sens articolul ajuta foarte mult – bravo!