Vobeste lumea ca e criza… Pentru ca am dat, am cheltuit. Pentru ca nu am pastrat, ca sa primim dobanda. Pentru ca am dat cui nu trebuie.
Depinde de unde te uiti. Eu ma uit la dreapta, vad sufletul. Da, din cand in cand e criza, dar apare exact invers decat in realitatea economica.
Stroke-uri, vorbe bune si pescuit
In Analiza Tranzactionala un stroke este unitatea de baza a interactiunilor intre oameni. Stroke-urile sunt stimuli sociali absolut necesari si se manifesta in diferite feluri: un zambet, formele de salut, complimentele, imbratisarile, atingerile in diferite forme. Pe scurt, orice forma de interactiune in care unui omulet ii este recunoscuta si salutata existenta.
Sa primim stroke-uri de la ceilalti ne este vital: e semn ca existam si ca ceilalti ne observa si contam pentru ei.
O vorba de baza in Analiza Tranzactionala este “we do it all for strokes” (tot ce facem, facem pentru stroke-uri): fiecare actiune a noastra are ca scop obtinerea recunoasterii din partea celorlalti.
Imagineaza-ti cum ar fi ca, intr-o buna zi, nimeni sa nu te mai salute. Sa nu-ti zambeasca, sa nu te priveasca, sa nu-ti vorbeasca direct, sa nu para a observa zambetele si incercarile tale de salut. Cum ar fi sa intinzi mana si celalalt sa nu observe si sa te lase cu mana intinsa? Cum ar fi ca, orice ai face, sa fii tratat ca si cand ai fi invizibil? Cate ore crezi ca ai rezista si… cum te-ai simti la sfarsitul zilei?
Pe de alta parte, daca transmiti cu intentie un astfel de mesaj, poti fi sigur ca este unul puternic si deosebit de frustrant pentru cealalta persoana. La ce sa te astepti ca reactie, urmatoarea “vorba buna” ne spune.
“Bad stroke is better than no stroke” (stroke-urile negative sunt mai bune decat nimic). Cu varianta “when they don’t get enough strokes, people go fishing” (cand nu primesc suficiente stroke-uri, oamenii pleaca sa si le pescuiasca). Nevoia de recunoastere este atat de puternica incat Eric Berne a numit-o “foame”. Si cand iti e foame, ai manca si alimente alterate daca ar fi singurele la indemana.
Crizele “de personalitate” ale copiilor, certurile provocate din motive minore, intarzierile repetate la serviciu sau predarea de proiecte care nu respecta cerintele sunt exemple de “iesit la pescuit”. Sau, ce zici de situatiile in care atragi atentia cuiva ca o anumita adresare care nu-ti place (motiv pentru care si eviti persoana respectiva…) insa continui sa o primesti?
Ei bine, prin comportamentul evaziv ai generat acelei persoane un deficit de stroke-uri pe care incearca sa il recupereze cum poate mai bine: cautand sa obtina cat mai multe stroke-uri negative. Chiar daca nu sunt la fel de gustoase ca stroke-urile pozitive, macar tin de foame! Il observi, chiar daca nu il privesti cu drag…
O poveste “calduta si pufoasa”: Warm Fuzzy Tale
Povestea, asa calduta si pufoasa, a fost scrisa in 1965 de Claude Steiner, autor si psihoterapeut specializat in Analiza Tanzactionala. E despre nevoia oamenilor de a da si de a primi, de a fi recunoscuti si valorizati. Apoi, e despre ce se intampla cand incep, dintr-un motiv sau altul, sa nu mai dea si sa nu mai primeasca. Cand incep sa faca economie de suflet.
Probabil ca ai mai auzit exprimari ca urmatoarele:
“Nu-i iau flori, ca pe urma se invata asa…”
“Copiii trebuie mangaiati doar in somn, ca pe urma devin rasfatati.”
“Bebelusii trebuie lasati sa planga, pana se opresc singuri. Daca nu, se invata in brate si pe urma nu mai apuci sa dormi de ei.”
(cand imbratisezi pe cineva) “Hai, gata, de-ajuns…”
“De ce sa-i multumesc pentru prezentarea exceptionala, primeste un salariu pentru asta!”
Sunt exemple de cum se face economie de suflet, pe principiul resurselor inerent limitate.
Daca vrei sa asculti o poveste frumoasa despre abundenta de suflet si despre ce se intampla cand ne apucam sa facem economie de suflet, o poti gasi pe video, mai jos.
Daca vrei sa o citesti in engleza, e aici. Iar daca intelegi mai bine in romana, exista si o traducere. Ce iti sugerez eu e sa treci si peste versiunea in engleza dupa ce ai inteles firul povestii. E mai savuroasa si cuvintele sunt mai sensibile (unele lucruri sunt mai greu de tradus).
Ce poti face tu
Citeste sau asculta povestea. Vei petrece un sfert de ora profund, emotionant si linistitor. Bonus, vei zambi larg si mult.
Cand e vorba de suflet, aplica principiul abundentei. Da, si dupa ce dai, ofera. Nu exista niciun fel de cont, banca sau pusculita in care sa strangi vorbe bune nespuse, complimente neadresate, imbratisarile si mangaierile neoferite si apoi sa primesti dobanda pe ele. Daca nu le dai, nu le mai ai. Le pierzi si tu, le pierde si celalalt, le pierde si universul.
Daca mergi la pescuit pentru ca nu ai primit destul, anunta intai de ce simti nevoia sa faci asta. Poate ca nu o sa mai fie nevoie sa pierzi o zi intreaga in picioare si tot ce gasesti sa fie o gheata desfundata, o sticla de plastic sau o plasa de cartofi…
Data viitoare o sa povestim despre cateva mituri legate de stroke-uri. Si o sa le daramam! Pana atunci zambeste-i, saluta-l, spune-i ca arata bine in rosu si alb, observa-i cerceii cei noi sau doar grozav de frumosi si… imbratiseaza-l. Sau -o, pe ea, o. De fapt, imbratiseaza-i pe toti! Au nevoie.
21 de răspunsuri
De departe cel mai frumos articol scris pe empower ever!!! Felicitari! Si-ti multumesc din suflet ca mi-ai infrumusetat ziua cu un asa mesaj de zile mari, intr-o banala zi de miercuri! Ceea ce ma bucura cela mai tare este acel „va urma” sugerat cumva de (I)_adica va fi un articol pe mai multe episoade! Abia o sa le-astept pe celelalte. Povestea este absolut superba si intr-adevar iti face ziua plina de caldura pufoasa…si de dorinta de a darui cat mai multa bunatate, caldura zambet. Imi place tare mult cum definesti principiul abundentei si-i clar ca se pierd atunci cand nu le oferi, toate stroke-urile pozitive. Cred ca oamenii care ofera bunatate din tot sufletul sunt aceia care castiga in viata pentru ca vor fi inconjurati mai mereu de prieteni. Si cel mai important cand oferim un zambet, un compliment sincer, o imbratisare e sa o facem din tot sufletul si fara sa asteptam ceva la schimb. Atunci ne simtim fericiti si impliniti ca am facut pe cineva sa zambeasca. Daca o facem pentru aplauze sau de complezenta isi pierde din valoare.Iar un zambet de pe chipul semenilor este nepretuit si atunci cand stii ca si tu ai contribuit la acel zambet iti creste inima de fericire. Grand merci de articol inca odata! Sa ai o zi calduta si pufoasa :)!
Multumim mult de tot pentru aceasta poveste!
Daniela-caldicica-molicica! Faci tu ce faci si ne mai hranesti sufletul cu ceva frumos.Cred ca asta faci tu de cand scrii pe Empower ne dai calorii pentru suflet! Nu doar scrii articolele,ci ne si raspunzi la comentarii, fiecaruia dintre noi.Si ai tu cate-o vorba buna in „saculet”pentru fiecare.Iar noi venim cu drag si asteptam sa ne pui pe crestet cate-o „caldicea-molicea”si astfel viata devine mult mai frumoasa suntem mai bucurosi si impartim si noi la randul nostru pui de „caldicele-molicele’.Asa ca,vezi tu,Danuta nu dai degeaba! „Caldicelele-molicele”au un secret al lor:cu cat sunt daruite mai mult cu atat devin mai numeroase! HAIDETI SA INMULTIM”CALDICELELE-MOLICELE”! Eeee…. cine nu stie ce inseamna o „caldicea-molicea” sa citeasca povestea despre care scrie Daniela in articol! O „caldicea-molicea” de la Elena pentru toti cei care citesc!!! :):):)
Mmmmmm… ce cald si bine si bun!
Daniela draga, sa ti se-ntoarca inmiit!
Superb articolul. Si atat de bine venit!
Minunata povestea. O caldicea-molicea ea insasi, cu toate bunatatile din ea…
Si cu intrebarea de final:
„Vor avea cei mari puterea sa creada? Sa creada ca acele vremuri fericite, de care si ei isi mai amintesc cateodata, mai pot exista cu adevarat? Acelea in care Caldicelele-Molicelele erau fara de numar pentru ca nimeni nu le numara?! ”
Care se leaga de ce spui tu, draga Daniela: „ce se intampla cand incep, dintr-un motiv sau altul, sa nu mai dea si sa nu mai primeasca. Cand incep sa faca economie de suflet.”
Dincolo de bucuria de a darui atingere, de magia asta facuta cu bagheta fermecata a propriei palme, adusa discret pe umerii unei colege (eu am indraznit si la colegi…) aplecate ore intregi peste hartiile care curg „pe ghiseu”, am trait si mirarea copilului ramas un pic fara creanga copacului sub picioare.In primavara am participat prima data la o campanie „free-hugs” (mi-a dus aminte si clipul…) si am avut parte de o surpriza: Reactia unora la oferta de imbratisari gratis… Neincrezatori, chiar suspiciosi, unii ocoleau zona noastra, a „furniceilor” zambareti, care radeam cu afisele in brate…
Nu m-a mirat insa mai deloc placuta aliere spontana la grup a doi tineri -„el”si „ea”- care au umblat apoi cu noi vreo doua ore prin Herastrau… Inca erau ei insisi molicei-caldicei, niste copii curati si radiind bucurie…
Acei intepeniti, inchisi, facuti mici-mici in minuscula lor oaza -iluzorie, dealtfel – de siguranta, care nu mai puteau deschide fereastra sa intre aerul de caldicel-molicel, nu mai recunosteau semnalul atingerii si stateau in spatele unui zambet strambat a intrebare: „Cine-or fi si astia? Ce vor de la noi?”
Doamne, un copil mic e obisnuit sa fie luat in brate. Cere asta. Si cam toti cei care il vad au aceasta dorinta. De a-l atinge, de a-l lua in brate…E in noi. Forma a dragostei, limbaj al inimii.
Dar cei mari se pierd pe drum.
Cand se strange inima, lovita de peste tot, se coase pe margine, ca sacul, se innoada ca batista, si „intra la apa” de prea multe lacrimi, nu mai stie propria limba. A dragostei.
Se cere a invata din nou a primi. Multi cautam sa re-descoperim pe a da, se vorbeste mult de asta. Dar iata, si a primi e de re-gasit.
Si abia dupa ce lasam jos sacul cu frici si dureri, putem sa ne plecam obrazul pe mana intinsa ca sa ne mangaie… Uneori e nevoie de curaj ca sa te lasi mangaiat. Sa te apropii de mana intinsa.
Apoi si mana are de asteptat, de gasit cea mai gingasa atingere, cea mai blanda forma de a se strecura usor, abia simtit, intre umeri si a aluneca usor spre gat, pe ceafa, spre a desface cercurile de fier ale incordarii…
E o intreaga „lucratura” de artist aceasta recladire a drumului spre sufletul nostru, atat de frumos, maret, nelimitat, uluitor…
Daca ne-am cunoaste sufletul pe deplin si am trai doar din el, din profunzimea lui, ne-am umple de caldura dragostei… Care e fara limite. Caci ea e peste-tot-ul…
Si din ea curg fara numar, caci au de unde, atea caldicele-molicele cate vrem sa daruim, si nu avem nevoie sa le numaram… Ele se intorc inmiit, sub fel si chip, in lumea asta… Putem umbla la uriasa rezerva de iubire oricat, fara economie. Cu adevarat invers decat in realitatea economica, de unde iei spre a darui, de acolo iubirea se inmulteste si se intoarce spre tine, in minunate feluri, si ne arata pe a da si a primi ca pe inspir-expir, adica Respirul Universului, viata insasi…
Sa ne umplem de iubire si sa ne bucuram, asadar!
însemnarea asta mi-a făcut ziua mai… bună. a fost concretizarea unor gânduri pe care le aveam de ceva vreme prin cap, sub formă de haos de idei. am folosit-o şi ca argument într-o discuţie, de unde evident, eu am ieşit „câştigător”. aştept cu nerăbdare continuarea.
Daaaa, va urma, Roxana :) Primesc cu mare drag (si cu zambetul atarnat de urechi, apropos :D ) felicitarile tale iar eu iti multumesc. Mie mi se pare un lucru asa nemaipomenit sa poti influenta in bine fie si cateva clipe din viata cuiva ca ma simt tare-tare bucuroasa de ceea ce-mi spui tu si in acelasi timp ma intreb putin mirata: eu am facut asta?
Sau l-am facut impreuna? Pentru ca nu te poate atinge decat ceva ce ai si tu, ceva ce stii si tu.
Spor la impartit bucurie si imbratisari, Roxana :)
Mihai, cu drag :) . Si eu iti multumesc. Pentru ca te-a atins mesajul, pentru ca a gasit in tine ceva asemanator.
Aaaa, Elena, am primit caldiceaua :P Da, sa dam mai departe. Sa nu ne abtinem sa dam. Imi place mult explicatia ta.
Si stiu ca ti-am mai spus acelasi lucru (pentru cunoscatori, bat apa-n piua :P )insa de fiecare data cand scriu ceva si am indoieli despre cum va fi primit, despre ce pot primi bun ceilalti din ce scriu eu, ma linistesc si scriu mai departe cand imi vine in minte gandul ca tu vei fi acolo, in comentarii, si-mi vei spune ceva dragut :)
Si eu am fost la Free Hugs, Mikka :) Imi amintesc si, cand inchid ochii, ma simt la fel ca atunci. Greu de descris senzatia… sa simti ca te umpli de energie, de fericire, ca pleaca toate gandurile urate si triste doar pentru ca oferi ceva, o imbratisare…
Nu stiu cum sa spun, da’ e tare bine!
Eu nu stiu ce sa adaug, ce sa raspund la comentariul tau. Nu mai e nevoie de nimic. E frumos si complet. Hai sa fim artisti, sa ne reconstruim daca e nevoie sau doar sa mai dam cu un strat de vopsea noua (hihi).
Multumesc mult.
A. Faith, multumesc. Si tu vii si imi confirmi mie o idee care tot zbura prin jurul meu lately: aceea ca nu poti intelege decat lucrurile care sunt in tine.
Pai, pentru continuare mai ai de asteptat fix cinci zile :)
WOW!!!
Iti multumesc, Daniela!
Si-ti multumesc inca o data! :) Si iar iti multumesc!
E o zi fantastica acum…
Articolul merita dat la toata lista de messenger.
:) Fetelor, eu stiu ca de multe ori la vorba sunt Sarea in Bucate… dar cand este vorba de o imbratisare calda… cu mult-mult drag (nu uit sa spun asta cand trimit un mail, decat daca am mai spus-o o data!!hm!! si ceee… parca nu mai merge inca o data??!!)si… cu o ploaie de flori!! si stelute !!… si artificii!!**!!!****!!** si veselie !!! si bucurie eee!!! eee!! hop si eu la suflet-party !!! party !!ce frumos suna *!* luam parte cu totii la bucurie!!
Asa caaa… o imbratisare calda-calda si pufoasa cu clinchetit de ras cristalin PENTRU TOATA LUMEA :) :) !!!
(Gabi, iubeeeeste-ma un pic !!! chiar daca te scot din papucei cu tiradele mele !!! **!*! :) !!)
Daniela :) Daniela :) :))
Je t’embrasse tendrement mille et mille fois :) !!!
:D Multumesc-multumesc-multumesc, Octav si spor la cat mai multe zile fantastice!
Iar ai facut explozie de stelute, Cristiana :D Mi-am dat seama fara sa citesc ce ai scris exact, doar dupa sedinta de fete vesele si de semne de exclamare. Contagioasa explozia. :)
Si sa stii ca oricum te iubim, pe-aici. Da’ e bine sa ceri asta, e semn ca nu ti-am spus clar ;) Cristiana, te iubim! Asaaa, in general, si pentru ca ai multa energie, multa curiozitate si multa viata, pe care le mai imparti si altora.
:) aaaaaa… (ma alint un picut :) !!**!)
Dara-mi-te eu !!! Uuuu !! cata iubire in mine pentru voi!! Pufoasa-pufoasa si calda-calda!! (aaa… si care miroase si a ciocolata calda cu scortisoara…!*!)
Pai simt si eu nevoia de bucurie, mai ales cand sunt serioasa ca in articolele cu sfera fara frontiere si … etc. uri !!.. parca e nevoie si de veselie, nu??!!
(Eu si dupa ce ma cert pe urma rad de mine… ce coltzoasa si afurisita am fost !! si pe urma imi pare rau… hm.. hm.. muiere proasta.. si imi vine sa ii imbratisez pe aceia care au ramas suparati pe mine, botoshi, coltzoshi si ingheratzi…)
misto analogia cu pescuitul :))
Cristiana, mereu e nevoie de veselie ;) Si daca nu e neaparata, exista un locsor si pentru ea. Si daca nu, facem :D
Multumesc, Roman. Chiar destept omuletul asta, Claude Steiner :)
Stiu acum de ce e asa bine la voi:) Multumesc pentru caldura ce stiti s-o daruiti…de fiecare data cind „mi-e frig” vin la voi si iau cite o WarmFuzzy Tale si jumatate o pastrez,jumatate o dau mai departe…Am sa mai vin Daniela,felicitari pentru articol!
Andra, imparti bine :) Pai, te mai asteptam :)
Multumesc frumos!! Iata m-am intors :)Vreau sa-ti spun ca impartind ceea ce iau …primesc inmiit.,si iar multumesc pentru asta:)…….O zi frumoasa cu bucurii va doresc.Ma bucur ca am trecut pe aici.
:) Si mai esti si foarte punctuala, observ, Andra :)
La cat mai multe stroke-uri pozitive :)
Te imbratisez „printesa sufletelor „
Felicitari si multumim!
Gabi si Maria, ma bucur ca v-a placut asa mult articolul :) Si voua va doresc numai lucruri dragute, macar zambete daca nu mai mult :)