Ma intrebam la un moment dat daca exista suflete pereche.
Sa definim, apoi sa luam fiecare varianta de raspuns in parte.
Sufletul pereche este Acel suflet purtat de Acel cineva cu care te asemeni, cu care te potrivesti. Altii ar zice ca te completezi, insa nu sunt de acord cu acest termen – astfel ce s-ar intampla daca nu ai pe nimeni, atunci s-ar chema ca esti incomplet?
1. Sa spunem ca ar exista si ar fi unul singur. In acest caz ar insemna sa-l recunosti, sa-l gasesti, sa-l tii langa tine. Ar insemna sa creada si el acelasi lucru, ca si tu esti sufletul lui pereche. Sa ne gandim cum iti aranjezi viata daca ai aceasta perspectiva asupra lucrurilor.
Cand intalnesti pe cineva atractiv, vrei sa-l cunosti, sa vezi daca va potriviti, daca nu cumva este el Acela, mai ales ca se arata de asemenea interesat. Si daca nu merge, inseamna ca nu a fost el? Sau nu ai fost tu destul de pregatit, te-ai grabit si l-ai pierdut? O intrebare ce ramane inca. Trebuie sa fii mai intai impacat cu tine inainte de a-ti cauta sufletul pereche pentru ca altfel e posibil sa-l pierzi.
2. Sa spunem ca ar exista, insa nu ar fi unul singur, ar exista mai multe combinatii. Intalnesti un om, te indragostesti, iti place, este reciproc, la un moment dat totul se stinge. Intalnesti altul, si tot asa, pana acumulezi experienta si ramai cu cel mai potrivit dintre ei, cu cel mai bun. Aici apare insa o problema, cand sa te opresti? Daca esti apoi lacom si cauti mereu pe cineva mai bun, dand cu piciorul si celei mai bune ocazii ramanand apoi cu nimic?
3. Suflet pereche? Nu exista asa ceva. Nu exista cineva Anume cu care sa te potrivesti si sa fii pe deplin fericit, indiferent de defectele si calitatile lui, cu care sa poti coopera si cu care sa te intelegi la un nivel profund. Exista insa Oricine. Ai noroc sau nu sa gasesti pe cineva potrivit. Multi au, multi nu au, si nu tine de predestinare ci de cum decurge viata fiecaruia.
Acum, indiferent de adevar, cum ar fi mai util sa gandim? Ca exista unul singur, mai multe si trebuie sa ne oprim la timp (cam ca la jocurile de noroc) sau nu exista si trebuie sa ne vedem de viata iar daca apare bine, daca nu, asta e?
Iar raspunsul ar fi…
Trebuie sa fim pregatiti sa nu vrem totul – daca avem norocul sa gasim pe cineva cu calitati placute si defecte ce pot fi intelese, este bine sa fim entuziasmati de ce avem si constienti ca este exact ceea ce ni se potriveste.
Iar apoi, e bine sa ne gandim in primul rand la noi, iar Acela care se presupune a fi, va veni el si ne va gasi pentru ca ne vom fi construit frumos. Vom ajunge sa fim pregatiti pentru a ne intelege.
In concluzie, raspuns final, in opinia mea, varianta 2. Mi se pare cea mai buna varianta in care sa credem. Exista mai multi oameni cu care ne potrivim, din care pana la urma alegem pe cel mai bun, cel mai aproape. Si sa nu uitam sa ne construim mai intai pe noi.
14 răspunsuri
Nu exista suflet perece, doar asteptari si dorinte.
Daca gasesti pe acela sau pe aceia ce iti indeplineste atat asteptarile cat si dorintele s-ar putea sa fie „The one” , dar aici ramai totusi la latitudinea celuilalt , la asteptarile sale, la dorintele sale… in cel mai fericit va „completati” dorintele si asteptarile, puteti trece mai usor cu vederea peste unele mici lucruri ce te+ar deranja, dar in final totul e perfect.
Sunt de parere ca poti iubi pe oricine, atata timp cat te pregatesti sa te daruiesti fara sa ceri inapoi, sa accepti, si sa dai sansa, sa nu judeci, sa nu ai asteptari, ci pur si simplu sa incerci sa veyi toate partile bune in celalalt si sa accepti persoana asa cum este :) … FOARTE DIFICIL
Nu exista „The one” pentru ca in final, cum spune o melodie preferata (sunscreen gradiation speach) iubirile vin si pleaca, dar in final tot cu noi insine ramanem.
Concluzia mea, invata sa te iubesti pe tine insuti pentru toata partile bune ce le ai, incearca sa oferi fara sa ceri inapoi, iar mai apoi iubirea o vei descoperii involuntar.
(cred ca sunt 2 principii promovate in majoritatea credintelor)
Mult succes !
Eu tind sa cred ca exista un the moment mai mult ca the one. Insa mai multe momente in care de exemplu decizi sa ai o relatie serioasa sau sa te casatoresti sau sa ai un copil sau sa iubesti, lucruri pentru care oamenii aleg un asa-zis The one. Cred ca in aceste „momente potrivite” poti sa intalnesti/sa ai alaturi pe oricine, vei face pasul oricum. De aceea ajungem sa ne trezim din vis si sa vedem ca nu avem alaturi persoana potrivita si sa cautam mai departe.
Evident, exista si cazuri fericite, asa cum spunea un fost coleg, cand pregatirea (the moment) intalneste oportunitatea (the one). In orice caz in lipsa momentului potrivit, nu il vom recunoaste niciodata pe the one, chiar daca i-ar sta scris in frunte.
Calin, e foarte frumos ce spui, sa te cunosti pe tine, sa te accepti, sa te iubesti, sa stii ce vrei si atunci o sa gasesti omul potrivit. Si la partea cu „trebuie sa nu ai asteptari”, „sa accepti persoana asa cum este” sunt in totalitate de acord.
Sunt multi oameni care vad ceva rau – de cele mai multe ori doar diferit – in celalalt si vor musai sa-l schimbe, sa il ajute, ceea ce poate fi de cele mai multe ori catastrofal… Oamenii se schimba doar singuri atunci cand simt sprijin si acceptare in ciuda a tuturor lucrurilor mai putin bune pe care le au.
Cristina, e foarte interesat ce spui, mi s-a intamplat si mie de mai multe ori sa simt asta. Ca se formeaza un moment perfect cand si tu si celalalt de exemplu sunteti singuri, cu un anumit trecut ce favorizeaza acum o relatie, sunteti in acel moment aproape intamplator impreuna si lucruri incep sa se intample.
Apropo de asta era la un moment dat un banc. Care e asemanarea dintre barbati si taxiuri? Atunci cand sunt liberi li se aprinde beculetul verde si iau din drum pe primul doritor :P Poate nu este chiar asa dar cred ca la asta se refera momentele perfecte care leaga oamenii. Mai ramane sa se si potriveasca apoi.
Gia, gresesti! Sufletul pereche exista, doar ca nu l-ai intalnit inca. Cand il vei intalni, daca il vei intalni vreodata, va veti recunoaste recirpoc.
Iti recomand „Adam si Eva” de Liviu Rebreanu (avem recenzie pe bookblo.ro) si un search pentru „mitul androginului”.
Succes in gasirea sufletului pereche!
De departe cel mai straniu lucru pe care l-am trait a fost sa intalnesc pe cineva care imi semana foarte foarte tare, un fel de varianta a mea masculina, si ne citeam gandurile incontinuu. Era o relatie telepatica la un nivel infricosator, ne miram amandoi cum tot timpul el spunea ceva ce eu gandisem cu o secunda in urma si invers, si nu erau cazuri izolate, se intampla non-stop.
Mai mult, existau foarte multe coincidente in vietile noastre, de la cele mai importante situatii de viata (care nu tineau de noi, ci de oamenii si contextul in care traisem), pana la cele mai neinsemnate nimicuri. De cum am dat ochii am avut senzatia ca ne stim dintotdeauna, si a fost si o atractie irezistibila si dublata cumva de o senzatie de uniune sufleteasca foarte calda. Intr-adevar compatibilitatea era perfecta pe absolut toate planurile, dar… momentul nu a fost potrivit, si scurta noastra relatie s-a prefacut in scrum.
Nu am idee daca el e sufletul meu pereche, dar sunt sigura ca nu mai exista altcineva pe lume care sa-mi semene atat de mult si sa ma completeze in felul ala, sansele sunt una la 6 miliarde. Si totusi, momentul nu a fost potrivit, sau a fost, dar am dat noi totul peste cap gresind.
Oricum, foarte foarte straniu. Ati mai pomenit asa ceva? Eu nu.
Georgiana (ce frumos suna, nu?!) multumesc pentru un lucru deosebit pe care l-am citi pe blogul tau: pe scurt – Nu te apuca sa bati intr-un perete atunci cand usa se afla alaturi !!! De multe ori o facem, caci nu vedem usa din cauza zidului… Ne fura zidul … adica lumea, societatea, cu dogmele ei, cu puterile ei (si nu e chiar rau, caci asa ne formam postamentul pe care urcam ca sa vedem de unde sa pornim in cercetarile, ridicarile, inaintarile noastre)
Am invatat in viata ca exita suflete pereche la tot pasul. Avem adica – mai teoretic spus – frati de spirit la tot pasul, in destine care ni-i aduc la tot pasul, doar ca noi credem altceva prin ‘acela’, pentru ca societatea noastra nu este calata pe necesitate spirituala (adica de evolutie, de inaltare constient-spirituala), ci pe satisfacerea placerilor, cultivand durerea / placerea, in detrimentul necesitatii: insa este doar o etapa – trecatoare asadar. Cel mai bun pentru noi poate fi un complementar, acela cu care ne certam, acela cu care refuzam sa interactionam, dar care, daca nu l-am refuza, ne-ar putea conduce exact catre realizarile pe care le asteptam… credem ca sunt dupa colt… dar coltul nu se mai arata, caci – ca sa apara, trebuie sa acceptam ceva… Dar destinul are si capcane pentru incrancenarile noastre si ne vira in ochi ceea ce altfel nu luam. Imi aduc aminte de Cocosatul de la Notre Damme (nu Cocosatul lui Paul Feval, ci romanul lui Victor Hugo) in care mama isi trimite la moarte fiica de mult pierduta, constientizand astfel in ultimul moment greseala fatala a vietii ei, alimentata de ura neimpacata…
Cautam ceva minunat, uitand ca minuni avem la tot pasul, nu le vedem si alergam dupa ACEA MINUNE care sa ne dea TOT ceea ce nu am gasit pentru a ne simti clipa de clipa cu placerea in farfurie !!! :) De fapt putem gasi placeri si bucurii la tot pasul, care au darul de a ne odihni sufletele chinuite de varii motive… iar omul de langa noi poate fi oricum, caci ne vom ajuta reciproc si in caderi, si in urcari… ne vom ostoi durerile, fricile, neincrederile ni le vom pansa cu grija, dracii pe care ni-i varsam vor fi varsaminte si apoi vom bea o cafea impreuna… nu ne vom bate copii, nu ne vom blestema vecinii, nu ne vom certa pt ca am venit de la serviciu plini de ifosele altora… Batranetea va veni astfel ca o licoare parfumata intr-o sticla eleganta, pusa pe masa din balconul cu petunii intr-o seara de vara…
Doamne, de ce simt ca ma trec fiorii?… De ce mi-ai dat numai la varsta aceasta intelepciunea pe care mi-o doream candva ?!…
Vero, eu mi-am gasit o astfel de pereche totusi, dar familia mea mi l-a refuzat, iar eu am fost cuminte si am ramas… cu mana intinsa, ca a regelui Lear… (alta parafrazare, a naibii de reala..)
Cele povestite de voi nu fac decat sa imi confirme convingerea ca sufletul pereche fara momentul oportun nu este decat un pasager trecator in viata cuiva si apropo de asta mi-am amintit de o povestire interesanta:
http://mywebside.wordpress.com/2008/04/24/ce-face-o-femeie-cand-intalneste-sufletul-pereche/
Vero, si daca a durat putin pentru ca a fost chinuiala-free? Am recunoscut bucati importante din povestea ta pentru ca mi s-au intamplat si mie la un moment dat. Eu am ajuns, dupa cugetarile indelungata pe care le-a meritat un asa miracol (deh, ma credeam unica :P ) la concluzia ca din astfel de relatii oamenii pleaca mai usor si impacati pentru ca, spun ei, magia o sa ramana. Si o sa se intample mai tarziu.
Tu ce zici?
Cred in general ca daca ca o relatie daca este sa fie, o sa fie, indiferent de ce fac cei doi, daca nu se cunosc in momentul potrivit, daca dupa ce au fost impreuna se despart, etc. Cred ca lucrurile merg de la sine daca ei sunt predestinati unul altuia. Deci cred oarecum in suflet pereche, Mihnea, doar ca mi s-a intamplat sa simt ca e el Acela de mai multe ori… si pana la urma m-am gandit ca or fi mai multi :) Dar daca tu zici ca va sti si el, inseamna ca nu l-am gasit inca. Mai vedem, ce se mai intampla :)
Daniela, povestea mea e foarte complicata, sunt niste detalii pe care nu le pot da aici, dar acele detalii au facut sa se termine totul. Chiar nu stiu ce sa spun.
Poate totusi avem sufletul geaman, dar si sufletul complementar, habar nu am. Cu cel complementar mie ma intalneam numai pe dati de 3 (nepremeditat), era ceva ultra paranormal, au fost zeci de 3, nu doar cativa. Deci alta relatie cel putin ciudata.
Nu stiu, am observat ca sunt unii oameni care apar in destinul nostru si alaturi de care invatam cele mai grele lectii de viata, iar acesti oameni de obicei vin alaturi de niste semne sau coincidente, ca si cum totul ar fi predestinat intr-un fel misterios.
Si am mai observat ca sufletele pereche seamana unul cu altul mai ales fizic.
Pai TREBUIE si el / ea sa stie ca se alfa in fata sufletului pereche, altfel nu are cum sa fie pereche!
Ba are cum sa fie pereche, dar unul din ei sa nu-si dea seama de asta la momentul respectiv, sa-si dea seama mai tarziu… Oamenii sunt complicati si au perceptii diferite, vin cu experiente diferite atunci cand se intalnesc, unii pur si simplu nu vad esenta, nu o intuiesc, si nu sunt nici pregatiti pentru asta. Altii dimpotriva, inteleg totul din primul moment, e de ajuns doar o privire. Depinde de fiecare in parte.
Daca se intilnesc doi oameni apropiati ca inteligenta, in primul rind, se pot intelege si sa creada ca sunt suflete pereche.Si pentru a dobindi aceasta inteligenta, e nevoie de ceva experienta cu mai multe „suflete”
Cind cei doi care formeaza un cuplu sunt diferiti ca si inteligenta, perceptie despre viata ,despre relatii,nu o sa poata sa transmita si sa inteleaga ce vrea fiecare de la o relatie de cuplu , de la viata. Nu vor putea sa evalueze si sa dezbata problemele de cuplu si de viata cit de cit apropiat.Si nu vor putea acorda atentia cuvenita evolutiei fiecaruia dar si a cuplului.
Si trebuie sa stiti ca viata desparte chiar si suflete pereche.
Oamenii inteligenti stiu sa recunoasca astfel de momente, le accepta si chiar daca doare ,pot sa treaca mai usor peste astfel de evenimente, care vrem nu vrem fac parte din viata fiecaruia si chiar pot sa se ajute reciproc sa le fie mai usor.
ASA CA:
-nu trebuie sa cautam sufletul pereche
-trebuie sa muncim foarte mult pentru a ne cunoaste si intelege pe noi in primul rind, pe cei de linga noi, viata si evolutia societatii in care traim, sa ne adaptam si totusi sa raminem noi
Si in mod cert vom stii sa avem relatii reusite si chiar si despartiri mai putin traumatizante. Iar la batrinete, o sa fim multumiti sa constatam ca avem o inima frumoasa si ca avem mai multe amintiri placute decit amare.