Toti oamenii se considera mai importanti decat sunt in “realitate”. Fara exceptie. Nu exista om care sa nu aiba un ego cat de mic. Unul care ii sopteste la ureche cat de valoros este el si ceea ce face el in aceasta lume.
Si dintr-un anumit punct de vedere – unul profund spiritual – asa si este. Fiecare dintre noi este unic si valoros – la fel de important in aceasta infinitate a Creatiei. Indiferent ca face meseria de gunoier, tamplar, consultant, fotbalist, actor, director, ministru, fiecare dintre noi este o frantura din vastitatea timpului si spatiului, egala cu oricare alta, de pe acest pamant, din orice univers.
Insa nu la acest punct de vedere ma voi referi, ci la unul mai „pamantesc”. Cel al superioritatii si inferioritatii noastre de toate zilele…
“Realitatea” iluziei nostre
Traim in realitatea propriei inconstiente – “realitatea” perceputa prin minte, prin simturi. Suntem orbiti inca de la nastere. Fragmentul nostru de spirit, constiinta, energie condensata, intra in acesta lume si dezvolta perceptia limitata, liniara, asa-numita a „emisferei stangi”.
Imensa majoritate a omenirii este intemnitata in propria inchisoare a mintii, propriul Matrix. O iluzie, un „vis al formei” din care constiinta incearca sa se trezeasca, asa cum subliniaza invataturi orientale. O cale inapoi pe care sinele nostru o are de parcurs: de la limitarea in spatiu, timp, intr-o singura viata, fara putere si cu nevoi catre nelimitare, eternitate, putere deplina, atotcunoastere si beatitudinea infinita a fiintarii adevaratei tale esente.
Nu e un drum usor… De aceea, nu e de mirare, si nici de condamnat, ca imensa majoritate prefera sigura realitate a iluziei, ca sa spun asa. Iar adevarul e ca nimeni nu prefera asta in mod constient (desi, la nivel inconstient, fiecare este exact acolo unde trebuie sa fie, dar asta e o alta poveste pe care poate o vom spune altadata). Si nici macar nu e sigura iluzia asta.
Orgoliul care ne macina
Ca si cum aceasta iluzie pe care creierul ne-o prezinta nu ar fi de ajuns, suntem pacaliti inca o data. Devenim sclavii celor 3 P, desemnati de catre societate ca fiind etaloanele supreme ale succesului in viata. Iar aici e cea mai mare drama, incununarea distrugerii identitatii noastre si crearea falsului sine, cu false prioritati, false importante, false credinte si valori.
Popularitate, Productivitate, Posesiuni – cei 3 P ai falsilor a fi, a face, a avea. Cele 3 instrumente supreme de creare a importantei de sine, a orgoliului, a ego-ului dus la extrem.
Esti interpret sau formatie de succes, sportiv de top sau vedeta TV, „printesa” sau „seducator”? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.
Faci munca de avocat sau trainer de top, „vindecator renumit”, politician de varf, director de nivel inalt sau macar de „meserias” in domeniul tau? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.
Ai o gramada de bani, case, masini, haine, bijuterii, amante (sau amanti, dupa caz)? Ai mari sanse sa fii atins de virusul importantei de sine, sa ai senzatia ca toata lumea se invarte in jurul tau.
Am spus „ai mari sanse” intrucat nu toata lumea trebuie introdusa in aceeasi oala. Insa practica vietii ne spune ca majoritatea e acolo, in aceeasi oala a orgoliului care ii fierbe la foc marunt si le macina viata fara ca ei sa-si dea seama.
Ce e mai trist e ca acestea sunt persoanele luate cel mai des ca si modele de catre societate. Au putere, au influenta, au penetrabilitate in mintea si emotiile oamenilor… care de cele mai multe ori ii barfesc, ii injura, ii denigreaza. Insa asta numai intrucat nu pot fi in locul lor.
Sa revenim un pic la normal…
Poate orgoliul sa scada? Macar pana la un nivel in care sa ne dam seama ca de multe ori suntem chiar penibili in incercarea noastra (inconstienta, bineinteles) de a ne considera, uneori, in anumite situatii, „buricul pamantului”. Si asta e valabil pentru toti, nu doar pentru categoriile de mai sus.
Suntem mai mult de un „fir de praf” in infinitatea cosmosului? Cine suntem noi, in comparatie, de exemplu, cu puterea Soarelui? Care, daca „se supara” si trimite catre pamant doar o mic suflu, ne distruge identitatea, stilul de viata, civilizatia si ne trimite in evul mediu pentru ani buni? Si asta, poate, mai devreme decat am putea crede.
Poti pune la loc o floare pe care ai rupt-o si sa o faci sa creasca? Poti aduce viata la loc in trupul fiintei iubite pe care tocmai ai pierdut-o? Poti trai aproape la infinit, precum stelele de pe cer? Poti zbura singur, ca o pasare? Nu, nu poti, oricat ai incerca.
Atunci de ce te consideri atat de „superior”? Atat de important incat crezi ca poti distruge, fie doar si prin cuvinte, natura, oamenii, pamantul. Si, daca ai putea, prin orgoliul tau, chiar si universul?
Nu esti mai important decat o simpla bucata de lemn. Nu esti insa nici mai putin important decat cineva care salveaza milioane de vieti. Esti in mod egal valoros. Revino la normal, la sol, din turnul unde te-ai intemnitat singur. Vei constata ca viata are un alt aer, mult mai proaspat, aici. In lumea firelor de praf constiente de locul lor in REALITATE.
15 răspunsuri
wooow, e excelent articolul, Marius! (iarasi excelent) ma bucur asa de mult ca ai scris asta, da glas la ceea ce simt de ceva vreme si din pacate nu reusesc sa verbalizez…
poate e doar scaparea mea personala, poate tu vezi lucrurile mult mai complex decat mine, dar parerea mea e ca exact „trendul” asta curent de „dezvoltare personala” umfla egoul ca pe un balon urias… si oameni care experimenteaza cum ei pot absolut orice isi doresc ajung sa se puna mai presus de natura… sau mai exista, sa uite complet de natura, de… exact de „firul de praf din infinitatea cosmosului” (de fapt „raspunsul tau se afla la dilema asta a mea l-am regasit in ultimul paragraf, si mi-a placut foarte mult… poate il dezvolti intr-un alt articol?!)
multumesc mult pt. tot ce scrii, e pt. mine o sursa de inspiratie :)
o zi minunata
Cristina – multumesc. Sunt multe surse de umflare a ego-ului – eu cred ca ‘dezvoltarea personala’ e mai putin o cauza – poate fi, cand dezvolti niste abilitati de ‘putere’ asupra altora…Insa mai importante sunt functia, averea, imaginea, zic eu.
In cele din urma insa, soarele ne pune la respect pe toti, cu ego mai mare sau mai mic, bogati sau saraci. Aici e nevoie de un anumit tip de inteligenta, pe care marile ego-uri nu prea il au…
Nu stiu dacă poți trăi infinit, nu știu dacă te poți compara cu o stea sau cu alte chestiuni magnifice.
Cred însă că poți să contribui la viața și experiența celor din jur, la experiențele tale și mai cred că dacă faci ceva bun sau rău pentru tine sau cei din jur asta îi impactează pe toți pozitiv sau negativ, în mai mică sau mai mare măsură, diferită de 0.
Iată cum un aproape 0 poate să impacteze totul…
:)
mulțumesc pentru motivele de contemplație și reflecție.
PS. Cred că ego-ul poate să fie și „bun”. :)
Ioan – categoric egoul poate fi si bun – eu m-am referit la cei cu el ‘mai putin bun’…
Comparatia e buna doar pentru a ne vedea locul real in univers – altfel, normal, nu are sens…
Se pare ca a inceput pe tot mai multa lume sa supere aceste egouri devenite malefice.
Pentru ca intr-adevar a devenit un trend. Tot mai mult se considera buricul pamantului, fara a avea nici cel mai mic substrat, sau daca il au, il exploateaza la maxim.
Si eu am scris recent 2 articole mari si furioase despre acesti egotisti. Da, s-a regasit si balonul umflat in discutie. Eu i-am impartit in 2, egotist in mediul profesional si cel personal. Am tins sa fiu mult mai ironica in articole, sperand ca trag mai usor semnale de alarma.
Insa imi place foarte mult abordarea ta comparativa. Iubesc metaforele in general si aceasta comparatie cu firul de praf e foarte insipirata. :)
Pe viitor cred ca ar trebui sa ne concentram pe deconstructia acestor false orgolii construite. Avem prea multe resurse care ne invata cum sa ne dezvoltam, cum sa fim cei mai cei, dar care nu au un capitol special pentru dezvoltarea pe parcurs a modestiei. A mentinerii respectului fata de ceilalti.
Mi-ar placea sa citesc la tine un astfel de articol, despre cum sa-si pastreze astia ajunsi mari picioarele pe pamant. :)
Gloria, mie mi-a placut mult abordarea ta :) (chiar daca eu personal nu sunt adepta educatiei prin persiflare)
apropo metafore, Eminescu a scris si el despre tematica asta, extrem de frumos (pacat insa ca Eminescu astazi nu prea mai e in trend, ca „dezvoltarea personala” nu-l integreaza si pe el undeva, am avea inca multe de invatat de la el) in Scrisoarea I:
„Iar în lumea asta mare noi, copii ai lumii mici,
Facem pe pamântul nostru musuroaie de furnici:
Microscopice popoare, regi, osteni si învatati.
Ne succedem generatii si ne credem minunati.
Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul;
În acea nemarginire ne-nvelim, uitând cu totul
Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata,
Ca-ndaratu-i si nainte-i întuneric se arata.
Precum pulbere se joaca imperiul unei raza,
Mii de fire viorie ce cu raza înceteaza,
Astfel într-a vesniciei noapte pururea adânca
Avem clipa, avem raza, care tot mai tine înca,
Cum s-o stinge, totul piere ca o umbra-n întuneric;
Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.”
Ai dreptate, intre altele, respectul pt. ceilalti oameni si pt. natura si univers ar trebui sa fie concept de baza in dezvoltarea personala :) (si nu doar „astazi pot sa castig foarte multi bani, maine voi castiga si mai mult, etc.”); altfel riscam sa uitam ca nu suntem, totusi, decat „musti de-o zi”
Mersi de apreciere si ca ai avut rabdare sa stai sa citesti atata :)
Nu pot sa zic ca sunt adepta unei astfel de educatii, dar uneori cred ca pe langa diplomatie mai trebuie si sa stii cum sa zici, chiar daca anumite cuvinte dor. Ironia e savurata de cei mai inteligenti (vreau eu sa cred) si orice nota mai rautacioasa aduna comentarii si duce la dezbateri:)
Putini sunt cei care comenteaza articole bune doar pentru a recunoaste ca sunt de acord cu ele.
Si da, Eminescu a zis bine ce a zis asa, cu rime ,cum se pricepea el.
Gloria, unde sunt articolele tale ca nu le gasesc offf…(si apoi discutam). Le-am cautat pe Dazzle dar nu dau de ele…
Despre ‘cum sa-si pastreze astia mari picioarele pe pamant’…aici e mai complicat, mai greu pentru ei…am pus aici de ce :
http://www.lumeareala.ro/2010/05/05/empatia-liderilor-un-vis-aproape-imposibil/
Cristina – Eminescu a zis-o exceptional…
:) Pe dazzle ma ocup de promovare.
pe blogul meu mi-am permis o rabufnire in sarcasm :)
uite aici linkurile
http://socialbutterfly.ro/analysis-about/egotisti-mediul-profesional
http://socialbutterfly.ro/analysis-about/egotisti-relatii-increzutii-lu-peste
Acum il citesc pe cel de pe lumeareala mersi:)
Am citit – super tare, incisiv…asa e bine…
Orogliul asta ne omoara…
mersi:)
asa-i…
Apropo de cat de mici suntem, ecologistii care spun ca „distrugem planeta” gresesc… Noi nu distrugem planeta sau mediul inconjurator, noi defapt distrugem conditiile care ne sunte necesare sa supravietuim ca specie. Daca se modifica ceva in structura pamantului sau a mediului inconjurator nu inseamna ca s-a „stricat” ci inseamna ca s-a modificat/transformat (nimic nu se pierde, totul se transforma). Stricaciunea e doar la nivel de conditii propice sa supravietuim ca specie… dar universul poate exista bine merci si fara noi in el :)
Calin – ai perfecta dreptate ! Stephen Hawking chiar ne-a avertizat ca in 100 de ani s-ar putea sa disparem…
„Nu esti mai important decat o simpla bucata de lemn. Nu esti insa nici mai putin important decat cineva care salveaza milioane de vieti. Esti in mod egal valoros.”
Era o vorba care spune ca „E nevoie sa treci prin expreme ca sa ajungi la echilibru”.
Ce parere ai Marius, e mai benefic sa cauti din prima echilibrul, sau sa experimentezi din plin extremele?
Aplicat in contextul de mai sus:
O persoana cu stima de sine zero, are nevoie sa devina aroganta si increzuta, pentru a ajunge la echilibru?
Spun asta, deoarece am avut multa vreme stima de sine scazuta, insa in acest moment ma simt foarte bine cand am o stare mentala prin care ii dezconsider pe cei din jur.
Simt ca atitudinea asta e benefica pentru mine in acest moment.
Ce parere ai?
Hmmm…eu zic ca e de la caz la caz…nu putem generaliza in mod absolut…Insa pt. tine (si nu numai) – cred ca depinde de cat de repede iti vei aminti de ‘cealalta parte’ pe care o aveai inainte si astfel energiile sa se echilibreze…
Comentariul tau mi-a dat o idee pt. un articol in care voi detalia asta – saptamana viitoare. Mersi de idee !!!