Pe piata muncii din Romania a aparut un nou angajat: cel nascut “la Revolutie”. Sau poate chiar cuvantul angajat nu i se potriveste foarte bine, deoarece acesta se percepe mai mult ca “managerul” propriei sale cariere (si vieti). De altfel, este prima generatie din Romania pentru care a fi angajat este… doar o optiune, o alternativa la a lucra pe cont propriu, a avea mai multe joburi part-time sau a-si continua studiile in strainatate.
Viata la 20 (si ceva) de ani
Sociologic au un nume: Generatia Y. Au (in jur de) 20 de ani si se comporta ca atare. Sunt idealisti, cred ca stiu si pot totul. Inca nu s-au lovit de viata, nu au invatat sa fie prudenti. Sunt frumosi si curati, nu neaparat competenti inca. Au sperante si vise si cred cu tarie ca le pot transforma in realitate.
“Nu vor sa traiasca pentru a munci, ci vor sa munceasca pentru a trai” – acesta ar putea fi un motto al acestei generatii. In consecinta sunt foarte atenti la echilibrul dintre ceea ce dau si ceea ce primesc la serviciu. Si, spre disperarea Generatiei X, obisnuita in cultul muncii, calculeaza foarte atent efortul depus si asteapta recunoastere si recompense substantiale si rapide.
Nu inteleg ierarhiile. Traiesc intr-o lume matriceala si vin la serviciu cu iluzia ca o vor gasi si aici. Sunt obisnuiti sa comunice usor si neprotocolar, asa cum au invatat din bloguri sau retelele de socializare. Si au iluzia ca a lucra in open-space inseamna ca “suntem egali”. Nu prea au tact si nu inteleg regulile de tip “club englezesc” ale multor organizatii.
Se misca repede si isi distribuie atentia in multe directii. Isi doresc viteza, simplitate si inovatie si se “lovesc” de regulile si procedurile pe care managerii Generatiei X le respecta cu strictete. Au multa creativitate si energie si isi aduc contributia personala cand au cadrul potrivit.
Pentru ei, profesia este in primul rand un mod de a se exprima si a se arata lumii.
Munca e relaxare, uneori si joaca. Ii sperie putin tensiunea pe care o simt la (unii) manageri ai Generatiei X si se intreaba daca asa vor ajunge si ei “cand vor fi mari”. Cand nu le mai place locul de munca, il schimba relativ usor si fara regrete.
Prapastia dintre generatii
Au asteptari foarte mari de la manageri. Vor feedback pozitiv, libertate si incredere. Vor sa ia decizii. Nu cred in puterea experientei si isi uimesc uneori managerii cu rapiditatea deciziilor lor. Fara sa isi dea seama, pun multa presiune pe manageri. Entuziasmul si energia lor, idealismul, agitatia, dispersia atentiei – toate acestea sunt un alt mod de a fi la care managerii Generatiei X reactioneaza fie surprinsi, fie furiosi…
Sunt deja doua lumi diferite, iar diferentele de cele mai multe ori sperie. Dar daca trec peste acest blocaj, pot invata sa aprecieze ceea ce aduce celalalt. Si chiar pot lucra bine impreuna cand managerii le apreciaza entuziasmul si creativitatea iar ei invata sa invete de la acestia…
12 răspunsuri
Excelent articol. Nu e neaparat o caracterizare valabila pentru toti cei vizati, insa per ansamblu sinteza e reusita.
Cum ramane cu cei prinsi intre aceste doua generatii…generatia X-spre-Y? :)
am scris si eu, mai succint, despre acestia ;) http://www.concediaza-ti-seful.ro/2009/09/generatia-y-fata-cu-reactiunea-piata-muncii/
sper ca n-am fost prea dur ;)
Mi-e cam greu sa nu reactionez chiar daca eu sunt intre cele doua generatii…pentru cine locul de munca nu este o modalitate de a se exprima? de obicei locul de munca ne reprezinta. ideea e ca generatia y cam aceasta a invatat de la parinti si mai ales de la profesori: can do, career oriented, piata muncii foarte flexibila – ”nu va atasati de organizatie, sunt alte organizatii”.
de ce anunturile de angajari sunt pline de cerinte: persoane energice, atitutine can do, creativitate, atitudine proactiva, de ce punem accent pe autoeficacitate? de ce psihologii ne invata ca trebuie sa credem ca putem face anumite lucruri?
asta cere piata muncii…asa se orienteaza tinerii…flexibilitate…
Usor idealist portretul. :) Partea intunecata a membrilor generatiei Y este ca: sunt superficiali, nu se implica in nimic „daca nu le iese si lor ceva”, nu sunt atenti la detalii, sunt incapabili sa se concentreze pe termen lung (parca sufera de ADHD), nu stiu sa scrie corect gramatical, nu au rabdare sa citeasca vreo procedura sau instructiune, vor numai „scurtaturi” spre succes si au pretentii neproportionale cu competenta si cunostintele lor.
Mult prea idealist si simplist privite lucrurile in articol dupa parerea mea. Nu sunt un specialist dar un antreprenor. Cei din Y nu au abilitati si nici rabdare sa si le formeze. Le pui o carte in mana la angajare ca sa isi gaseasca „busola” si nu o citesc nici dupa 6 luni sau 2 ani fara „bici”.De altfel multi tineri cu facultate sau studenti pe care i-am intalnit nu au citit mai mult de 10 carti pana la 21-22 de ani si nu pot sa articuleze o fraza intr-o scrisoare. Daca incepi sa le formezi abilitati si deprinderi care sa ii ajute atat profesional cat si personal ei „nu au timp” sa asculte, de cele mai multe ori vor totul „copy-paste” cu retete de-a gata si bani multi pentru care sa nu faca nimic (sau cat mai putin). Este vina noastra, societatea noastra i-a „format” in acest fel. Lucrul de acasa este un vis al multor Y dar aspectele negative in piata muncii nu sunt inca posibil de cuantificat. Nu putem construi daca stam acasa sau nu putem transporta produse din casa, in esenta sunt foarte multe activitati care necesita „deplasare” si cred ca inca 50-100 ani vom avea nevoie de deplasare, chiar si pentru sanatatea corpului nostru.
Nu sunt sceptic, sunt un optimist incurabil care a angajat multi Y si s-a despartit de ei in conditii bune dar nu pot sa nu am gust amar cand vad ca investitia facuta in capitalul uman este „pierduta” si ca „mercenarii” isi fac simtita din ce in ce mai mult prezenta.
Sunt convins ca generatia Y din Romania are multe caracteristici diferite de generatia Y din State sau UE (desigur si multe asemanari) iar educatia/cultura noastra va intra in conflict cu educatia/cultura lor, probabil „concediindu-ne” din postul de sef dar in final urmand a se baza tot pe noi, cei mai in varsta, pentru punerea in valoare a acelor abilitati pe care le au si doresc sa le dezvolte.
De asemenea am observat ca aceste caracteristici ale celor din Y se manifesta in Bucuresti si in zonele unde exista o oferta de locuri de munca generoasa. Ceilalti din multe zone ale tarii unde traditionalismul „muncii” este mai pregnant sunt „mai cuminti” si „mai ascultatori”.
De aceea nu vreau sa generalizez si sa catalogez pe nimeni si am incredere ca interactiunile dintre generatii vor intra intr-un conflict „echilibrat”, constructiv si lucrativ.
@ Ionut: Multumesc pentru apreciere si pentru intrebare. Si eu o am, mai ales ca ma simt „intre” aceste 2 generatii; probabil suntem „si-si”, in tranzitie…
@ Stefan:Cred ca intr-un fel am spus acelasi lucru, la 20 (si ceva) mai ai inca de invatat (ca de altfel toata viata …)
@ Clara: Desigur ca este si o parte luminoasa dar si o parte intunecata, depinde insa unde ne focalizam privirea si cum cuprindem „intreg tabolul”.
Cred ca este interesant ceea ce se spune in acest articol , dar eu cred ca este o privire cam USOARA si totul pare frumos. In Romania nu cred ca exista prea multi angajati care merg la JOB deoarece „profesia este in primul rand un mod de a se exprima si a se arata lumii” , ci isi aleg un JOB bine plati si apoi cauta „profesia este in primul rand un mod de a se exprima si a se arata lumii”.
Nu avem decit o sansa: sa le acordam increderea! Nu le putem pretinde sa ne asculte dupa ce sistemul pe care l-am construit cu metodele vechi a ajuns la colaps. Modelul lor este Steve Jobs, cel care le-a construit o platforma, dupa care i-a lasat sa se joace cu ea fara sa le ceara nimic. Iar ei traiesc si construiesc pe aceasta platforma. Dar Steve Jobs are un mare atu: le-a acordat increderea!
Cind tu, ca reprezentant al Generatiei X, manager sau parinte, ii pretinzi unui tinar sa invete ce stii tu ca ii trebuie ii transmiti ca nu ai nici o urma de incredere in el. Si de ce te-ar asculta cind sistemul tau tocmai s-a prabusit spectaculos. Mesajul tau ar fi „pune mina si invata daca vrei sa ajungi ca mine”. Iar el, desi probabil ca nici nu isi da seama, refuza instinctiv sa urmeze o cale catre un esec deja verificat. Ei nu fac decit sa isi caute locul pe „platforma”. Iar daca tu ii indopi cu medicamente contra ADHD, nici urma de platforma. Platforma inseamna INCREDERE! Acorda-le incredere, lasa-i sa se „joace” si vei scoate de la ei tot ce au mai bun. Nu incerca sa ii educi cu ce stii tu ca e bine. Modelul leaderului atotstiutor pe care il urmeaza poporul fara tinta e depasit.
E vremea colaborarii, vremea echipelor fara lider. Liderul trebuie doar sa ii sustina din spate, sa le acorde increderea totala.
Exemplul cel mai concludent pe care il pot da este Campionatul mondial de anul trecut.
Toate echipele care au mizat pe citiva lideri care vor trage echipa dupa ei au clacat pe parcurs. Franta, care era formata numai din „vedete” a avut un esec rasunator si rapid. Anglia a rezistat ceva mai mult dar nu cit era nevoie. Germania, de asemenea. Si asa mai departe… pina ajungem la Spania! Del Bosque, antrenorul cu fata de bunic prietenos si fara ambitii personale, a realizat ca problema echipei era Torres, singurul care nu putea functiona ca „anonim” in echipa, si l-a scos. A ramas o echipa de colaboratori egali, super devotati cauzei, fara presiuni inegale din partea publicului si.. tika-taka! Rezultatul l-ati vazut…
Cum se ajunge la o astfel de echipa e un alt subiect. Vinatoarea de capete pe care o practica firmele de recrutare e sortita esecului. Echipele de succes ale viitorului vor fi formate din membri care vin singuri pentru simt ca acolo e locul lor, nu din vedete care costa enorm si care vor claca sub presiunea salariului pe care l-au cerut.
@ Gabriel Istoc: Sunt de acord ca profilul este valabil mai degraba pentru orasele mari; imi place si concluzia de a gasi echilibrul „intre generatii”.
@ Ambassador: Desigur, stim din piramida lui Maslow (desi controversata astazi) ca ne satisfacem intai nevoile de baza si apoi legate de exprimarea de sine.
@Oshlobanul: Foarte frumoasa ideea de incredere. Si intr-adevar, Steve Jobs este un model care cred ca transcede generatiile…
Facebook, Twitter, Google sint exemple similare de platforme cu care Generatia Y se joaca, se joaca… pina darima dictatori.
Pe aceste platforme el gaseste orice, oricind, gratis! Niciodata tu, managerul sau parintele din Generatia X, nu vei putea concura cu Google sau Facebook.
Poti fii Steve Jobs sau poti fii Mubarak sau Gaddafi… ce alegi?
Crezi in ei sau ii acuzi ca sint drogati cu Nescafe? (hehehehehe)
Raluca Mohanu
Eu cred ca in situatia actuala nu isi permite multa lume sa mearga la un JOB doar de placere (placerea de a face o activitate , placerea de a fi creativ). Multa lume merge la JOB de „foame” si asta se poate vedea din cercetari de piata.
Eu nu i-as numi idealisti, ci rupti de realitate.
Fac parte din cealalta generatie. Am 42 de ani. La evenimentele din ’89, cand ei se nasteau, eu eram de varsta lor actuala :) !
Le mai atribui o caracteristica: sunt atat de neglijenti si superficiali, ca isi fac rau lor insasi. Nu-si dau seama, dar actele/actiunile lor se rasfrang negativ asupra lor.