Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia cerurilor.
(Matei 5, 3)
Sunt momente in viata in care mintea nu mai are nicio posibilitate de care sa se agate. Ai putea spune ca ti s-au inecat toate corabiile si ai ramas doar sa plutesti singur in ocean. Si s-ar putea sa constati ca de fapt asta e cea mai mare binecuvantare.
Ati observat cat de multa vitalitate ne consuma „planificarea”? Ne imaginam cum se vor intampla lucrurile, ne agatam de orice „resursa” pentru a duce la indeplinire planul creat de minte. Suntem pe val cand avansam putin – cadem in abis cand parti ale planului se frang. Un torent emotional care nu arata decat un lucru, in esenta: asumarea unei identitati proprii limitate.
A crede in Ego
Nu sunt lucruri noi – mintea si emotiile creaza ceea ce putem numi Ego. De indata ce luam hotarari cu mintea si ne folosim energia emotiilor pentru a le materializa, suntem prinsi in identitatea limitata a Ego-ului.
Nu e nimic gresit in asta. In aceasta viata e aproape imposibil sa nu avem un Ego, un „sine limitat” pe care sa il folosim in interactiunile sociale. Pana si marii maestri spirituali au ego, insa acesta este extrem de rafinat si este supus Sinelui lor Autentic, propriei Constiinte.
In ceea ce priveste imensa majoritate insa, lucrurile stau invers. Partea de minte-emotii e mult mai puternica decat partea de constiinta. Inevitabil deci, alegerile lor de viata vor reflecta limitarea propriei identitati. Si, iarasi, nu e ceva de condamnat, ci o lege a firii.
Aceasta puternica identificare cu „cine crezi tu ca esti, ca fiinta umana” reprezinta insa cea mai mare capcana. Este inchisoarea, mai bine zis inchiderea opusa deschiderii constiintei in care ar fi indicat sa traim.
„Visul formei”
De ce oare marii maestri au folosit expresia „trezirea constiintei din visul formei”? Sau „voi sunteti in aceasta lume dar nu apartineti ei”? Ce adevaruri traite incercau ei sa ne transmita?
Probabil au descoperit prin experienta interioara, prin „trairea in deschidere”, o alta realitate decat cea inteleasa de mintea noastra. Unitatea, iubirea, armonia existentei din care ego-ul nostru e o mica parte. Nu separata de tot, ci inclusa in el.
Atata vreme cat ne identificam cu aceasta „lume a formelor fizice” ne vom agata de orice idee a mintii noastre prin care crestem si ne simtim protejati. Nevoia de castig si siguranta, in orice forma ar fi, ne conduce viata. Si, iarasi, nu e nimic eronat – e doar o parte a procesului de transformare.
Capcana apare cand, prin mijloace ale mintii, ai reusit sa-ti asiguri confortul exterior. Motivatia de a cauta in interior, de a da totul la o parte si a trai in deschidere aproape dispare. Nu e de mirare astfel ca oamenii cu avere si/sau pozitie sociala si/sau popularitate sunt cei mai prinsi in „visul formei”.
„Saracia cu Duhul”
„Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5,3) – iata o celebra exprimare a lui Iisus ce poate avea legatura cu deschiderea catre constiinta.
„Saracia cu Duhul”, adica lipsa gandurilor si echilibrul emotional, constituie un taler al balantei. Cu cat esti mai „sarac cu Duhul”, cu atat celalalt taler al balentei se ridica mai sus. „Imparatia Cerurilor” – trairea in deschiderea constiintei, in prezent, in atentia vie si creatoare este de fapt invatatura suprema a oricarui maestru autentic. Si acesta nu e finalul… sunt si alte nivele dincolo de ea.
Insa pentru moment sa privim doar o aplicatie practica. Ori de cate ori ni se ineaca toate corabiile si pare ca plutim in ocean in deriva, intr-un haos mental-emotional fara niciun punct de sprijin… exact acela este momentul in care, din deschidere, poate sa apara calea cea mai potrivita.
Cand ai senzatia ca viata iti ia totul, de fapt, iti ofera totul
Dar nu tot ce voia sinele tau limitat – ci o invitatie catre a urca mai sus. La un nivel unde totul exista si asteapta doar sa-i permiti sa intre in viata ta.
10 răspunsuri
Multumesc Twitter-ului hihi
Hi Marius!!!
Un subiect „adevarat de frumos”!
Cele noua „Fericiri” din Predica de pe munte ne ofera un ghid complet spre lumina din fiecare dintre noi si mai ales conectarea clipa de clipa cu insasi viata!
De fiecare data cand suntem suparati, celulele corpului nostru se modifica (-); de cate ori tinem minte ceea ce „ne-a deranjat” celulele corpului nostru se modifica (-), de cate ori lasam gandurile distructive sa ne conduca viata – celulele nostre se modifica (-); de cate ori ii lasam pe altii sa ne abata de la drumul nostru, celulele noastre se modifica (-)…si astfel apare o asa zisa „suferinta”, „boala” care ne atentioneaza ca ceva din ceea ce facem nu se potriveste cu matricea vietii (echilibrul + si -)!
Corpul uman precum natura inconjuratoare are metodele lui de regenerare, de eliminare a impuritatilor pe care noi … „constient” sau „inconstient” i-le servim pe parcurul unei zile! Ce bine este cand facem curat zilnic…traind acum si aici …”clipa de clipa”!
Dar mai bine las poetul sa „vorbeasca”:
„Multe trec pe dinainte
In auz ne suna multe
Cine tine toate minte
Si-ar sta sa le asculte?
Tu aseaza-te deoparte
Regasindu-te pe tine
Cand cu zgomote desarte
Vremea trece, vremea vine”
Felicitari Marius pentru articol!
PS un nou subiect: Viata ne ofera totul, noi ce oferim?
Multumesc. Ce oferim noi ? Pai nu e nevoie – noi suntem o parte a vietii ce se ofera ei insasi…
Foarte profund si la obiect ceea ce ai scris legat de realitatile vietii. Din pacate, inteles cu adevarat sensul doar de putini dintre noi. Oricum, spre o astfel de abordare ne indreptam. O abordare in care linistea interioara si echilibrul sa ne domine existenta…
„Cand ai senzatia ca viata iti ia totul, de fapt, iti ofera totul”..
Mereu am avut senzatia ca Isus, prin nasterea din nou sau a doua nastere, se referea exact la momentul in care, din agonia disperarii reusesti sa vezi o lume noua, o lume adevarata in care te simti ca acasa.
Ma inclin…pentru acuratetea ta, Marius! Numai bine!
Asa este Marius! Adevar graiesti! „Noi suntem”…”Eu sunt cel ce sunt”…asta oferim vietii…!
Simt ca sunt mult mai multi oameni care se trezesc sau cel putin percep ca traim intr-o falsitate colectiva, ca ne invartim in cerc …si ca „ceva” e de trebuinta a fi schimbat!
Insa putini, probabil, incep a se schimba pe ei insisi! Sunt inca foarte multi care continua sa-si consume energia dand vina pe cineva, cum ar fi: guvernul, primarul, parlamentul, presedintele, prietenul, prietena, seful, sefa, „tipul asta”, comunismul, sistemul …ar mai fi si altele dar intram in profunzimi care dor!
Sunt o fie optimista si apelez frecvent la intelepciunea stramosilor nostrii!!!Poporul roman are in sange ceva …face haz de necaz…are umor, are aceasta intelepciune care ii permite sa se mentina pe o scara a spiritualitatii ceva mai ridicata decat alte popoare…putini realizeaza ce mostenire miraculoasa avem…cat de putin pretuim ceea ce avem!
Este totusi…vineri seara! Weekend placut si drum drept in lumina tuturor !:-)
!
aaa, am o fire optimista…dar „pap litere”…deci…nu tastatura este de VINA…!
acum intelege toata lumea ce vreau sa spun!!!:-)
Marius – da, cred ca, pastrand proportiile, fiecare din noi, in ‘agonia disperarii’, sufera o renastere ca a lui Iisus (ca tot suntem aproape de Inviere)…Imi aduc aminte de Eckhart Tolle care , fara suferintele intense, nu ar fi reusit sa ajunga la nivelul sau de constiinta.
Zoridezi – ne trezim, da, si nu mai dam vina pe altii. Ei, ‘altii’ sunt ‘cea ce nu suntem noi’ – in absenta carora nu putem fi ‘cine suntem’. Contrarii absolut necesare pentru a trai o anumita experienta din ce in ce mai constienta…
noi suntm suflete, suntem suflete idividuale ce insufletim materia,cind aceasta materie va fi condusa de suflet si nu invers atunciom avea acces la aceea vibratie(energie) universala atunci vom fi nemuritori;numai atunci il vom urma pe Isus.El a zis ,,eu sunt calea ,adevarul si viata,cine va crede in mine va traii vesnic„.Ar trebui sa fim constienti ca numai urmand calea sufletuui,cel care este pur ,nu are nevoi materiale, nu se hraneste din material,doar atunci sufletul nostru se va desavarsi .
cand ai senzatia ca viata iti da totul, intreabate ce-ti ia!
namaste marius!