Zi de zi merg pe jos. Si astazi am mers pe jos.
Zi de zi, INSA, cand merg pe jos, ajung sa ma pierd in ganduri. Gandurile ma duc in povesti din trecut sau proiectii de viitor sau presupuneri. In gand ajung sa scriu raspunsuri la emailuri. In gand ajung sa modific vizual experiente din trecut. In gand ajung sa proiectez realitati care nu exista.
Un drum pe care l-am facut astazi (20 august 2009) a fost in Alexandria. Am plecat de la cantina la autogara. Un drum banal ca oricare altul. Alaturi de mine, sora mea. Dupa mine, car troller-ul nostru de concediu.
Cu fiecare pas pe care il fac ma pierd din ce in ce mai mult in ganduri…
Deschid laptop-ul dupa 4 zile de vacanta. Vad deja mesajele de email ce ma asteapta. Deschid cate o fereastra de browser pentru fiecare blog pe care il am. Imi proiectez raspunsuri pentru comentariile de la ultimele articole. In paralel, deschid Facebook si Twitter. Pe fiecare dintre ele ma asteapta alerte sau mesaje la care trebuie sa raspund.
Peste tot se ivesc site-uri noi catre care se fac trimiteri. Trebuie sa intru sa vad despre ce este vorba.
Ma intreb: „Oare la ce trebuia sa lucrez?”. Un nou link apare pe Facebook. Pare interesant; trebuie sa il deschid. O noua notificare pe Facebook. Ma uit. E un comentariu. Trebuie sa vad ce spune. Pagina se incarca incet. Bun, ma mai uit putin sa vad daca am primit un email in ultimele 3 minute. Nimic. Mai bine. Citesc comentariu. Interesant. Trebuie sa ii raspund ceva. Un zambet sau chiar simt sa spun ceva?
BUM!
O creanga tocmai ce loveste puternic solul. Chiar in fata mea, la nici 5 centimetri. Nu ma sperii, dar ma trezesc. Parca nerealizand ce s-a intamplat, pur si simplu merg mai departe. Sora mea s-a speriat. Puteam fi accidentat destul de rau. Nu am fost insa. Imi vine sa rad. Ea nu vede lucrurile la fel.
Cu fiecare pas pe care il fac ma pierd din nou in lumea mea…
Interesant cum a picat asa de aproape de mine aceasta creanga. Destul de mare, destul de aproape, destul de puternic m-ar fi lovit. As fi fost accidentat grav sau poate chiar murit. Sunt asa de linistit insa. Oare cum de nici macar nu m-a speriat?
Poate pentru ca sunt foarte impacat cu mine si viata mea? Trebuie sa scriu neaparat un articol pe blog despre asta. Da, simt ca asta este raspunsul pe care il asteptam la ultima dilema existentiala. Clar trebuie sa transmit mai departe lectia mea. Poate se identifica si altii cu ea.
Cum sa o numesc oare? Cum sa numesc acest post ca sa capteze atentia? Ceva cu moartea. Moartea tot timpul ii pune pe oameni pe ganduri. Pacat ca e nevoie sa ne gandim la moarte ca sa apreciem viata.
In fine, ajungem la captul strazii… Povestea ar putea continua asa toata ziua. Ma opresc insa aici. Ma opresc ca sa ma intreb: cate floricele, copaci, catelusi jucausi, gradini frumos aranjate, vite de vie aromat parfumate am ratat numai in acele minunte?
Si-acum te-ntreb: tu pe unde umbli cu gandul cand mergi pe strada? Cate aspecte ale vietii tale reale si din jurul tau iti scapa zi de zi?
In in incheiere, daca tu reusesti sa fii in prezent clipa de clipa, CUM FACI asta?
30 de răspunsuri
M-am „antrenat” mult timp sa fiu in prezent tot timpul. Stiu ca este foarte greu, dar cred ca am reusit… poate nu chiar 100%, dar perseverez :) !
Incerc sa constientizez toate lucrurile pe langa care trec. Mi-am pus in gand sa nu calc prin balti, hartii, crapaturi de asfalt etc., si sunt foarte atent unde pun piciorul. Acest proces (de a constientiza orice pas) la inceput dura foarte mult, ceea ce ma facea sa merg mai incet… a durat aproape un an pana am ajuns sa merg cu viteza normala…
Ce fain :)
Chiar interesanta abordarea pe care ai ales-o. Multumesc pentru ca ai impartasit-o si aici :)
Daca imi aratati si mie pe cineva care sa fie constient clipa de clipa…e mult de lucru, constienta vine din simtirea energiei care te sustine…
Atentia de care vorbea Radu e un inceput (e ca ‘amintirea de sine’ a lui Gurdjieff si Ouspensky). Dupa aceea, energia sustine atentia in mod automat, fara efort. Imi reuseste pe perioade scurte…dar perseverzez si eu. Mersul in stil Tai Chi, de exemplu, scurteaza peroada de constientizare. Insa tot e nevoie de efort pentru a-l transforma intr-un proces automat. O sa mai scriu despre acestea, e ceea ce ma intereseaza si pe mine cel mai mult.
Adevarat Marius, e mult de lucru, si de aici si satfisfactia pe masura :) Iar ca sa inaintam exista doua etape care se inter-succed: pasi mici (ca si in exemplul lui Radu) si revelatii :D Fiecare mai pune cate o caramida in acest proces si ajungem sa fim din ce in ce mai prezenti si constienti de ce se intampla cu noi, precum si de realitatea ce ne inconjoara :)
Esti din Alexandria, Teleorman? :)
@ lavi, daca intrebarea este pentru mine, raspunsul este nu :) Sunt din Bucuresti. De ce?
Mai sigur cu pasii mici – si eu tot acolo sunt si incerc sa ii ‘maresc’…Revelatia vine in urma unei succesiuni de pasi, mai mici sau mai mari …
True :) Iar revelatiile oricum nu le putem controla ;)
stii cum sunt prezenta? numar pasii in orce directie. sunt 400 pina la piata 700 pana la serviciu .alta data vad cati oameni au palarie .si uite asa raman mereu intr-o prezenta alerta ba mai mult descopar de fiecare data ceva nou si uneori chiar ma distrez.
Acum, intrebarea mea, dincolo de ceea ce ne propunem sa vedem, este cat ne permitem sa vedem si restul? Poate cea mai vizuala exprimare este cea din acest film: Peaceful warrior (http://www.imdb.com/title/tt0438315/)
Eu, de exemplu, ma rog si sunt atent la fiecare cuvant. O alta modalitate este sa faci metanii si sa fi constient in fiecare clipa de miscarea pe care o faci, ce simti in fiecare fibra, celula atom… :)
O alta modalitate cand imi „zboara gandurile” este sa ma concentrez la senzatiile pe care le am in corp, ce simt in legatura cu senzatiile, sunetele pe care le aud in jur, ceea ce vad – in sensul observatie.
Observatia e o alta modalitate prin care sunt prezent. Ma uit in jus pur si simplu enumar in minte ceea ce vad.
Tund iarba si ma concentrez la locul pe unde trece roata.
Smulg buruieni si ma concentrez strict la proces.
Repar / montez ceva – manual – cu corpul si ma concentrez strict la proces.
Curat o floare…
si atunci cand fac coaching, ma concentrez cat pot de mult la client. Imi aud si gandurile mele, le las sa se manifeste in fundal, le las sa treaca, imi las emotiile sa se manifeste si sa plece, etc, etc
Ultima care imi este la indemana este sa-l iubesc pe cel cu care intru in contact pentru ceea ce este, observandu-l si find curios, la cine este…
cu bine,
i
Mihail, cat de bine m-am regasit in ce ai scris! Cate momente pierd fiindca sunt prea preocupata cu ce s-a intamplat sau cu planurile pe care nu le duc mai niciodata la indeplinire… Am inceput de ceva timp sa lucrez la asta, dar nu este usor. Fiecare moment pe care il traiesc constient, este o victorie pentru mine :)
Mihail, recunosc acest mers pe strada, cu picioarele pe asflat si gandurile in alte lumi…mai apropiate sau departate…
Mi s-a intamplat chiar astazi, acum 30minute. Si nu am visat cu ochii deschisi 5-10 minute, ci tot drumul de aproape 40 de minute. Am ajuns la servici zambind, dar in acelasi timp neobservand mai nimic din realitatea mea imediata.
Da! Recunosc ca nu sunt prezenta in fiecare clipa, mai am de experimentat in aceasta directie!
sunt prezenta in clipa asta prin observatie.
(un terment mai cuprinzator ar fi „awareness”)
absorb energiile din jur, si le procesez acum.:)
ioan, interesante explemplele tale. Din ele, pare ca traiesti destul de autentic si in prezent. Felicitari! :)
Carmen, atata vreme cat ai inceput sa iti constientizezi victoriile si sa folosesti energia generata de ele pentru noi si noi victorii, eu cred ca esti pe drumul cel bun :)
Alyyy – MULT Succes…la a experiementa cat mai mult prezentul atunci :) „Nothing is Impossible” :D
anna, suna foarte fain drumul pe care l-ai ales :) Cred ca te si simti foarte bine traind astfel.
Va doresc tuturor sa fiti prezenti.
Apropos de a fi prezenti: cam cat la suta din timp sunteti CONSTIENTI de propria respiratie? :)
Eu cand merg pe strada sau in metrou ma uit la oamenii din jur, imi place sa observ bucuria si zambetele pe fetele lor, asteptarea sau grabirea lor, miscarea si apropierea sociala, iradirerea si energia :)
Observ minunea din viata noastra si umanitatea ce sta in fiecare dintre noi :)
He, he, he!!! Am facut (2004) niste cursuri de initiere in vipassana, exact cu o tehnica de constientizare a respiratiei. De atunci practic aceasta tehnica, zilnic, de cate ori am timp. Etape de 10-15 minute, dar, uneori, duminica, ajung la 6-7 etape d’astea… practic, peste 1 ora in total…
Imi raresc si ritmul inspiratie/expiratie… precum incerc sa umplu toata capacitatea plamanilor.
Radu, faci asta fiind pe strada, in timpul muncii sau al oricarei activitati sau o faci ca exercitiu de meditatie? :)
Lucian, sunt singur ca exercitiul tau iti ofera lectii interesante precum si senzatii pe masura, insa constientizezi si prezenta ta acolo, a corpului tau, a respiratiei tale? :)
Exact Mihai! Constientizez respiratia oricand: mergand pe strada, muncind (citind pe .net…), inainte de adormi – incerc sa obisnuiesc constiinta/starea de somn sa se familiarizeze cu aceasta respiratie.
Am gasit la Gurdjieff ideea ca respiratia are un mecanism intern de control (sistem nervos) care se mosteneste de la ganeratie la generatie. Se pare ca, prin exercitii perseverente de lunga durata, acesti centri de control al respiratiei pot fi imbunatatiti. Intr-un fel, am ajuns la niste rezultate, cand am mintea ceva mai libera, „imi aduc aminte” de aceasta respiratie. Nu am reusit sa o fac „un act reflex” (sa respir asa oricand) dar am trecut de faza aia: „of, am avut timp liber si am uitat sa fac…”. Cand am timp liber AUTOMAT terc pe astfel de respiratie.
Radu, mi-ar placea sa ne intalnim. Daca e ok si cu tine, atunci poate imi dai un email la musat(punct)mihail(at)gmail.com :D
Oaaaa… Inceputul mersului pe strada – si nu in capul meu -a fost anul trecut… Mai in primavara. O bucata de drum mers pe jos, pe unde se bloca traficul… Imi place grozav fluxul ala de viu, simtit mai intens primavara. Si aia a fost o primavara magica.
Mergand, am simtit mult mai tare ca inainte. Tot. In ansamblu si „pe felii” in acelasi timp. Am avut multe incercari de a descrie asta, ramane departe de cum am trait, cuvintele sunt mici…
De la pas: rulat calcai-talpa-varf, cu fiecare muschi, simtit cum si ce face, in gambe, in tot piciorul, in sold, spate, umeri… suflat, aer pe fata, si in nari, si respirul, si clipitul, si sunetele, si ce se simte pe tot corpul cand treci prin aer… Miscarea mainilor, umerilor, trunchiului, gatului… Totul se misca… Plus ce simti inauntrul corpului. Muuuulteee…
O perceptie complexa, simultana, care nu te mai lasa sa gandesti, ca nu mai ai loc pentru gandit… STAREA e asa de faina ca te preocupa total, si doar simti enorm, mult, greu de „prelucrat”…. In timp, iti dai seama ca nu ai de prelucrat nimic, doar te bucuri de enorma stare de bine data de cum e sa fii viu… Sentimentul complex al viului, al lui „ce bine sa fii in pielea ta, acum, aici” e fantastic! Nu mai ai chef sa te scoti din el. Vezi clar, bine de tot – as mi-a fost mie, desi port ochelari- pana la distanta mare, si firul de iarba in amanunt, si albina, si furnica, tot… Simti in spate si uneori stii ca in spate e un om, sau doi, e barbat sau femeie, stii si simti cum vine, cum paseste. Conteaza tot pentru tine, fiece miscare in aer, si sunt pasarile, si norii, si milioaaaaane de frunze, e totul asa de bogat! Cincisprezece minute de deliciu, o bogatie de viata de care nu te mai saturi…
Asta a fost vara trecuta. De atunci am invatat sa merg. Si ma incant in mers de cate ori am ocazia. Dar nu e doar mersul. S-a intins si la celelalte activitati. Acu’ scriu la pc, dar simt exact ce fac muschii mei de la picioare, abdomenul si pieptul cum misca in respir, degetele (toate) si narile, si ochii, si tot… Sunete in incapere, atingerea in taste, miscarea scaunului, si… a, da, marea vertebra care cam scartaie. Am stat prea mult la PC. Ma duc sa iau o pauza de mers pana la colt, ma fac ca vreau sa cumpar o apa, ceva…
Zi buna tuturor!
Pur si simplu Frumos.
Multumesc Mikka si fiecarui dintre voi pentru inspiratia pe care mi-ati oferit-o aici prin fiecare gand, poveste, cuvinte pe care le-ati impartasit :)
Cu drag, Mihail >:D<
Trairea sau ignorarea prezentului inconjurator este determinata poate in parte starii de spirit in care ne aflam la un moment dat, fapt ce determina in final, gradul de interes pe care il acordam fenomenelor ce ne inconjoara. Nu este nimic patologic sa ignoram banalul. Insa daca ceva ce merita cu adevarat atentia noastra, apare si depaseste pragul prioritatilor din planul mental al acelui moment, desigur ca ne va focaliza atentia asupra lui acordandu-i prioritate maxima, fie ca este vorba de un alt proces mental fie ca este vorba de o modificare externa acestuia. Suntem multi care reactionam astfel, dar suntem prea putini..
E absolut fabulos cand constientizezi ca pur si simplu traiesti!
Ceea ce am citit aici mi-a incantat sufletul!
Multumesc!
Suntem vii si frumosi
Intr-o plimbare banala cu pasi curiosi!
Plini de viata si dragastosi!
Daca am ramane asa
Viata un infinit ar purta!
Cu ganduri pline de iubire
Putem gasi calea spre fericire!
Asa ca mergand pe strada mereu
Respiram si ne bucuram de curcubeu!