La scoala mi se spune zi de zi ca „doar daca” iau note mari am sanse de a obtine o slujba „sigura” si „bine platita”. Acasa sunt certat ca am luat nota mica la fizica, desi mie imi place muzica si acolo sunt cel mai bun din clasa.
Ieri am vazut cum profesoara de limba romana ii explica (desi, „ragea” ar fi un termen mai potrivit) unui coleg de ce va ajunge el sa umble cu vaca si cum nu e „absolut nimic” in capul lui. Colegul nu este foarte talentat in a compune un eseu. Dar mie mi se pare un geniu in informatica.
De ce tot fac pe desteptii cu noi?
Cand m-am intors azi acasa, parintii iar m-au luat deoparte: „Suntem foarte ingrijorati cu tine. Scoate-ti gargaunii cu muzica ta din cap!”. Apoi m-au intrebat de ce fiul colegului lor de serviciu a luat 9 la matematica, iar eu doar 7. Mi-e greu. Mi-e foarte greu.
La noi in oras tocmai s-a lansat un partid in campania electorala. Eu sunt mic, dar tot am avut senzatia ca sunt luat de idiot (am auzit cuvantul asta la aia mai mari)! :D
Pe banca din fata blocului, de 3 saptamani doarme un nene. Prietenii imi spun ca a fost muncitor la uzina, dar ca fabrica lui nu mai este. Apoi mi-am adus aminte de discursurile politicienilor.
Am senzatia ca asist la o piesa de prost gust acompaniata de un sunet ciudat
Eu nu cred ca saracia e nobila. Eu vreau sa compun cantece. Si sa castig bani din asta. Cel mai bun prieten al meu vrea sa devina jucator profesionist de sah. Aproape ca parintii nu il mai primesc acasa.
Zi de zi mi se spune din toate directiile: „Nu mai visa atat!”. Dar mie imi place. Anul trecut am visat ca voi ajunge cunoscut prin ce voi compune. Si ziarul local a publicat versurile unei piese scrise de mine. Atunci mi-am dat seama ca asta e drumul. Sa visez, sa cred si sa muncesc pentru asta.
Eu stiu ce vreau de la viata. Imi doresc sa fiu fericit. Iar eu nu pot fi fericit fara muzica, asa cum Marius nu poate fara sah. Cred ca de cele mai multe ori, cei din jur au intentii bune cu mine. Doar ca ei nu inteleg ce vreau eu de fapt.
Si, daca ma gandesc bine, nici n-au cum sa inteleaga. Ei sunt ei, eu sunt eu. Am ajuns la o concluzie ce nu imi da pace de 3 nopti. Viata oamenilor seamana doar in aparenta. In realitate, difera de la om la om. Si sunt o mie de lucruri distincte! Cred ca ne asemanam doar prin faptul ca suntem diferiti. Azi noapte pe la 3 mi-a venit ideea asta.
De asta nu imi urasc profesorii sau parintii. Le respect punctul de vedere. Dar de facut, tot ca mine voi face. Si inca ceva. Uitasem sa va spun, dar mie imi place de o fata venita la noi in tara tocmai din Nigeria. Si ei ii cam place de mine. :) Parintii au fost socati cand au auzit asta! Eu ii inteleg. Apoi ies la o plimbare cu Chimma.
13 răspunsuri
„Le respect punctul de vedere. Dar de facut, tot ca mine voi face.” Asa sa faci si totul va fi ok!
Felicitari pentru inspiratie si gandurile de azi noapte, nu degeaba se spune ca „noaptea e un sfetnic bun!
Ovidiu,citi ani ai?Eu ma apropii de 40 dar ma recunosc in ceea ce scrii.Inocenta si sinceritatea, simplitatea cuvintelor din articol sunt impresionante.Dupa mintea mea singurii oameni care merita ascultati sunt cei capabili de a-si exprima gindurile asa de simplu,ca un copil, toata viata lor.
Eu am 25 de ani :) .
Fiecare dintre noi e copilul din articol. Intr-o masura mai mare sau mai mica ne luptam cu totii cu astfel de prejudecati, frustrari, complexe si reactii.
Maria si Liliana, va multumesc pentru frumoasele cuvinte :) !
am marele noroc sa pot discuta cu tatal meu absolut orice, sa avem fiecare parerile lui, asemanatoare sau diferite, dar sa ramanem prieteni. E ceea ce altii ar numi „to agree to disagree”; cu mama nu poate fi la fel de fair play si daca nu esti pe aceeasi lungime de unda cu ea, vei fi supus unui proces continuu de „indoctrinare”/”asimilare”; ba va merge pana acolo sa-ti „sugereze subtil” la ce facultate sa dai, ce sa-ti alegi in viata, cum sa procedezi in cutare situate, desi corect ar fi sa… etc. Stiu foarte bine senzatia si pt un moment citind articolul tau m-am simtit iara la liceu. Imi pare bine ca am facut mereu ce mi-a placut mie si mi-am ales drumul meu, sprijinita fiind de tatal meu chiar si-n cele mai nebunesti idei, care la momentul respectiv nu pareau sa aiba sens, dar era ceea ce-mi doream eu si asa a fost; au fost relevante mai tarziu, cand s-au vazut si roadele.
E viata noastra si-am venit aici sa ne facem viata frumoasa si sa ne bucuram de ea; cinste lor ca ne-au adus pe lume, le acceptam un sfat si bunele intentii, dar deciziile ne apartin in orice circumstanta.
Felicitari pentru articol! Ma face sa realizez cat de multe am avut de castigat alegand sa fiu eu asa cum ma simt bine, chiar daca nu intotdeauna ceilalti(alias parintii) au avut aceeasi viziune. Aricolul tau vine deci la pachet cu o farama de energie pozitiva. Sa ne mai scrii!
– parintii isi proiecteaza frustrarile si neimplinirile lor peste noi…
– profesorii is proiecteaza neputintele pe noi…
– noi le proiectam pe-ale noastre peste voi
– voi le proiectati pe-ale voastre peste noi…
Si asta e ok. asa e de cand lumea, si-o sa mai fie.
Ce-avem in comun e ca iubim, intr-o forma sau alta…
Sa-ti fie bine Ovidiu cu cine-ti place tie. Si voua sa va fie bine, asa cum sunteti voi.
Eu cred ca sunteti frumosi asa! Voi?
Ovidiu, ceea ce am scris ieri imediat dupa ce am citit articolul, nu sunt „cuvinte” sunt „SENTIMENTE” . Am exprimat in cuvinte ceea ce simteam in acel moment. I-mi place sa-mi exprim sentimentele,si continui s-o fac chiar daca toata viata „CEILALTI” mi-au spus ca nu e bine ceea ce fac. Asa sunt eu.
Genial, Ovi :)
Eu intotdeauna am facut numai ce am vrut eu, spre disperarea si imposibilitatea de a intelege a celor din jur, care se asteptau sa-mi traiesc viata dupa tiparele lor universal valabile, dar iata ca eu mi le croisem pe ale mele, unice. Si ce bine mi-a prins :)
Mda, si eu vreau sa castig bani din cantecele pe care le compun din pasiune. Si voi castiga, desi nu asta e scopul. Calatoria conteaza mai mult decat destinatia, dar o calatorie facuta my way, nu asa cum au chef altii. Fiecare sa-si traiasca propria viata, ce naiba.
Mai nou, nu se mai poate certa nimeni cu mine, pentru ca mi se rupe total de parerea celorlalti. Mi-a zis o fatuca „Vero, esti groaznica!” incercand sa castige o confruntare cu mine si i-am ras in fata: „Ok, e parerea ta. Eu am alta parere, si anume ca nu sunt deloc groaznica. Asa ca parerea ta nu conteaza” :) A devenit isterica si am lasat-o sa vorbeasca singura, eu razand in continuare.
Misto ideea care ti-a venit la 3 noaptea. Mie a inceput sa imi placa sa sochez, sa vad reactiile oamenilor, e foarte distractiv :)
Liliana, cu atat mai mult comentariul tau este de apreciat :) .
Multumesc, Vero! :)
Nu mie mi-a venit ideea. Ci tanarului din articol :P .
Mi-e foarte greu sa-mi exprim sentimentele,i-am pus pe ceilalti pe primul plan.De ce am facut asta?Am fost recompensata pentru ca i-am pus pe ei pe primul plan…Dar am inceput sa sufar…viata nu mai avea gust…ceilalti sunt importanti…dar se pare ca nimeni nu simte tristetea mea.M-am oprit si m-am intrebat ,ce caut eu aici?
Si am pornit-o pe alt drum,niciodata nu e prea tarziu…Mai am multe de invatat ,dar am o vointa de fier.,,Nu e important cum incepi,e important cum sfarsesti,,,vorba unui prieten de-al meu.
Fericirea este o alegere…
Felicitari, Lavinia! :)
Da LAVINIA felicitari ,si nu uita cauta intotdeauna IUBIREA.