Acasa » 10 decizii pentru a-ti descatusa potentialul

Nu de putine ori am avut sentimentul ca viata trebuie sa insemne mai mult, ca eu pot mai mult decat ceea ce sunt si fac, ca pot impinge limita mai departe si pot atinge noi culmi. Intr-o lume in care glasul interior este autocritic si limitativ, determinand adesea starea de „Nu pot”, m-am intrebat cum ar fi daca am invata sa credem ca avem deja in interiorul nostru tot ce ne trebuie pentru a reusi.

Cred cu tarie ca in fiecare dintre noi salasluieste un geniu. Cred ca suntem fiinte speciale, inzestrate cu capacitati deosebite, cu talente si abilitati prin care putem schimba lumea. Indiferent de rolul pe care il indeplinim in familie sau in societate, profesia sau hobby-urile noastre, avem in fiecare moment un impact asupra lumii.

Responsabilitate

Viata este un dar, iar noi avem responsabilitatea sa dam tot ceea ce avem mai bun in noi, acel potential maret cu care am fost inzestrati. Si vom face cu adevarat diferenta cand vom incerca in permanenta sa fim de nota 11 in loc de nota 10.

Ne intrebam de ce relatiile noastre, cariera, sanatatea, finantele sau atitudinea nu sunt acolo unde ne dorim. Tocmai aici este raspunsul: pentru ca facem lucrurile bine, nu excelent. Domeniile vietii care ne aduc cea mai mare satisfactie sunt tocmai cele in care investim constant, cat mai aproape de maximul capacitatii noastre.

Sa ne stabilim propriile obiective

Nimeni nu ne-a invatat insa de unde sa incepem si mai ales cum sa atingem in mod constient adevaratul nostru potential. Cu atat mai putin cu cat nu-l putem masura si nici macar defini cu precizie. De multe ori el este asociat cu standardele impuse de altii: un anumit statut, faima, functii, precum orice alt lucru cuantificabil intr-o lume din ce in ce mai pragmatica. Implinirea nu vine insa din clarificarea scopurilor pe care ceilalti le-au stabilit pentru tine, ci a celor pe care ti le-ai stabilit tu insuti.

A-ti atinge potentialul inseamna de fapt a crea propria definitie, propria viziune a succesului in viata si apoi a te dezvolta pe tine luand ce este mai bun din talentele, abilitatile si cunostintele tale. Este ca si cum ai fi intr-o permanenta calatorie. Iti stabilesti destinatia, planifici calatoria, iti faci bagajul si pornesti. Asteptarile s-ar putea sa nu se potriveasca cu realitatea, iar vremea poate fi schimbatoare, dar indiferent de circumstante tu te dezvolti cu fiecare nou pas facut.

10 decizii

Probabil te intrebi cum poti transpune aceste lucruri care suna atat de frumos in realitatea concreta. Totul tine de deciziile pe care le iei. Deciziile determina directia pe care o urmezi, iar directia conduce spre o destinatie (destinul tau). Deciziile tale de zi cu zi te apropie sau te indeparteaza de potentialul tau, de ceea ce poti fi.

Asadar, analizeaza urmatoarele 10 decizii pe care le iei in fiecare zi:

1. Esti de parere ca iti creezi viata sau ca viata „ti se intampla”?
2. Actionezi pentru a castiga in viata sau pentru a nu pierde?
3. Pui pasiune si placere in ceea ce faci zi de zi sau mai degraba trece ziua pe langa tine?
4. Te concentrezi asupra oportunitatilor sau asupra obstacolelor?
5. Admiri oamenii care au succes si sunt foarte buni in ceea ce fac sau dimpotriva, nu-ti plac?
6. Te asociezi cu oameni pozitivi sau cu oameni ce au o atitudine negativa?
7. Iti promovezi munca si propria persoana sau preferi sa te ascunzi in spatele cortinei?
8. Iti rezolvi problemele sau le eviti?
9. Treci la actiune indiferent de circumstante sau lasi teama sa te opreasca?
10. Inveti si te dezvolti permanent sau crezi ca stii deja totul?

Raspunsul tau la aceste intrebari si deciziile pe care ti le asumi in fiecare zi dicteaza ritmul in care te deplasezi catre perfectiunea cu care ai fost inzestrat.

Poti cere mai mult de la tine in fiecare clipa doar printr-o simpla alegere: sa ramai acolo unde esti sau sa faci un singur pas inainte. Acel pas il va determina pe urmatorul. Si tot asa, pana te vei trezi la mare distanta fata de locul din care ai pornit. Chiar daca la inceput nu vedeai decat orizontul, acum il poti atinge si poti stabili noi destinatii.

Un drum lung de o mie de mile incepe printr-un prim pas.
– Lao-Tse Tung

Care este primul pas pe care il poti face chiar acum inspre ceea ce ai stiut dintotdeauna ca poti fi?

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!