Despre Jocuri si Triunghiul Dramatic in viziunea Analizei Tranzactionale
Ti se intampla sa te gasesti mereu in acelasi tip de relatie cu o anumita persoana? Sunt rasturnari de situatie care pun “paie pe foc” in relatia voastra? Dupa ce “incidentul” s-a consumat ai sentimentul ca “stiai ca asa o sa se intample”? Ramai mereu cu un gust amar in urma acestui tip de interactiune?
Daca raspunzi pozitiv la aceste intrebari este posibil sa fii in ceea ce Analiza Tranzactionala numeste “joc” – un comportament social repetitiv care are ca scop evitarea intimitatii (relatiei autentice) si aduce un sentiment neplacut in final.
Stephen Karpman analizeaza jocurile prin studiul rolurilor si a interactiunilor dintre ele. El a identificat Triunghiul Dramatic si cele 3 roluri: Victima, Persecutorul si Salvatorul (reprezentate cu litere mari pentru a nu fi confundate cu cazurile reale de victima, persecutor sau salvator).
Karpman sustine ca fiecare dintre noi avem pozitii preferate (de exemplu sunt persoane carora rolul de “bietul de mine” li se potriveste, in timp ca altii adora sa ii salveze pe ceilalti).
Pentru a intelege “jocul” este necesar sa intelegem rolurile pe care fiecare participant si le asuma si schimbarile dramatice de context.
Am ales in acest articol un exemplu de situatie reala pe care am intalnit-o recent in mediul organizational. Un reprezentant comercial este demotivat la locul sau de munca. Pentru a-si exprima nemultumirea, incalca anumite reguli de comportament – are o tinuta neregulamentara, foloseste un limbaj nepotrivit, isi exprima nemultumirea fata de organizatie in fata clientilor. Prin comportamentul sau provocator (“o invitatie la joc”), acest reprezentant comercial are un rol initial de Persecutor.
Seful sau direct percepe acest comportament ca pe o provocare. Se simte nesigur si amenintat de acest comportament. Ii este teama ca acest subordonat va crea o atmosfera neplacuta in echipa si va constitui un exemplu negativ pentru ceilalti. In aceasta etapa, seful are un rol de Victima.
Pentru a nu ramane in pozitia de Victima, managerul de vanzari trece la actiune si ii da un avertisment reprezentantului comercial, amenintandu-l cu concedierea si devine astfel Persecutor. In consecinta, reprezentantul comercial se simte nedreptatit; crede ca sanctiunea avertismentului este mult prea dura pentru fapta sa si se simte „vanat”. El intra acum in rolul de Victima.
Pentru a nu ramane in rolul de Victima, invita un al treilea partener in joc – departametnul de resurse umane. Il suna direct pe managerul de resurse umane al companiei si se plange de tratamentul discriminatoriu la care este supus. Pentru managerul de resurse umane este o invitatie la joc intr-un rol de Salvator.
Implicarea departamentului de resurse umane este o escaladare a acestui joc care acum nu se mai petrece la nivelul echipei locale de vanzari ci devine un caz public. Daca accepta sa intre in joc, managerul de resurse umane trebuie sa isi asume un rol. El poate fi Salvator pentru reprezentantul comercial si cel de potential Persecutor pentru seful direct, dorind sa prezinte acest caz ca un exemplu de “management abuziv”. Sau se poate alia cu seful direct si pozitia Persecutorilor se intareste. Si jocul poate continua…
Cum recunoastem un joc?
Jocurile sunt putin constiente si de aceea sunt greu de descifrat. Si pe principiul “paiul din ochiul altuia si barna din ochii nostri” este posibil sa vedem jocurile altora dar sa fim orbi la propriile noastre jocuri…
Iata cateva caracteristici ale jocurilor ilustrate si in exemplul de mai sus.
- intr-un joc, rolurile se schimba (managerul de vanzari devine din Victima Persecutor)
- jocul este repetitiv (in acea organizatie stim ca managerul de vanzari in cauza a mai avut situatii similare)
- jocul urmareste obtinerea de atentie (in urma jocului, reprezentantul comercial va deveni o “vedeta” in echipa sa)
- jocurile sfarsesc cu o stare negativa (reprezentantul comercial este si mai demotivat, managerul de vanzari si managerul de resurse umane sunt nemultumiti)
Cum evitam jocurile?
Este dificil sa evitam jocurile dar primul pas este auto-analiza propriului comportament si asumarea responsabilitatii. Indiferent de cat de provocator este comportamentul celuilalt, faptul ca am “jucat acest joc” inseamna ca suntem si noi responsabili.
Urmatoarele intrebari ne pot fi utile:
- Am sentimentul ca acest tip de situatie cu aceasta persoana/acest tip de persoana s-a mai intamplat? Am reactionat cumva disproportionat? Unde ma atinge personal celalalt? De cine imi aduce aminte din familia mea, din trecut?
- Ce este similar cu o alta situatie traita in trecut? Care este rolul meu in aceasta situatie? Care este rolul meu initial in joc (de obicei intru in joc ca Victima, Salvator sau Persecutor)? Cum am contribuit eu la aceasta situatie? Care este pozitia in care am terminat jocul (de obicei ies din joc ca Victima, Salvator sau Persecutor)?
- Ce pot face diferit data viitoare? Deoarece o atitudine diferita este foarte probabil sa atraga un raspuns diferit…
14 răspunsuri
Traiesc un joc de multi ani cu o anumita persoana, este foarte incitant si provocator si nu-mi lasa deloc vreun gust amar, chiar dimpotriva, e placut si provoaca dependenta. Cred ca viata ar fi banala fara jocuri :) Sau o fi de vina latura mea sado-maso :)
Buna Vero,
Multumesc pt comentariu si pt sinceritate!
As spune ca e mai degraba o latura hedonista a ta:-), jucam jocuri pentru ca ne place, pentru ca e incitant, e dramatic, ne aduc adrenalina si suspans. Jocurile ne dau senzatia ca suntem vii si in plus nu putem fi in relatii autentice cu oricine, oricand.
Pe de alta parte, o intrebare ar putea fi – ce ar putea fi diferit in relatia dintre voi? Si un cuvant interesant pe care l-ai folosit este dependenta…
Interesant articol.
E mai complicat si nu doresc sa intru in detalii pentru ca sunt multe aspecte implicate. In orice caz, cred ca este unul din cele mai autentice lucruri din viata mea, sau in orice caz, cel mai transformator (in plan personal) si inspirator (in creatie), este ceva foarte special – normal ca sunt dependenta, in sensul bun al cuvantului insa :)
Defineste-mi te rog ce inseamna pentru tine „relatie autentica”. Probabil fiecare om are definitia lui functie de felul lui de a fi, de necesitatile personale si experienta de viata.
Nu stiu cat de real ar fi faptul ca jocurile ne dau senzatia ca suntem vii, eu mi-as cam dori sa nu mai fiu atat de „vie”, sa nu mai fiu atat de intensa in interior, iar jocurile astea am senzatia ca ma tempereaza cumva, ca ma provoaca la a atinge un autocontrol desavarsit. Sau…probabil imi place tortura :) Bine ca si lui :)
Extrem de interesant (ca sa nu repet ce a comentat Ana – :) ). Ceva resurse pentru a aprofunda subiectul? Sau poate mai multe indicii pentru a identifica „iminenta jocului” si modalitati de joc din care fiecare dintre cei implicati sa aiba de castigat?
Multumesc Ana!
Buna Vero,
E intr-adevar dificil sa definim o relatie autentica si pentru fiecare poate insemna altceva. Pentru mine, e o relatie in care pot fi cat mai aproape de cine sunt eu cu adevarat si in care exista cat mai putine planuri/schimburi ascunse printre „randuri”. Este un contact la nivel de fiinta, in care dispar multe din apararile pe care le folosesc zi de zi.
E foarte interesant ce spui, jocurile „iti dau senzatia ca te tempereaza, ca te ajuta sa nu mai fii atat de intensa in interior”. Pare ca jocul te ajuta sa mai reduci „din intensitatea” acestei relatii. O intrebare doar pentru tine ar putea fi „ce s-ar intampla in aceasta relatie daca nu ar mai fi jocurile care sa iti mentina autocontrolul?”.
Cu drag!
Buna Mihai,
Resurse utile sunt cartile de analiza tranzactionala; iata cateva aparute in Romania la editura Codecs:
– „Analiza Tranzactionala”, Alain Cardon, Vincent Lenhardt
– „Jocurile manipularii”, Alain Cardon
– „Sarada de la serviciu”, Julie Hay
Legat de modul in care pot identifica jocurile, sunt cateva „semnale” nu intotdeauna usor de descifrat: repetitia, schimbari dese de rol, suspans, o combinatie de atractie/respingere a celor 2 parteneri, nevoi nu foarte clar exprimate.
Legat de jocuri pozitive, la cererea editorului (care se temea sa nu fie un subiect prea negativ), Eric Berne (fondatorul analizei tranzactionale) a scris si un capitol cu aceasta tema. Dar se spune ca apoi l-a renegat ….
Raluca, daca imi permiti,
pentru Vero:
din ce-am studiat eu la un moment dat si mi-a placut foarte mult, am inteles ca AT-ul defineste jocurile psihologice ca fiind jucate de indivizi fara prezenta starii de Adult interior la ambii (s-a scris pe empower despre starile eului)desi ele – jocurile psihologice – reprezinta o modalitate de structurare a timpului.
Formula J sau formula jocului psihologic a lui Berne arata asa: M + S = R – C – D – Bn
Si acum sa le explic pe fiecare : M = momeala; S = stratagema; R = raspuns; C = comutare; D = deruta; Bn = beneficiu negativ.
Unele jocuri dureaza 5 minute, altele toata viata.
Si-o sa-ti mai spun ceva, ramanand ca apoi sa decizi singura daca vrei sa ramai in jocul tau.
Emotiile autentice sunt : furia, frica, tristetea si bucuria. Insa exista si sentimente de tip „racket” – acele emotii incurajate in copilarie de catre figurile parentale si care sunt traite in diferite situatii (deseori stresante) dar care sunt maladaptative. Este un sistem auto-consolidat si deformat de sentimente, ganduri si actiuni mentinute de indivizii dependenti de scenariu.
Ei…in jocurile psihologice ambele parti sfarsesc prin a incerca sentimente „racket” si nu sentimente autentice. Deci Eric Berne a sustinut ca oricum ar fi se ajunge la un beneficiu negativ. Este posibil ca beneficiu negativ pe care tu il obtii sa-l percepi ca fiind pozitiv.
Nu mai spun ca la un moment dat in literatura de specialitate se intalneste o clasificare a jocurilor in grade de tarie, iar protagonistii jocurilor de gradul III sfarsesc la morga, chirurgie sau inchisoare.
Poate ca am teoretizat prea mult si-mi cer scuze, dar am vrut sa fiu cat mai exacta iar pentru mine lucrurile sunt foarte clare in special pentru ca le-am inteles din experienta mea si a celorlalti. Este adevarat ca atunci cand intri in joc o faci neconstientizat.
Cred ca e important, asa cum a spus Raluca sa ne dam seama in ce fel de joc ne aflam pentru a avea mereu la indemana libertatea de actiune din starea de Adult.
Va multumesc frumos pentru spatiu si-i doresc Ralucai articole la fel de bune si incitante :)
Multumesc Gabi!
Felicitari; ai reusit sa cuprinzi intr-un comentariu un continutul unui ciclu de formare in analiza tranzactionala!
Si eu iti doresc sa iti mentii dorinta si puterea de cunoastere!
Gabi, multumesc pentru parere :)
Parerea mea este ca am o parere nu tocmai buna despre multe definitii ale psihologiei in general, care, ca orice sistem creat de om pe lumea asta, limiteaza si cam spala creiere…si nu se aplica tuturor, pentru ca fiecare om e unic.
Articolul este interesant, teoriile din el interesante, parerile voastre de asemenea interesante, dar nu simt ca s-ar aplica cumva la situatia mea cu acest joc care, repet, e mult prea complicata si total atipica si nu doresc sa dau detalii despre. Sa nu se inteleaga ca am ceva cu psihologii, nici pe departe. Cea mai buna prietena a mea e psihoterapeut :)
Raluca,
si eu multumesc !
Toate articolele tale si ale echipei voastre se reunesc intr-un izvor benefic de inspiratie pentru toti cei care se afla pe drumul cunoasterii.
Ma gandeam de multe ori la deosebirea dintre ati place sa te cunosti si cea de a vrea si a face totul pentru a te cunoaste fiindca ai nevoie de asta :)
Mult succes si imbratisari!
Vera, draga mea
si eu multumesc ca ai citit randurile mele. Suntem toti unici si frumosi – asa vad eu lumea ! Iar eu sunt o personalitate preponderent artistica fiindca se pare ca posed o putere de gandire reprezentativa, intuitiv-simbolica.
Tocmai de aceea, pentru a nu ma simti sufocata de dogme, am inceput sa scot ingradirile din interiorul meu. Si…cat de minunata mi se infatiseaza lumea acum !!! Aici e o smecherie : cand spui „nu”, gandeste-te bine cui te adresezi, la fel si cand spui „da” :)
Oamenii care lucreaza in dezvoltare personala sunt cei care ne ajuta sa vedem noi insine cum arata lucrurile si fiintele de care avem nevoie. Ei sunt atat de pregatiti si de destepti incat ne determina sa ne raspundem singuri la intrebarile existentiale si sa scoatem treptat la suprafata ceea ce tinem depozitat undeva in subconstient.
Numai bine, te pup…ma tem ca iar ma lungesc la comentariu…
:)
Ceea ce face echipa empower si a ei „artisti modelatori” inseamna Daruire.
Da, scumpa Gabi, ai dreptate in tot ce spui, sunt total de acord. Toate cele bune :)
*a-ti place
nu stiu unde a fugit anterior cratima :)