Nu exista decat un singur TU. Este o singura fiinta pe acest Pamant care are istoria ta, familia ta, genele tale, calitatile tale, insusirile tale fizice, aptitudinile tale, mintea ta, sufletul tau.
Iar tu esti singurul care te poate cunoaste cu adevarat. Este o sansa extraordinara pentru tine de a te descoperi si valorifica. Mai mult, as spune ca poate fi o misiune personala – sa fii cel mai bun TU cu darurile pe care le-ai primit.
Iubirea – conditionata sau neconditionata?
Pentru a te desavarsi, este necesar sa te descoperi si sa te accepti.
Iar acceptarea inseamna in sine iubire neconditionata. Iubirea are foarte multe definitii, dar am ales-o aici pe cea a lui Wayne Dyer:
Capacitatea si dorinta de a ingadui celor la care tii sa fie ceea ce aleg, fara a insista ca ei sa te multumeasca.
Foarte multi dintre noi suntem invatati cu iubirea conditionata, astfel incat ni se pare singura forma de iubire posibila, atat pentru noi cat si pentru ceilalti. Am fost invatati sa credem ca e nevoie sa “castigam” iubirea sau sa „meritam” dragostea celorlalti.
In acest caz, am primit afectiune doar daca am avut anumite comportamente, am raspuns la anumite asteptari sau am adus anumite rezultate (“esti un copil bun doar daca ai note de 10”). O astfel de presiune aduce a adus copilului din noi o confuzie majora intre sentiment (iubire) si comportament (rezultate scolare).
Asteptarile celorlalti au devenit asteptarile noastre si am construit an dupa an, un “Eu idealizat” care contine tot ceea ce “trebuie” si “este bine si frumos” sa fim.
De ce (uneori) nu ne iubim?
Evident, este imposibil sa fim la inaltimea unor asteptari idealizante. Suntem departe de perfectiune si din cand in cand constatam ca suntem mai grasi decat ne recomanda revistele de moda, avem o cariera mult diferita de filmele americane iar deseori sfarsim sambata seara singuri…
In momentul in care consideram ca nu suntem la inaltimea a ceea ce am hotarat ca “trebuie sa fim”, apare conflictul interior si relatia cu sine se poate deteriora.
Cand suntem intr-o relatie disfunctionala cu noi, nu ne mai vedem, auzim sau simtim. Nu ne vedem in plenitudinea noastra, pentru ca ne este greu sa ne acceptam cu calitatile si cu zonele noastre de “umbra”. Ne vorbim urat, pe un ton rastit si critic. Ne acuzam, ne desconsideram, ne diminuam meritele. Ne distantam de corpul nostru, cu care nu suntem niciodata multumiti – este prea gras, prea slab, cu prea mult par, cu prea putin par fata de canoanele modei…
Nu ne oferim placerile vietii. Mancam prea mult sau ne privam de alimente si devenim anorexici. Nu ne bucuram de sexualitatea noastra si ne este dificil sa atingem orgasmul. Respingem semnele de atentie si afectiune ale celorlalti. Negam complimentele spunand ca “nu e mare lucru”. Nu ne recunoastem contributia la o reusita, plasand altora meritele muncii noastre.
Ce inseamna sa te iubesti pe sine?
Intampina-te cu bucurie si intelegere. Bucura-te cand te reintalnesti cu tine si ofera-ti timp pentru tine. Ai rabdare cu tine, ai calm si tact in a-ti explora nevoile, dorintele, ambitiile. Asculta-te cu atentie; asculta mesajele tale explicite dar si cele implicite ale inconstientului tau.
Ofera-ti compasiune. Sustine-te, ofera-ti confort si alinare. Ia-te in brate, creeaza-ti un mediu de sustinere pentru tine; iarta-ti greselile si accepta ca ai si defecte.
Iubeste-ti corpul asa cum este el acum. Ai un corp si esti (si) un corp. Ai grija de corpul tau si simte semnalele sale.
De ce sa te iubesti pe tine?
Aminteste-ti ca nimeni nu te poate iubi mai mult sau mai bine decat te iubesti tu pe tine. In plus, a putea sa iubesti “din tot sufletul” pe cineva incepe cu a te putea iubi pe tine…
20 de răspunsuri
Este un articol foarte binevenit. Putini acordam suficienta atentie iubirii adevarate de sine. Si putini stiu ca iubirea de sine sta la baza tuturor relatiilor sanatoase. Pentru ca cea mai importanta relatie este relatia cu tine insuti:) De multe ori cel care nu se iubeste ii cere celuilalt sa il iubeasca in locul lui! Ciudat, nu?
Pentru mine articolul a venit ca un raspuns la intrebari. Multumesc!
Buna Gabriela,
Multumesc pentru comentariu! Foarte interesant punctul ridicat de tine: daca eu nu ma iubesc pe mine ii cer celuilalt sa ma iubeasca in locul meu … si de aici pot aparea multe frustrari, tensiuni, invinovatiri.
Multumesc Ina Rodica,
Si ma bucur ca ai intrebari; cred ca de fapt intrebarile sunt mult mai importante decat raspunsurile…
Foarte frumos articolul si mai ales foarte necesar…tuturor, fara exceptie, chiar si celor care se iubesc pe ei insisi.
Wayne Dyer are niste definitii dementiale, in general :)
Mai zice el: „Everything you are against weakens you. Everything you are for empowers you.”
Asa ca hai sa fim empowered incepand cu iubirea de sine :)
Frumos… intr adevar…
Am sa fac un comentariu cu drag si respect pentru intreg poporul american…
Imaginati-va un strigat soptit care vine acum de la mine… nu altceva…
PANA SI IUBIREA TREBUIE SA O INVATAM DE LA AMERICANI???
NOI NU STIM CE ESTE IUBIRE?? IUBIREA NOASTRA UNDE ESTE???
O VEDE CINEVA?? STITI CANTECUL NOSTRU DE CIOCARLIE, CARE SE RIDICA DIMINEATA IN TARIILE CERULUI???
Cred ca da…
Iertati-ma, eu iau doar cuvintele TALE de aici, Raluca, cele iesite din sufletul unui om care stie ce este iubirea si o da tuturor… o iau de la cuvintele prietenelor noastre Mikka, Delia, Daniela… cuvintele lor personale, pentru ca se simte SIMTIREA lor, cum iubim tot ceea ce este sub soare si dincolo de soare, toti oamenii de pretutindeni, toate fiintele de sub soare, si nu numai de la gargarita din varful firului de iarba pana la perdelele de stele care ne arunca in infinit!!!
Stiu ce subiect este aici, dar SI romanul stie SA SE PRETUIASCA SI SA IUBEASCA CU RESPECT, STIE CE ESTE ACELA SUFLETUL LUI PE CARE IL OFERA TUTUROR…. ASTA INSEAMNA IUBIRE DE SINE, SI DE BINE, SI DE ALTUL, SI DE DORUL LUI SI DE DRAGUL TUTUROR…
Iarta-ma Raluca, daca poti.. Uneori ciocarliei i se mai frang aripile, dar si asa are putere sa se inalte cu sufletul dincolo de orice…
Ralu’, indiferent si independent de ce zice americanu’, simt ca aici scrie inima ta si nu mintea ta care a citit din carti…
Salut Omul iubitor care ESTI, care te iubesti pe tine, si ai iubire si pentru noi.
Cu Drag,
Ioan
Buna, Raluca, felicitari pentru articol, este foarte interesant si util …de aplicat! :)
Foarte bine ca ai postat si un citat pe aceasta tema,indiferent ca apartine unui american, pana la urma au printre cele mai interesante carti pe psihologie practica,in opinia mea, iar asta nu exclude faptul ca si romanii stiu a iubi.
Pe tema asta pot recomanda si eu 2 carti care pe mine m-au ajutat : „Cum sa te iubesti pe tine,pt a te intelege mai bine cu ceilalti” – Francois Lelord si „Arta de a fi egoist” – Josef Kirschner.
Uite un si link cu un video interesant pe tema asta:
http://horoscoptv.ro/0_136_cersetoria-sentimentala-si-iubirea-de-sine.htm
La mai multe articole interesante ! :)
Cu drag,
Irina
@ Vero, foarte interesanta paralala – cred ca pentru a fi „empower” primul pas este sa ai o relatie buna cu sine.
@ Cristiana, total de acord cu faptul ca iubirea de sine nu are nationalitate…
Cred ca ai ridicat un punct de vedere interesant – care sunt de fapt cuvintele noastre, care este glasul nostru? Din punctul meu de vedere, vocea mea este atat ceea ce „vine din mine” dar si ceea ce am internalizat de la mentorii mei (persoane sau carti…).
@ Multumesc Ionut :-)
Credeam ca, daca iubesc oamenii, prietenii si incerc sa ii ajut cand sunt la necaz, pana la a uita de mine sau problemele mele e bine ce fac. Nu am reusit intotdeauna sa ii ajut si acum cred ca incep sa inteleg de ce, nu ma iubesc pe mine sau nu suficient de mult. Si eu am un fost sot, am reusit sa ramanem prieteni si nu avem resentimente, ne intalnim uneori la o cafea si discutam, ii admir inteligenta. Poate privind retrospectiv voi intelege daca nu trebuia sa ma iubesc mai mult pe mine mai intai…
Multumesc, chiar am plans, pentru ca mi-a spus cineva ca toata lumea o sa se uite cu spatele la ceea ce am scris, pentru ca americanii au luat inteligenta de peste tot si acum ne dau lectii cu oamenii pe care i-au lasat in mana rusilor…
Acum nu mai conteaza pe care mana… desi poate ca da… in fine…
Este o internationalizare de fapt, este drept, nu am nimic cu nimeni de fapt, dar noi, romanii nu suntem ceea ce se vede pe de-asupra… Avem un respect inascut, pe care cei care merg in strainatate nu-l vad la multi oameni… Poate ca il au, dar le e frica sa-l arate… Asa mi-a zis un strain… Lunga discutie, dureroasa si grea…
Indraznesc sa spun ceva aici, chiar legat de subiect. Blogurile mele sunt de spiritualitate. Nu de religie. Primesc discutii legate de faptul ca religia noastra spune sa il iubim pe Dumnezeu, pe ceilalti, si ca iubirea de sine este ceva pagan, anticrestin, ca noi trebuie sa ne sacrificam pentru altul… Daca am curaj (si am!!) – spun ca iubirea de sine nu este iubire egoista, nu este egocentrism, si ca acela care crede ca se sacrifica, de fapt cere sacrificiul altuia, pentru ca nu se iubeste, nu se pretuieste pe sine…oooof!! foarte dureros. Am ajuns sa descurajez multe discutii religioase din aceasta cauza.
Oameni mai sinceri imi spun in particular ca ei asa fac, dar sa nu stie preotul, considera ca nici el nu stie asta, ca este inchistat intr-o dogma, dar traim cu toate pana ce avem curaj sa le estompam pe toate… Lumea stie, dar are mare frica de religie, de Dumnezeu. Dar romanul este destept si se poarta cu grija fata de el insusi, cu respect. Nu mai numeste ‘iubire de sine’, ci RESPECT DE SINE. Ceea ce este, cred eu, si mai mult decat ceea ce se scrie prin carti.
Este extraordinar acest lucru… i-auziti cum suna… respect de sine….
Daca omul se respecta pe sine, nu mai impune altuia sa il respecte… Si spune asa: cine cerseste respect – este demn de tot dispretul…
Sigur ca va veni si vremea sa depasim si dispretul.. Toate pe rand…
Raluca, crezi ca tendintele mele de a ma victimiza pot fi rezultatul faptului ca nu ma iubesc pe mine insami? Ma refer aici la la aspectul exterior, deoarece am adoptat de cateva luni un meniu apropiat de cel lactovegetarian, am facut sport si am slabit destul mult. Nu aceasta era intentia mea, am aproape 42 de ani si vreau sa ma mentin sanatoasa, ba, pentru a nu pierde proteine pe langa soia introduc uneori in meniu peste si ficat de pui. Dar reactia cunoscutilor a fost diferita, chiar unele dintre prietene m-au contrazis si m-a durut. Le-am explicat de ce cred eu ca e mai bun regimul lactovegetarian dar am ramas cu un gust amar din cauza acestor reactii. Psihic, nu ma simt bine in urma lor.
Raluca, scuza-ma, sunt in graba, la birou si cu aceasta trebuia sa incep: articolul mi s-a parut interesant, citindu-l mi-am dat seama unde pot gresi sau chiar gresesc si imi este de mare ajutor sa ma descopar. Cu bine
Definitia este destul de buna,dar eu cred ca ideal este sa fi ingaduitor si sa ii lasi sa fie ceea ce aleg, pe toti ceilalti care vin in contact cu tine, nu numai pe cei la care tii.
@ Cristiana – Da, narcisismul sau egoismul sunt total diferite de iubirea (sau respectul) de sine.
@ Liliana – Nu stiu ce a gandit Dyer cand a scris definitia :-), insa eu cred ca uneori ne este mai greu sa ii acceptam asa cum sunt pe cei la care tinem (inclusiv pe noi)…
Raluca draga,
Mai intai, multumiri pentru deschiderea acestui subiect. The One… (e in engleza, dar inseamna multe, pentru mine, asa…)
„a putea sa iubesti “din tot sufletul” pe cineva incepe cu a te putea iubi pe tine…” Aceasta este iar The One.
Singura. Unica. Unica fatza a noastra catre noi insine. Noi in Sine…
Dspre „Iubirea – conditionata sau neconditionata?”
O sa folosesc in mod egoist prilejul creat de articolul tau – foarte elocevent, dealtfel – si voi spune ce cred eu. Ce am mai povestit candva…
Nu exista iubire neconditionata. NU EXISTA IUBIRE NECONDITIONATA.
Pentru simplul fapt ca Iubirea, in ceea ce este ea, deja este, prin esenta ei, neconditionare.
Nu are rost sa spui „neconditionat”. Ca si cum ai zice „baba batrana” sau „mama de copil”… Printre altele este neconditionarea insasi.
Cand am inteles cam cum ar fi sa fie, doar asa, intrezarit – mai este mult pana voi vedea – m-am cutremurat. Tot ce crezusem ca e Iubirea s-a daramat si pulbere s-a facut…
Nu are nici o legatura cu proiectii, asteptari, inchipuri, comparatii, cuprinderi si restrangeri la timp, spatiu, el, ea, om, animal, pamant, apa, foc, soare, cer, viu-neviu, bun-rau… Nici unul din vechile repere nu a mai ramas.
Nu mai e nici o relatie. Intre ce? Intre cine? O singura inima peste tot…
E si asa destul de greu de pus in cuvinte. Si nici nu are rost. Doar de trait, asta conteaza, de trait Iubirea. E atat de puternica forta Ei, ca nu sunt poate inca inventate cuvintele de a descrie. Si iara zic, nu are rost! Cand o simtim – caci ea e peste tot, viata este suflarea ei – suntem in plina Gratie si nimic nu mai conteaza. Si ce doresc pentru mine si pentru tine si pentru toti e sa stam asa,in simtirea ei, tot timpul!
Revin doar le ce voiam a spune. Nu exista iubire neconditionata. Doar Iubire… In mii si milioane de forme.
Mai pun aici un mic fragment tare drag mie din „Cele sapte pene ale vulturului” de Henri Gougaud:
„Si-a asezat mana dreapta pe capul meu si mi-a suras cu indulgenta. Mi-a mai spus:
– Uita tot ce te-a impins pana la padurea asta, uita-ti copilaria cu marile ei necazuri, uita nu numai ce te-au invatat parintii tai indieni, dar si ce te-a condus catre iubire. Uita-ti dorinta de a fi bun, merituos, demn de iubire. Nu mai cauta. Demn sau nu, merituos sau nu, Dumnezeu te iubeste, fiule.
Inima mi-a tresarit. M-am simtit mizerabil si am spus:
– Don Sebastian, pentru ce m-ar iubi Dumnezeu, daca eu nu fac ce trebuie pentru asta?
– Pentru ca El nu stie sa faca altceva. Nu stie nimic altceva decat sa iubeasca. „
Liliana, multumesc pentru deschidere!
Aduci in discutie o dilema cu care si eu m-am confruntat foarte mult timp. Simteam o contradictie intre a-i iubi pe ceilalti si a ma iubi pe mine. Mai mult, ma simteam vinovata pentru momentele in care avem grija de mine.
M-am schimbat incet, incet, cand am inteles ca merit si eu iubirea mea cel putin la fel de mult ca si restul universului. Totodata, am reflectat mai mult la motivele mele si m-am intrebat in ce masura ceilalti au nevoie de atentia mea sau eu am nevoie sa ma simt utila si valorizata …
Tot pentru Liliana :-)
O postura de victima poate implica multe aspecte, iar aici tu stii cel mai bine ce este relevant pentru tine.
Poate fi interesant sa iei in considerare faptul ca de obicei „victima” invita „un salvator”; ea are nevoie de atentie, forta, energie, dar o gaseste in exteriorul ei.
Cat despre reactiile celor din jur, iti propun sa reflectezi in ce masura este vorba despre ei sau despre nevoia ta de aprobare. Cat de sigura esti tu pe acest stil de viata, cat de increzatoare esti ca ai luat cea mai buna decizie pentru tine, indiferent de parerea celorlalti…
Mikka,
Foarte, foarte frumos si linistitor, multumesc!
Cred ca suntem doua Liliana aici.Cealalta care nu sunt eu semneaza cu majuscula.Daca nu, atunci e o gluma.