Acasa » Sportul ca o viata de om

Am mers pe un stadion de fotbal pentru prima data la varsta de 5 ani. Eram multi oameni intr-o Dacie veche si rosie. Atunci am auzit prima oara ca “s-ar putea sa fie blat”. Mi s-a explicat faptul ca nu e vorba de tort. :D Un jucator de la echipa oaspete care tocmai fusese faultat grosolan si gemea pe jos era trimis la origini de catre oamenii de langa noi. Focsaniul a castigat si ne-am intors fericiti acasa.

Acolo a fost inceputul. Am mers la rugby, handbal si baschet. Ma trezeam noaptea sa vad meciurile nationalei de la Mondialul din SUA, 1994. Ieseam pe strazi. Nu intelegeam de ce oamenii din jur zambesc amabil atunci cand spuneam ca echipele romanesti “pot ajunge departe in cupele europene”.

Anul acesta e al patrulea consecutiv in care Romania are echipa calificata in Liga Campionilor la fotbal. S-ar zice ca a trecut ceva timp. Sperantele nu au macinat in gol. Ci s-au transformat in goluri. Am invatat ca sportul e o lectie de viata fenomenala.

Cu toate problemele care sunt in Romania: galerii violente, presedinti de club vulgari, arbitri necinstiti, spiritul miscarii, al competitiei, esenta sportului nu va muri niciodata. Si asta pentru ca va exista intotdeauna macar o inima care va spera ca tinerii vor lasa deoparte bautura si se vor indrepta spre un panou de baschet, spre o poarta de handbal, spre un bazin, ori spre un teren de atletism sau fotbal.

Unele dintre cele mai frumoase povesti ale acestei tari provin din lumea sportului. Constantina Dita, romanca noastra care la 37 ani a castigat aurul olimpic la maraton in fata a 80.000 de oameni care au aplaudat-o in picioare. Fetele de la gimnastica. Alina Dumitru care a luat aurul la Olimpiada la proba de judo dupa ce a invins o japoneza care nu pierduse un meci de 15 ani! Sangele imbibat cu lacrimi de pe fata lui Leonard Doroftei dupa meciul cu Raul Balbi din 2002.

Intr-un moment in care lumea a devenit mai comoda decat e cazul, intr-un moment in care cluburile de juniori au o baza de selectie foarte mica, e cazul sa spunem ce nu se spune la TV. Sportul nu e usor. Uneori doare ca naiba. Doar ca seamana cu viata. Si intr-un loc si in celalalt, invingatorii sunt cei care inteleg faptul ca a te sacrifica pentru colegul de langa tine inseamna cu adevarat sa fii un om de echipa. Echipa castigatoare.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!