Acasa » Relatii » Page 15

Aflată în apropierea graniței cu Ungaria, capitala județului Bihor e una dintre bijuteriile prea puțin descoperite din țara noastră. Orașul Oradea este locul în care s-au păstrat intacte cele mai multe clădiri istorice, iar în ultimii ani acestea au fost recondiționate astfel că acum și-au recăpătat farmecul de odinioară. Dacă încă nu era pe lista [...]

Casa de marcat reprezintă un echipament indispensabil pentru toate companiile care prestează servicii sau comercializează bunuri cu amănuntul. Prin intermediul acestora, operatorii economici au obligația să emită bonuri fiscale pentru clienți, după fiecare tranzacție realizată. Aparatul trebuie să fie omologat de firmele producătoare și cumpărat numai de la distribuitori autorizați. Pe lângă aceste aspecte, dispozitivele [...]

Tehnologia ne ușurează viața de zi cu zi și îmbunătățește activitățile pe care trebuie să le desfășurăm în permanență. În mediul de afaceri, progresul tehnologic a căpătat dimensiuni impresionante, multe dintre procesele de lucru fiind automatizate în scopul creșterii productivității. Există o mulțime de aplicații ce ajută la prioritizarea lucrurilor importante, multitasking organizațional, crearea unui [...]

Varietatea de ceasuri de mână pentru femei este copleșitoare, aceste accesorii de măsurat timpul concurând de la egal la egal cu cele mai prețioase podoabe pe care urmașele Evei și le doresc. Ceasurile de mână pentru femei, accesorii foarte chic Cu forme clasice sau extrem de moderne, ceasurile de damă pe care producătorii renumiți le [...]

Întrebați orice femeie care și-a luat sutienul cu consiliere profesională și vă va spune: „Mărimea potrivită poate face toată diferența.” Dar mărimea potrivită a cupei și a bustului nu sunt singurii factori importanți atunci când alegi sutienul. Este ca și cum a-ți alege pantofii pentru o ținută – uneori vreți flip-flops, alteori tocuri înalte. Având [...]

Dacă nu mai ai destul loc în dulap pentru întreaga ta garderobă, poate că ar fi timpul să îţi amenajezi un dressing, unde să poţi depozita pantofii, hainele mai groase şi accesoriile care ocupă mult spaţiu. Iată care sunt primii paşi pe care trebuie să îi urmezi pentru a transforma o debara veche într-un dressing [...]

Fiind una dintre cele mai populare băuturi la nivel global, cafeaua este licoarea magică la care apelezi în fiecare dimineață, pentru a alunga senzația de somnolență. Studenții se împrietenesc cu ea în timpul sesiunilor de examene, iar cei ce lucrează în schimburi găsesc în ea un adevărat aliat, astfel încât într-o singură zi, pe glob, [...]

A început școala, reîncepem programul clubului și noi. Înscrierile pentru noua grupă a clubului Diamond X (a-6a grupă de când îl ținem) au loc până pe data de 24 septembrie. Programul accelerator de 90 de zile al clubului este locul perfect care te ajută în aprofundarea Sistemului Diamond Cutter și îndeplinirea celui mai important obiectiv [...]

Toamna aduce noua ediție a festivalului tău de suflet! Body Mind Spirit Expo te așteaptă la ediția cu numărul XXVI, ce va avea loc între 4, 5 și 6 octombrie la Sala Palatului din București. Vino la Body Mind Spirit pentru a îți îngriji întreg corpul de la minte, trup și până la suflet [...]

Multi dintre noii antreprenori nu cunosc foarte bine anumiti termeni folositi in comunicarea scrisa, chiar si online. Astfel, ne-am gandit ca unele precizari ar putea ajuta proaspetii manageri sa se integreze mai usor in peisajul afacerilor si al comunicarii online, dar si sa stie ce se potriveste cel mai bine obiectivelor stabilite. Comunicatele de presa [...]

litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!